În analele conflictelor umane, întâlnim un contrast frapant între războaiele tradiționale medievale și postmedievale ale statelor europene, caracterizate, în mare parte, printr-un număr limitat de
21 Apr, 2024
Creştinismul, singura şansă de scăpare a lumii
În fiecare an, statisticile mondiale raportează sec încă o sută de mii de oameni ucişi pentru credinţa lor în Dumnezeul cel adevărat. Cifrele sunt doar un paravan mort şi insensibil a milioane de tragedii, a o sută de mii de suflete lăsate fără trupuri în durere, a unei mucenicii tăcute, a zeci de mii de familii lăsate în suferinţă atroce.
Statistica a fost elaborată şi publicată de Vatican. Anchetele credibile realizate de media ajung la concluzia şocantă că peste o sută de mii de oameni sunt ucişi pentru credinţa lor, a spus episcopul Silvano Maria Tomasi. El a denunţat sectarismul pseudoreligios, care este la rădăcina actelor de violenţă extremă împotriva creştinilor.
Într-adevăr, intoleranţa împotriva religiei adevărului este din ce în ce mai vizibilă şi mai efectivă în lume. Mapamondul este nivelat de tehnologie, şi media ajunge acum până în cele mai îndepărtate cătune de beduini. Consumismul masiv şi modelele civilizaţionale occidentale au pătruns violent în societăţile tradiţionale cele mai îndepărtate, fiind astăzi un surogat de civilitate ideologică occidentală fără suport real. În mimetismul lor, oamenii infestaţi cu modele culturale străine de firea şi istoria lor ajung pradă a doi monştri teribili: secularizarea totală, prin care credinţele se diluează, devin sincretiste şi confuze sau dispar de-a binelea înclinându-se sau adaptându-se religiei banului, şi radicalizarea, ca fanatism ideologic care justifică crima, violenţa şi ura, de dragul propriei viziuni asupra lumii.
În acelaşi timp, oamenii de bună-credinţă din întreaga lume, care caută adevărul iubirii absolute, ajung din ce în ce mai uşor la informaţii despre religia desăvârşită: religia Adevărului care dă viaţă, nu ucide, religia învierii din morţi, a vindecării, a bunătăţii şi a milostivirii, religia iertării şi a protejării celor vulnerabili, religia cu perspectivă veşnică, nu o copie exacerbată a plăcerilor de aici. Creştinismul este singura şansă de scăpare a lumii şi oamenii care caută găsesc acest izvor de lumină necreată, pogorându-se din cer şi dând viaţă lumii. Pentru Cel răstignit, sute de milioane de oameni sunt literalmente în stare să-şi dea viaţa, trăiesc în lacrimi de dorul Lui şi aşteaptă să-I vadă chipul dumnezeiesc în rănile acestei lumi.
Religiile axate pe stăpânire, iluzie, disciplină, subjugare a indivizilor, răzbunare, supremaţie, spirit concentraţionar, proiectate de spiritul mândriei, nu au nici o şansă în faţa Sângelui lui Dumnezeu curs pe Cruce din iubire pentru a da viaţă lumii. Aşa că mentorii religioşi au realizat faptul că, mai devreme sau mai târziu, oamenii vor înţelege adevărul sădit în inimile lor de la creaţie, adică chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre ei, şi şi-au dat seama că numai prin violenţă, persecuţie, intimidare şi crimă îşi vor salva religiile muribunde. Este un război înfricoşat, care dă zeci de mii de martiri în fiecare an, îngrămădind raiul infinit al lui Dumnezeu cu suflete nemuritoare şi cu rugători pentru umanitatea care se zbate în suferinţă. E o luptă pe viaţă şi pe moarte, pe viaţa veşnică şi pe moartea veşnică a popoare întregi.
Tehnologia şi nivelarea occidentală sunt de bună seamă temeiuri ale decreştinării pentru spiritele materialiste şi pentru robii plăcerilor necuvântătoare, însă ele se vădesc, prin providenţa iubitoare a lui Dumnezeu, stabilopozi ai credinţei adevărate în neamurile ţinute de milenii în minciună şi în teroare ideologică, paralizate după expresia Marelui Pavel de „frica morţii“ (frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa) şi de seminţele iadului în istorie.
Cei o sută de mii de morţi pentru Hristos sunt - fiecare dintre ei - semne că Evanghelia iubirii răstignite şi a jertfei Învierii ajunge la hotarele umanităţii şi dă sens sfârşitului istoriei, în care Dumnezeul păcii şi al iubirii va extrage picăturile de lumină din fiecare om nemuritor, în teascul iubirii Sale şi va inaugura eonul iubirii absolute, în care Liturghia devine totul întru toate. Ultimul război al lumii, care nu e departe, este aşadar războiul întunericului împotriva luminii celei adevărate, adusă în lume de Hristos Cel răstignit şi înviat. Creştinii de pretutindeni, persecutaţi zilnic de duhul răutăţii, trebuie să se pregătească sufleteşte pentru confruntarea cu forţele iadului: „În lupta voastră cu păcatul nu v-aţi împotrivit încă până la sânge“.
