Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Clepsidra

Clepsidra

Un articol de: Ștefan Mitroi - 29 Dec, 2017

Nici nu vă închipuiți ce bine îmi pare că trec atât de repede anii!
Încă de când m-am născut am fost interesat de viteza curgerii timpului.
Doar clipele se mișcau cum trebuie, deși ar fi putut să se grăbească mai mult.
Cel mai tare mă nemulțumeau zilele, cu toate că nu treceau atât de încet ca anii pe care îi vedeam, deși treceau, la rândul lor, și ei, stând întruna pe loc. Rar de tot dispărea dintre cei vechi câte unul, pentru a fi înlocuit de un an nou.
Îmi doream să cad cu o iuțeală mai mare dinspre copilărie spre tinerețe, ca să-l ajung din urmă pe tata, care își dorea la fel de mult să cadă dinspre tinerețe spre bătrânețe, ca să-l ajungă din urmă pe bunicul, care se grăbea să cadă și el, dar dinspre bătrânețe spre moarte.
Dintre toate căderile, pe cea a bunicului o înțelegeam cel mai puțin. De aceea și eram atât de înfricoșat de ea. Asta până când, începând să privesc îndărăt, ca să văd dacă fiii mei se grăbesc să-și părăsească tinerețea pentru vârsta mea de acum, am băgat de seamă că trăim cu toții într-o clepsidră. Una al cărei nisip suntem chiar noi.
Înțelegeți acum de ce sunt așa de bucuros c-o să cad curând spre bătrânețe, iar dinspre bătrânețe în moarte? Știu precis c-o să ajung din nou în partea de sus a clepsidrei. Adică din nou copil, după care din nou tată, în locul tatălui meu, care va vrea să-i ia locul bunicului, care se va grăbi să cadă, de dragul dorințelor celor dinapoia lui, din nou în moarte.
Ne luăm unii altora locul, în timp ce o mână nevăzută întoarce întruna clepsidra.
Dacă n-ar fi și mama înăuntru cu noi, aș zice că e mâna ei. Cu toate că știu că nu e, în scurtul răgaz dintre două căderi, îmi apropii pe furiș buzele de ea, acesta fiind singurul mod în care pot săruta mâna nevăzută de afară.