Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Dăruind poți dobândi

Dăruind poți dobândi

Un articol de: Paul Siladi - 21 Noi, 2018

Cuvintele Părinților deșertului sunt dublate și susținute de propria experiență a Duhului. Această experiență stă în spatele cuvintelor și le dă forță și autenticitate. A pune în practică aceste cuvinte înseamnă a le transforma în propria viață, a le întrupa și, în cele din urmă, a te salva prin ele. Învățătura duhovnicească se cere întrupată pentru ca să fie mântuitoare. Și totuși, nu de fiecare dată reuşim asta. Avva Pimen zicea: „Un om care învață pe alții, dar nu practică ceea ce învață seamănă cu o fântână: tuturor le dă să bea și pe toți îi spală, numai pe ea nu se poate curăți”.

În buna tradiție a Părinților ascetici, avva Pimen practică nejudecarea. Nu se pripește să azvârle cu aprecieri despre cel care nu reușește să aplice în propria biografie moș­tenirea duhovnicească a părinților. Asceza pe care a practicat-o l-a dus la o experiență universală, care îl face înțelegător față de toate posibilele eșecuri. Și bătrânul nevoitor nu este doar înțelegător, dar încearcă și să pozitiveze, să valorizeze tot ce este bun în fiecare om.

Există oameni care sunt fascinați de frumusețea învățăturilor duhov­nicești, de curăția și limpezimea lumii pe care o indică aceste învăță­turi. Dar care din neputință nu ajung acolo. Neputința asta poate avea foarte multe forme, dar de fiecare dată ea este o ratare involuntară. Și totuși, rămâne dragostea pentru lumea duhovnicească a părinților, a marilor bătrâni din generațiile anterioare. Iar dragostea aceasta, chiar fără prea mare aplicabilitate practică, îi face pe acești oameni să vorbească. Să contamineze și pe alții cu dragostea lor. Învățând pe alții ceea ce ei înșiși nu au reușit să pună în practică, își păstrează vie speranța că într-o zi vor putea și ei să facă ceea ce spun celorlalți. Nu m-aș grăbi să numesc o asemenea stare ipocrizie, nici măcar o ipocrizie benignă, ci mai degrabă un efort îndelungat de a păstra vie o dragoste neîmplinită din slăbiciune.

Pe acești oameni avva Pimen nu îi condamnă, ci mai degrabă îi compătimește. Ei sunt cei care se topesc de sete cu izvorul în ei înșiși, ei sunt cei care se bălăcesc în mizerie cu apa la îndemână. Dar nu sunt pierduți. Izvorul nu seacă și apa nu se evaporă, atâta timp cât vorbesc și altora cu sinceritate despre dragostea duhovnicească ce nu poate fi uitată în pofida tuturor eșecurilor.

Părintele Nicolae Steinhardt este încântat de sintagma „dăruind vei dobândi”. Dăruiești chiar dacă nu ai, poate mai ales dacă nu ai. Pentru că lipsa poate să sublinieze cel mai bine importanța celor după care tânjești. De aceea poți să dăruiești credință, chiar dacă tu nu o ai, speranță chiar dacă ai uitat gustul ei, ori dragoste, chiar însetat fiind de ea. Să înveți pe alții ceea ce tu nu ai reușit să pui în practică înseamnă, între altele, să ai mai mare încredere în învățătura Bisericii și a înaintașilor decât în propria  experiență. Iar în felul acesta, ars de sete, să menții totuși vie speranța.