Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Dan Berindei despre vacanțele copilăriei la Dobrotești

Dan Berindei despre vacanțele copilăriei la Dobrotești

Un articol de: Daniela Șontică - 04 Dec, 2019

Cunoaștem cu toții farmecul copilăriei petrecute la țară sau măcar al vacanțelor de vară la bunici. Tema i-a interesat pe mulți dintre artiștii români, care au și folosit-o în crea­țiile lor. Constatăm, în egală măsură, că și pentru oamenii de știință faptul că au intrat în copilărie în contact cu spațiul autentic sătesc a însemnat o modelare de suflet. Am găsit printre amintirile istoricului Dan Berindei, depănate în­tr-un interviu, câteva pasaje interesante despre felul în care își petrecea vacanțele la moșia familiei de la Dobrotești-Doagele în județul Teleorman.

Moșia de la Dobrotești era în stăpânirea neamului Berindei încă din veacul al XVIII-lea. Conacul era supranumit de cei din familie Cuibul din Luncă, fiind situat în pădurea satului Dobrotești.

„Acolo, la țară, era minunat pentru mine și verii mei”, spune istoricul. „Găseam câmpuri și poieni, râul Burdea și o pădure de stejari și frasini, cu bătrânul Cincifrasini, care reprezenta înmănuncherea a cinci arbori alăturați, care formaseră o cavitate în care se strângea apa de ploaie, ceea ce a făcut ca bătrânul copac să dăinuie de secole. Străbunicul meu, Dimitrie Berindei, se așeza în timpul iernii în acea cavitate, oarecum la adăpost, vânând de acolo lupii. Mai erau animalele, pe care le-am iubit întreaga viață, mai ales caii și câinii. Dar mai era și alt mediu, eu, micul orășean, eram acolo lângă țărani, mă jucam cu cei de vârsta mea și astfel am luat cunoștința unei alte realități”, mărturisește istoricul. 

Mai aflăm că Ioan Berindei, tatăl academicianului, era bun și ocrotitor cu țăranii: „Ținea la lumea aceea ca la familia sa, se simțea într-un fel ereditar responsabil de soarta lor. Era chiar departe de tipul de moșier exploatator”. Le dădea lemne din pădure, îi împrumuta fără dobândă, iar mama istoricului s-a îngrijit de câțiva țărani bolnavi de TBC osos, trimițându-i în sanatorii. 

În 1945, după exproprierea mo­șie­rilor, deținătorul moșiei de la Dobrotești cerea în scris autori­tăților ca pământul său să fie distribuit țăranilor din localitate. De­sigur, fără succes. Mai târziu, în anii comunismului, țăranii din Dobrotești și din satul vecin, Beuca, apelau la Dan Berindei - pentru unii fostul coleg de joacă din vacan­țele de vară, iar pentru toți era fiul fostului lor moșier cumsecade - cerându-i ajutorul în rezolvarea diverselor probleme cu auto­ritățile. Din cartea „Convorbiri în cumpănă” de Alexandru Deșliu, mai aflăm că istoricul Dan Berindei a donat Academiei Române pământul fostei moșii Dobrotești, după ce i-a fost retrocedat după 1989.

Citeşte mai multe despre:   sat  -   comunism