Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Cuvinte de veghe la fruntariile conștiinței naționale

Cuvinte de veghe la fruntariile conștiinței naționale

Un articol de: Prof. dr. Narcis Zărnescu - 01 Dec, 2019

Când unii oameni încep să uite, furați de îndatoririle sau ispitele zilnice, cei care încă mai păstrează în căușul sufletului lor credința strămoșească și amintirea jertfelor de pe câmpurile de luptă ale neamului au datoria de a reaprinde făcliile memoriei. Atunci, la ceas aniversar sau comemorativ, cuvintele și faptele înaintașilor, pildele lor de credință și patriotism, încep să ardă cu o lumină mai strălucitoare, dezvăluindu-ne, deopotrivă, trecutul, prezentul și viitorul. 

Așa cum Biserica îi pomeneşte la Liturghie pe „toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea şi demnitatea poporului român”, fiecare dintre anonimii căutători ai adevărului ar trebui să aibă grijă ca flacăra vie a tradiției să nu se stingă. 

Memoria, imaginația, cre­dința, în primul rând, ne ajută să întrezărim marile treceri și marile reveniri ale istoriei: Apulum, Bălgrad, Alba Iulia... Aici, la 28 februarie 1600, Mihai Viteazul reușește, pentru prima dată în istorie, unirea celor trei state române într-unul singur. Tot aici, în 1785, Horia, Cloșca și Crișan au fost trași pe roată, apoi, la 1848, pe Câmpia Li­bertății, revoluționarii români, în frunte cu Avram Iancu, au cerut unirea tuturor celor de un neam într-o singură țară: „Noi vrem să ne unim cu țara!”

Marea Unire a fost sărbătorită, pentru prima oară în modul cel mai fastuos cu putință pe atunci, la 1 Decembrie 1922, cu prilejul încoronării regelui Ferdinand la Alba Iulia. După o perioadă de amnezie socio-istorică, evenimentul Marii Uniri, care avea să devină treptat un arhetip al identității naționale, va fi sărbătorit în 1928, la peste un an de la moartea regelui Ferdinand, apoi în 1930, cu ocazia urcării pe tron a lui Carol al II-lea. Trei ani mai târziu, în plină criză mondială (1933), se vor sărbători 15 ani, apoi, în 1938, un an apocaliptic, la o lună după Noaptea de cristal, două decenii de la noua Renaștere națională. Vor trece 10 ani până când România, revenindu-și cu greu după război, hotărăște să marcheze momentul reîntregirii, la 1 Decembrie 1948, trei decenii de la Marea Unire, cu o grandioasă festivitate, dublată de tăcerea complice privind tragedia dezmembrării parțiale (1940): pierderea Bucovinei de Nord, a Basarabiei, a Cadrilaterului și a Transilvaniei de nord-vest. Partidul unic va continua tradiția de falsificare a istoriei, inaugurată în 1948, cu ceremonii comunistoide: sărbătorirea a 40 de ani (1958), a 45 de ani (1963) și așa mai departe. Istoria modernă a României 
a reținut că, la 1 Decembrie 1968, strategiile comuniste de manipulare suferă unele modificări, astfel că istoricii au început să dezvăluie, fragmentar, cauzele care au dus la pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Cadrilaterului. Dacă până în 1989, dictatura comunistă a mutilat istoria românilor, utilizând-o ca „terapie” de  degradare mentală, culturală, axiologică, după 1989, degringolada sistemului educațional va elimina, treptat, momentele definitorii din istoria noastră, efectul programat fiind că, astăzi, tot mai puțini români sunt interesați de evenimentele petrecute în urmă cu 100 de ani...

Totuși, spiritul arhivei, al bibliotecii, al muzeului pare că nu vrea să moară, căci printre înscrisuri, bucoavne, manuscrise, găsesc o broșură îngălbenită de vremuri, care poartă semnătura olografă, aproape ștearsă, a lui Silviu Dragomir, notarul Adunării Naționale de la 1 Decembrie 1918: „Naţiunea română la Alba-Iulia. Adunarea națională a Unirii. 1 Decemvrie 1918. Cu un Cuvânt Înainte de Silviu Dragomir, Membru el Academiei Române, Notarul Adunării naţionale. Cu 12 ilustrații, cuprinzând singurele vederi originale dela Adunarea Națională din 1918.” Cuvintele potrivite ale notarului vor rămâne de veghe la fruntariile conștiinței naționale, ale memoriei istorice, ale neuitării noastre identitare: „Adunarea de la Albă Iulia va rămâne de-a pururea piatră de hotar a istoriei române și va reprezenta, din veci în veci, simbolul biruinței noastre definitive. Ea a fost rezultatul logic al evoluției istorice, fructul luptelor de emancipare a poporului românesc și triumful strălucit al ideilor generoase pentru care s-a vărsat cu atâta prisosință sângele scump al fraților noștri”. Cuvintele potrivite ale notarului vor rămâne de veghe, în clipele de pustiu sufletesc, alături de Rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc, rostită de Episcopul ortodox român de Caransebeș, Elie Miron Cristea, viitorul Mitropolit Primat şi apoi Patriarh al României Mari: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtoarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ […]. Iar acum mântuire ai trimis nouă şi toate marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru”...