Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Chilii subpământene, devenite locașuri cerești

Chilii subpământene, devenite locașuri cerești

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 22 Mar, 2016

Suntem în Postul Mare. Cu toții căutăm să gustăm și dintr-o altfel de hrană care să ne mulțumească mai ales sufletul înfometat după Dumnezeu. Citim mai mult din Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, ne rugăm mai mult, încercăm a săvârși mai multe fapte bune, cercetăm duhovnici iscusiți. Uneori călătorim către locașuri sfinte ca să ne închinăm cu evlavie la sfintele moaște ori la icoanele făcătoare de minuni, nădăjduind a dobândi de la Cerescul Tată cele de folos vieții noastre.

Dacă tot călătorim pe calea virtuților în perioada Postului Păresimilor, vă propun un pelerinaj, ca un îndemn stăruitor de a fi pelegrini către Cer pe calea sfinților. Nu vom merge departe! De la Suceava se urcă spre nord, se trece prin vama Siret, obiectivul fiind orașul Kiev, capitala Ucrainei. După Siret, așadar, te afli într-o altă țară. Chiar o fi alta!? E altă țară, și totuși încă nu e! Nu chiar de la graniță. Astfel, cum treci vama Siret privești în zare pe geamul mașinii și vezi col­bul învârtejit al drumului că seamănă cu cel de acasă; și vântul pare poznaș tot ca la noi, ba chiar și colnicul tot la fel este. Codrii Cosminului se odihnesc în­mărmuriți între veacuri amintind pelerinilor români că odini­oa­ră au fost frați. Trezit ca dintr-o vra­jă realizezi că deja ai trecut gra­nița, că ești în Ucraina, deși pâ­nă la Nistru străbați un vechi te­ritoriu românesc. Facem două po­pasuri: unul la voievodala Cetate a Hotinului, iar celălalt în fos­ta capitală a Bucovinei, Cer­nă­uți, care „încurcă” drumul călătorului cu cel puțin două obiec­ti­ve: Catedrala orașului și ma­iestu­osul Palat Mitropolitan, când­va reședința mitropoliților buco­vi­neni, care aduce din trecut fru­musețea Bisericii lui Hristos din aceste binecuvântate ținu­turi. Din mila Domnului, am întâlnit câțiva români adevărați în vechea capitală a Bucovinei, dar și în satele din împrejurimi. Doar ei și puține edificii mai amintesc pelerinului că aici este un petic pribeag de pământ românesc.

Purtând reședința Bucovinei în suflet, am purces mai departe. La un moment dat șoferul oprește mașina, iar ghidul ne spune: „aici a fost cândva granița”. Priveam cele două maluri ale Nistrului și parcă, în câteva clipe, s-a depănat în mintea mea o istorie tulburătoare și înlăcrimată. Era istoria dulcii noastre Bucovine, despre care Eminescu spunea: „Bucovina este pământ sfânt, a cărui apărare ne-au costat râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligența noastră trecută, toate mișcările cele mai sfinte ale inimii noastre”.

Către seară intrăm în cetatea cea cu multe biserici, scăldată de apele cele învolburate ale Niprului. După ce ne-am cazat, am mers să ne închinăm la cea mai veche mănăstire de pe teritoriul Ucrainei, dar și al fostului imperiu rus, Mănăstirea Pecerska, devenită între timp monument UNESCO. Am pășit sfios, copleșit de fru­musețea ansamblului marii lavre: biserici și clopotnițe mărețe, stropite din belșug cu aur pe turle, care rivaliza cu soarele ce scăpăta către asfințit în timp ce poporul fremăta dorind să intre într-una din cele cincisprezece biserici ale mănăstirii, acolo unde lumina lină a Vecerniei se îngemăna cu licăririle lumânărilor. Chinovia are pentru noi românii un dar neprețuit. Într-una din bisericile mari, se află moaștele marelui ierarh și cărturar român Sfântul Petru Movilă, cel care a pus bazele vestitei Academii Teologice din Lavra Pecerska și care a stat în fruntea Mitropoliei Kievului cincisprezece ani (1631-1646). În timpul ultimului război mondial biserica a fost bombardată, iar moaștele lui, precum și cele ale altor ierarhi înmormântați acolo au fost amestecate cu pământul. Evlavioșii monahi le-au strâns și le-au așezat pe toate la loc de cinste într-un fel de baptisteriu aflat în incinta bisericii respective, refăcute după 1990. Vestita școală teologică de la Kiev a fost urmată de mari personalități ale istoriei Bisericii noastre: Episcopul Melchisedec Ștefănescu, Mitropolitul Visarion Puiu, și Patriarhul Nicodim Munteanu.

A doua zi, după dumnezeiasca Liturghie, am coborât în peșteri să ne întâlnim cu marii Cuvioși Antonie și Teodosie, întemeietorii vestitei lavre la anul 1074, dimpreună cu întreaga ceată de sfinți hăruiți de Dumnezeu cu darul neputrezirii. Faima despre nevoin­țele trupești, despre smerenia, blândeţile şi binefacerile călugărilor de aici s-a răspândit de timpuriu pretutindeni. Patericul lavrei, care cuprinde icoane mişcătoare din viața părinților Pecerskăi din veacurile XI-XIII, este grăitor în această privință. Așa­dar, o călătorie printre sfinți. Să te întâlnești în cam două ore cu aproximativ 120 de sfinte moaște întregi în peșterile numite „apropiate” și „îndepărtate” ale cunoscutei chinovii ucrainene reprezintă, cred, o binecuvântare de la Dumnezeu, dar și o performanță. Arareori reușești ca în câteva zeci de minute să te închini, să vor­bești, să iei binecuvântare de la atâția sfinți. Dar tradiția locului spune că în chiliile subpământene, devenite locașuri cerești, ar fi cu mult mai mulți sfinți ascunși prin ziduri, tăinuiți de Dumnezeu. Deci, coborând în peșterile Pecerskăi, te înalți către locașurile sfinților și cutreieri prin lumea lor dumnezeiască. Și ce frumos, ce înălțător este să călătorești printre sfinți!