Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Dăruire și mărturisire dincolo de Prut

Dăruire și mărturisire dincolo de Prut

Un articol de: Moni Stănilă - 21 Apr, 2019

Nu întotdeauna creș­tinii înțeleg că lucrurile nu se fac pur și simplu, că nu ar trebui să săvârșească gesturi sau simboluri goale pe care le repetă mimetic, fără să știe ce reprezintă și mai ales fără să și dorească. Trebuie să mergem la Liturghie, dar acolo nu știm ce se petrece. Plecarea capului la ectenia celor chemați e doar un exemplu.

În unele zone am văzut cum la chemarea preotului adresată credincioșilor de a se împărtăși („Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apro­piați-vă”), lumea face un pas în față. Mi se pare o imagine sinistră, ca și cum fiind invitat undeva la cină, te apropii, te uiți în farfurie și apoi te întorci la locul tău. Ar trebui să ținem cont de faptul că toată manifestarea credinței noastre trebuie să aibă la bază și cunoașterea, după putința fiecăruia. Despre Liturghie există cărți minunate, de la cartea Sfântului Nicolae Cabasila până la cea a lui Christian Felmy sau Alexander Schmemann.

Omul, fiind - cum frumos spune tradiția noastră - chipul mic al lumii mari, adică microcosmos, trebuie să recapituleze în ființa lui toate momentele din iconomia mântuirii lui. De la Nașterea Domnului până la Pogorârea Duhului Sfânt, toate trebuie să aibă loc și în inimile noastre. Iar drumul nu ne e necunoscut, pentru că Biserica ne îndrumă. Trebuie doar să urmăm sfaturile ei, dar nu mimetic, ci încercând să înțelegem sensul poruncilor și - mai ales - urmându-le cu dragoste, nu doar mecanic și în silă.

Intrarea Domnului în Ierusalim devine astfel intrarea Lui în inimile noastre. Dar cum? Mai întâi, dacă rememorăm acel moment, vedem că oamenii au ieșit în calea Lui cu ramuri și și-au așternut hainele înaintea Lui. Apoi a existat mărturisirea: „Osana, Fiul lui David”. Deci, cum recapitulăm noi astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim? Prin daruri (hainele, ramurile), prin dragoste, prin bucurie, prin mărturisire („Osana, Fiul lui David”).

Misiunea socială „Diaconia”, structura socială a Mitropoliei Basarabiei care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, îi ajută pe toți cei din Basarabia să împlinească această recapitulare. Și nu oricând, ci tocmai în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim. Deja de ani de zile are loc în această zi campania de Paști „Masa bucuriei”.

Știm cu toții că oamenii au devenit din ce în ce mai suspi­cioși când e vorba de donații financiare. Pare ciudat în contextul în care majoritatea creștinilor sunt astăzi mult mai bogați decât acum o sută sau o mie sau două mii de ani. Deși ar trebui să recunosc că neîncrederea vine tocmai din traiul din ce în ce mai bun și din dorința de a crește mereu în bunăstare (pământească). Cum e o vorbă aici, în Basarabia, „cutare și-a luat casă pe pământ”, în opoziție cu apartamentele din blocuri. Dar mie mi se pare mult mai profund înțelesul acestei vorbe. Fiindcă ne-am dori totuși, mai mult decât o casă pe pământ, o casă în ceruri.

Campania de Paști „Masa bucuriei” ne ajută să punem o cărămidă la acea casă din ceruri. Cum? Evitând discuțiile și suspiciunile despre care vorbeam mai sus, cei din „Diaconia”, ajutați de mulțimi de voluntari și în parteneriat cu supermarketurile din marile orașe basarabene, strâng în Sâmbăta Floriilor alimente pentru frații noștri din stradă sau cei foarte bolnavi.

Chiar dacă Republica Moldova e cea mai săracă țară din Europa (după ultimele statistici a „cedat” locul de vârf al podiumului Ucrainei), oamenii, deși mai puțini în toată țara decât în București, reușesc să strângă tone de mâncare. Toate direcțio­nate către cantinele sociale ale „Diaconiei”, dar și împărțite sub formă de daruri de Sfintele Paști familiilor nevoiașe. Iată ce anunțau cei de acolo: „În 2017, prin mobilizarea voluntarilor şi donatorilor au fost adunate 37 de tone de produse alimentare şi 120.000 de lei. Graţie acestor resurse au fost distribuite 3.000 de pachete cu produse alimentare, iar zilnic, 300 de bătrâni au primit un prânz gratuit asigurat în cadrul celor cinci cantine ale organizațiilor implicate în campanie. Zilnic, doar la cantina mobilă «Aproape de aproapele» din Chișinău vin după un prânz cald peste 180 de persoane”.

Sigur, nu e o muncă ușoară. Sunt mulți tineri care stau întreaga sâmbătă în supermarket, unde împart pungi și pliante vizitatorilor, apoi adună alimentele donate în containere, iar la sfârșitul zilei se face centralizarea. În ultimii ani se implică și persoane publice cunoscute, care, prin prezența lor într-un supermarket sau altul, alături de voluntari, reușesc să mobilizeze mai multă lume.

E un proiect minunat, care funcționează, crește de la un an la altul și reușește să ajute o societate întreagă să iasă înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, ca El să intre astfel în inimile lor. Fiindcă nu lipsesc din acest proiect dragostea, dăruirea, mărturisirea. Fapt care cel mai bine se desprinde din cuvântul de anul trecut al directorului Misiunii sociale „Diaconia”, Igor Belei: „Am văzut mai mulţi oameni cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi care au venit împreună la acest demers de solidaritate și care au trăit bucuria dăruirii. Faptul că am fost mulţi a schimbat atitudini şi în cele din urmă a mişcat şi cele mai reci inimi. Roadele bunătăţii sunt suficient de multe ca să putem hrăni bătrânii, familiile sărace și oamenii în deznădejde. Credem cu tărie că aceste gesturi vor deveni parte a comportamentului zilnic, iar speranţa pe care nouă ne-a oferit-o Hristos prin Învierea Sa, să reușim a o transmite din familiile noastre spre cei care au nevoie de ea”.