Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Comuniune şi identitate la martirii din Sevastia

Comuniune şi identitate la martirii din Sevastia

Un articol de: Pr. Nicolae Cristian Câdă - 08 Mar, 2015

Supliciile martirilor din Lyon şi Vienna (177), Smirna (250), Pa­lestina (310) şi Se­vastia (320) sunt exemplare pen­tru asumarea comunională a suferinţei şi a morţii. În toate a­ceste situaţii, grupurile de în­te­m­niţaţi se constituie după mo­delul comunităţilor creştine. Tem­niţa şi toate condiţiile de­ten­­ţiei devin, asemenea loca­şu­lui de slujire, polarizatoare ale unei împreună-vieţuiri centra­te liturgic. Ultima dintre comu­ni­­tăţile martirilor enumerate mai sus este sărbătorită de Biserică pe 9 martie.

Cazurile de martiriu în grup nu indică izolarea comu­ni­tă­ţi­lor de martiri într-un elitism pse­udofrăţesc. Credinţa „comu­ni­­tăţii frăţeşti“ de martiri din Se­vastia, de pildă, este că „prin ha­rul lui Dumnezeu şi prin ru­gă­ciunile comune ale tuturor“ (Tes­tamentul Sfinţilor şi Slă­vi­ţi­lor patruzeci de martiri ai lui Hris­tos care s-au săvârşit în Se­­vastia şTSţ, 1, 1. 4) - aşadar nu­mai susţinuţi de puterea co­mu­­nională a Duhului Sfânt şi de însuşirea acesteia de către co­munitatea eclesială - vor du­ce lupta în duhul lui Dum­nezeu şi al Bisericii, care îi in­spi­­ră în unitatea credinţei în Iisus Hristos. Sintagma „rugă­ciu­nile comune ale tuturor“ re­le­vă concomitent, în taina mar­t­i­­riului, comuniunea în cre­din­ţă a fraţilor martiri şi modul co­mu­­nitar de asumare a jertfei pen­tru Domnul, care conduce la împreuna-dobândire a ferici­rii veşnice (TS, 1, 5).

Comunitatea frăţească a ce­lor patruzeci de martiri din Se­vas­tia se constituie în jurul a doi dintre aceştia: Aetius şi Eu­ti­hie (TS, 1, 2). Uniţi în cre­din­ţă prin harul şi pronia divină, mem­brii comunităţii martirice pro­veniţi din regiuni diferite ex­peri­men­tea­ză în timpul su­pli­­ciului co­mu­niunea Duhului Sfânt, ca urmare a unicei lor iden­tităţi, dată de numele de creş­tin sau de mar­tiriul în nu­me­­le lui Hristos. În­tr-una dintre strofele primei cântări a Ca­no­nului din ziua de pră­z­nuire a mar­tirilor din Ar­me­­nia se afir­mă: „Toată numi­rea cea de pe pă­mânt lepădând, cei patruzeci de martiri au ales numirea ce du­pă numele lui Hris­tos, prin ca­re întru cele de sus acum vie­ţu­iesc“.

Modul în care martirii Îl sim­ţeau aproape pe Hristos se ve­de uneori tocmai din unele ex­presii care pot părea în­tâm­plă­toare, dar care revelează o pro­fundă con­ştiinţă a comuniunii şi identi­tăţii creştine. Aşa es­te, de exemplu, atunci când „cei patruzeci de fraţi şi colegi de închisoare“ se pre­zintă drept „cei patruzeci de î­n­­tem­ni­ţaţi ai Domnului Iisus Hristos“ (TS, 3, 4).

Autorii omiliilor la martiri ob­servă o identitate de nume în­tre martiri şi Domnul lor, o­da­­tă ce fiecare martir se reco­man­­dă: „Sunt creştin!“. Nume­le pe care îl au din naştere este schim­bat în funcţie de renaş­te­rea baptismală, aşa încât fie­ca­re din cei patruzeci de martiri a pre­luat numele Mântuitorului ob­ştesc pentru ca toţi să poarte u­nul şi acelaşi nume, după cum se­sizează Sfântul Vasile cel Ma­re şi Sfântul Grigorie al Nysei în omiliile lor la praz­ni­cul sfinţilor din Sevastia. Iden­ti­tatea asumată la unison sus­ţi­ne coeziunea martirică, iar comuniunea întru martiriu con­fir­mă apartenenţa la Hristos. De aceea, martirii cer prin tes­ta­­mentul lor ca, după execuţie, trupurile lor să fie depuse în acelaşi unic loc (TS, 1, 1.3-4).

În acelaşi timp, comuniunea în­temniţaţilor lui Hristos şi îm­pli­nirea martirică a voinţei di­vi­­ne pot inspira modul de a gân­di şi de a fi al creştinilor de ori­unde şi de oricând. Martiriul es­te exersat, chiar dacă nu sunt ameninţaţi direct de moar­te, de creştinii pentru care „iu­bi­­rea faţă de aproapele priveşte la dreptatea lui Dumnezeu“ (TS, 1, 6). Pentru comunitatea ca­re contemplă pilda martiriului celor patruzeci de sfinţi din Se­vastia, prioritar este a onora iu­birea, deoarece doar aşa sunt îm­plinite în interdependenţă so­lidaritatea frăţească şi legea lui Dumnezeu. Spiritul fratern al comuniunii eclesiale se reali­zea­ză în funcţie de intensifica­rea unităţii de credinţă şi viaţă în numele lui Iisus Hristos, con­form voinţei Unicului Pă­rin­te comun, şi nu în ordinea rela­ţii­lor firii (TS, 2, 1-4).