Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Credința ortodoxă şi diversele tradiții omenești

Credința ortodoxă şi diversele tradiții omenești

Un articol de: Pr. Constantin Ghiţă - 09 Martie 2019

Cum să te porți când cineva din propria familie - mamă, tată, frate sau soră, soț, soție, copii, cumnați, veri - etc. au renunțat la Ortodoxie și au aderat la alte grupări religioase? În primul rând, să arăți că îi respecți decizia, dar să nu îi odihnești conștiința. Cu nici un chip să nu renunți la lupta de a-l aduce îna­poi. Desigur, dacă nu vrei să te implici, este comod să îți spui că doar îi respecți decizia, pentru că oricum vederile religioase diferite nu vă afectează defel relația bună pe care o aveți. Dar dacă într-adevăr îl iubești pe omul acela întru Domnul și vrei ca el să nu își piardă sufletul, vei duce război duhovnicesc, cu inima zdrobită, pentru a-i (re)aduce lumina credinței. Și aceasta pentru că există o singură credință adevărată, în timp ce restul sunt rătăcitoare și greșite. Iar pe de altă parte, multe dintre deciziile de plecare din Ortodoxie sunt luate pe fond emoțional, nu dintr-o convingere rațională, și cu argumente superficiale și incorecte.

De exemplu, sunt unii care trec prin suferințe grele în casele lor, poate este cineva cu patima alcoolului, a violenței sau drogurilor, a jocurilor de noroc, a depravării etc. și ajung să creadă că dacă vor merge la „adunare”, va pleca patima sau boala de la ei. Se amăgesc, sărmanii, din disperare. Omul împătimit rămâne sclav patimii, iar ei, lepădați de Hristos, în mare primejdie să își piardă propriul suflet.

Alţii confundă adevărata credință creștin-ortodoxă cu diverse tradiții omenești, tocmai pentru a avea pricină ca să se lepede, sau poate chiar din neștiință și superficialitate. Așa este ches­tiunea pomenilor, a numărului de vase care se împart etc. Sunt persoane care leapădă Ortodoxia fără mustrări de conștiință și trec la „pocăială”, gândind că așa nu vor mai fi obligați să dea vase de pomană și alte lucruri costisitoare. Este o urgență pastorală să lămurim credincioșii că Biserica nu cere să se împartă un număr anume de farfurii, scaune, mese, canapele etc. Biserica nu cere să se arunce mărunțiș la răscruci în drumul spre groapă, ci mai degrabă te îndeamnă să pui în palma săracului un bănuț. Biserica nu cere să legi de mâna defunctului o monedă sau să îi pui magnet pe frunte etc. Biserica nu te învață să cari găleți de apă la mormânt, ci să potolești setea celui viu și însetat.

Obiceiurile omenești nu sunt aceleași cu tradițiile sfinte și de origine dumnezeiască. Biserica spune doar să vii la slujba de parastas cu o colivă și lumânare, ulei, făină, vin, dacă ai posibilitate. Milosteniile pe care le faci țin de puterea și credința ta. Dar Biserica nu impune nimănui nimic. Biserica te îndrumă să dăruiești săracilor, care nu sunt rude cu tine. Şi nu tot persoanelor prezente în biserică, eventual care au și ele colivă și ceva pachete sau vase destinate milosteniei. Celor mai nevoiași din nea­mul nostru le putem oferi ajutoare materiale în timpul anului, dar la parastase se împarte celui care nu face parte din rudeniile noastre și se află într-o stare de sărăcie. Ne învață Mântuitorul Iisus Hristos să împăr­țim cu cei care nu ne sunt rude și nu dețin puterea să ne dea înapoi: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată./ Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi,/ Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor (Luca 14, 12-14).

Alții se îndepărtează de cre­dința ortodoxă pentru că au poate păcate mari și le este rușine să se spovedească la preot, pe care îl percep ca pe un simplu om. Poate este câteodată de vină și lipsa de tact a vreunui începător în preoție, care ia oamenii prea tare de la început, iscodindu-i, și astfel ei se smintesc. Altădată, mai spun câte unii, și acesta este deja un trend în societatea civilă, că ei cred în Dumnezeu, dar nu au treabă cu Biserica și cu preoții. Alții, care au cunoscut dezamăgiri din cauza comportamentului necorespunzător al unor fețe bisericești se smintesc și se dezic de clerul întreg și de Biserică. Cei mai tari de caracter, con­fruntați cu asemenea situații, au ales mai bine să meargă la altă biserică și la alt preot, dar nu s-au dezis de credința ortodoxă și de Hristos! Trebuie să avem discernământ și să ne rugăm și pentru preoți și ierarhi, ca Dumnezeu să îi întărească.

Poate că cel mai puternic argument pentru ca cineva să își păstreze credința creștin-ortodoxă este argumentul istoric. Ceea ce facem noi astăzi este ceea ce făceau creștinii dintru început. Creștinii se spovedeau la preot, se împărtășeau, țineau posturile, făceau sfinte masluri pentru bolnavi, rugăciuni de iertare a păcatelor pentru cei adormiți și pomeni. Creștinii se închinau cu semnul sfintei cruci, sărutau cu evlavie multă sfintele icoane, mergeau duminică de duminică, și chiar mai des, la Sfânta Liturghie. Se botezau și adulții, și copiii în numele Preasfintei Treimi, tinerii mergeau la biserică să primească binecuvântarea Bisericii, apoi își întemeiau o familie. Aceasta este credința pe care noi nu am îndrăznit să o schimbăm și să o comentăm, pentru că este predată nouă de Domnul Iisus Hristos și de Sfinții Apostoli. Credința noastră nu este una inventată de minte omenească! Înaintea tuturor, și încă dintru început, a fost Biserica Ortodoxă.
Să ne întărească Bunul Dumnezeu ca să păstrăm credința noastră, să o trăim și să fim în stare să o aprindem și în inima celorlalţi.