Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Cum sunt privite celelalte religii din perspectiva Ortodoxiei (I)

Cum sunt privite celelalte religii din perspectiva Ortodoxiei (I)

Un articol de: Pr. Nicolae Achimescu - 29 Mai 2010

Din punct de vedere teologic, de-a lungul întregii sale istorii, Biserica Ortodoxă n-a avut o atitudine unitară. Încă din primele secole ale creştinismului, Sfântul Justin Martirul şi Filosoful făcea referire la "seminţele Logosului" prezente în întreaga lume (Justin Martirul şi Filosoful, Apologia, I, 46), iar Clement Alexandrinul scria despre "scânteile Cuvântului lui Dumnezeu" (Clement Alexandrinul, Stromate, 6, 7; cf. idem, Protrepticul, 6, 7) din cultura greacă de dinaintea creştinismului. Sfântul Justin Martirul şi Filosoful îi numeşte creştini, fără nici o ezitare, pe toţi cei care au trăit "conform Logosului", dar subliniază că Hristos rămâne criteriul suprem al valorilor vieţii religioase anterioare.

Origen are, la rândul său, o atitudine şi mai curajoasă în această privinţă, susţinând că Dumnezeu S-a descoperit nu doar anumitor popoare şi nu doar într-o anumită perioadă a istoriei, ci pretutindeni şi întotdeauna, cum ar fi, de pildă, în cazul lui Platon (Origen, Împotriva lui Celsus, 6, 47). Tocmai de aceea putem descoperi urme ale Providenţei divine nu doar în filosofie, ci şi în tradiţiile religioase păgâne. Ba, mai mult, miturile greceşti, de exemplu, ca şi relatările din Vechiul Testament, într-o formă alegorică, descriu adevăruri profunde ale vieţii (ibidem, 4, 38). De altfel, acesta este şi motivul pentru care scriitorul bisericesc le recomandă creştinilor să nu denigreze divinităţile păgâne, pentru că acestea nu sunt altceva decât încercări de a şi-L imagina pe Dumnezeu în căutarea permanentă a Acestuia.

Fiecare om posedă, prin creaţie, un sentiment religios înnăscut

Un alt exemplu, pe aceeaşi linie, îl reprezintă Eusebiu al Cezareei (265-339), care vorbeşte despre universalitatea Revelaţiei divine pentru toţi oamenii şi pentru toate popoarele, întrucât fiecare om posedă, prin creaţie, un sentiment religios înnăscut. În toate timpurile şi în toate locurile, afirmă fondatorul Istoriei Bisericii, au existat oameni care s-au evidenţiat prin "dreptate şi evlavie" (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, I, 2, 6), oameni iubitori de Dumnezeu, pe care el îi numeşte "creştini în faptă" (ibidem, I, 4, 6).

Mulţi dintre Părinţii Bisericii vorbeau cu respect despre înţelepciunea antică. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare îi îndemna pe tineri să studieze cu atenţie filologia şi ştiinţa păgână, aşa cum Moise studiase înţelepciunea egiptenilor, iar Daniel pe cea a babilonienilor. Tot la fel, Sfântul Grigorie Teologul, deşi se afla într-o dispută continuă cu păgânismul, totuşi făcea referire la "atracţia rătăcită" a celor din vechime "de a-L căuta pe Dumnezeu" (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvinte despre teologie, II, 15).

Odată cu apariţia islamului, în secolul al VII-lea d.Hr., Biserica Ortodoxă şi-a reconsiderat poziţia moderată din perioada anterioară. Bizantinii priveau islamul ca pe o altă formă de expresie a ereziei ariene, punând la îndoială demnitatea de profet a lui Mahomed şi criticând foarte tare Coranul, pe care îl socoteau drept un exemplu de regres al învăţăturii religioase şi morale. Ultima fază a relaţiilor dintre creştinism şi islam, în schimb, se caracterizează prin calm şi dispoziţie spre dialog (Manuil II Paleologul, Grigorie Palama, Iosif Vrienie, Ghenadie Scolarul), ca să nu mai vorbim de perioada de după cruciade, când mai ales din raţiuni militar-politice, aceste relaţii au devenit şi mai puţin tensionate.

După ce a pătruns în Asia Centrală şi cea de Sud-Est, creştinismul a trebuit să intre, de asemenea, în competiţie cu alte religii decât islamul, cum ar fi zoroastrismul, maniheismul, hinduismul şi budismul. De pildă, pe o coloană din Singanfu, descoperită în secolul al XVII-lea, pe care este descris felul în care a pătruns creştinismul în China, întâlnim alături de cruce şi alte imagini din alte religii: dragonul confucianismului, ramura budismului, norii albi ai taoismului.