Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Comisionul

Comisionul

Un articol de: Constantin Iftime - 09 Iun, 2011

Sunt cuvinte care cresc de la o zi la alta. Au în ele ceva din chiar conţinutul prezentului, care creşte peste măsură. Toţi îl simt, privesc bucuroşi sau chiar îngrijoraţi în jurul unor astfel de realităţi şi nu pot da nici o explicaţie. Toate aceste generalităţi, poate fanteziste, le-am făcut pornind de la un cuvânt foarte prezent în această perioadă. Mulţi oameni din presă, dar şi din cei care produc opinia publică, oameni nu atât de bine acomodaţi cu presa zgomotoasă, pusă parcă din ce în ce mai mult pe scandaluri, aud fel de fel de istorii despre "comision" şi-l comentează până li se usucă gura.

Pe scurt, comisionul reprezintă un fel de impozit, pe care cei puternici, astăzi, îl iau din orice ban public strâns de la cei mulţi sau împrumutat cu greu de la bănci străine, pentru mulţimea proiectelor uriaşe, răspândite neaşteptat de la nivelul Bucureştiului până la primăriile rătăcite prin Bărăgan sau în coastele munţilor. Oamenii politici, funcţionarii publici îi cunosc cu adevărat toate înţelesurile. El, comisionul, poate să sporească bine averile. Oamenii obişnuiţi sunt doar seduşi de partea lui misterioasă. Prin comision, văd ei de pe margine cum apar nişte vile strălucitoare, în zonele rezidenţiale scumpe, cum străzile se umplu, până peste trotuare, de maşini prea luxoase, cum la tv apar oameni care vorbesc despre vieţi înecate în paradisurile din lumile cele mai costisitoare de peste tot. Şi totuşi, cei care ar trebui să-l cunoască cel mai bine, oamenii din instituţiile de control, în cele anticorupţie, parcă nici nu l-au auzit. Când vreun ziarist le pune astfel de întrebări funcţionarilor bine plătiţi de acolo, ei mai degrabă ar fi în stare să-l ia nu la întrebări, ci de guler pe acest îndrăzneţ. Doar pronunţarea cuvântului în public le face rău.

Ce putem înţelege de aici? Să aşezăm acest cuvânt alături de alte cuvinte, precum privatizarea, liberalizarea, integrarea ş.a., cuvinte care, la rândul lor, au creat o adevărată febră publică, în anumite perioade? Totuşi, cuvântul "comision" nu mai are şi partea de promisiune pozitivă, ca celelalte. Acestea promiteau şi ceva mulţimilor sărace, iar ele au rămas în istorie ca o expresie a unui gen de naivitate generală. A neştiinţei despre un prezent tot mai neaşteptat. Comisionul, dimpotrivă, este produsul unei deşteptăciuni de grup secret, deşteptăciune străină cu totul majorităţii oamenilor din România.