Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei De la „a gândi pentru a gândi” la „gândirea în Dumnezeu”

De la „a gândi pentru a gândi” la „gândirea în Dumnezeu”

Un articol de: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci - 06 Dec, 2015

Întrebat de părintele Ioanichie Bălan care e motivul pentru care astăzi credința tinerilor, dar nu numai, slăbește, părintele Dumitru Stăniloae a răspuns: „O mulțime de idei contrare credinței ce s-au răspândit prin mijlocirea scrisului și a altor forme, precum și neaprofundarea de către teologi a minunii eviden­te a naturii, a ființei omului și a ideii de Dumnezeu” (arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhov­nicești, 1993). Credința poate fi, așadar, șubrezită, slăbită și deturnată de „idei contrare”, respectiv de „neaprofundarea de către teologi” a splendorii creației lui Dumnezeu.

Părintele Stăniloae, dincolo de faptul că a fost un teolog cunoscut, a fost în primul rând un om duhovnicesc, preocupat ca toată viața lui să fie o teologie întrupată în credință și faptă, o vorbire despre Dumnezeu și o trăire a iubirii Sfintei Treimi. Aceste lucruri mă motivează să cred că avem o datorie în plus să reflectăm asupra a ceea ce ne-a transmis cu mai bine de două decenii în urmă.

Oare nu pozițiile contrare fac ca ideile sănătoase să iasă la iveală și să se impună? Ideile sunt generate de informație și informația generează idei. Infor­mația astăzi, cel puțin cantitativ, nu mai este o problemă. Procentul utilizatorilor de internet din România a depășit, în 2014, 55% din totalul populației. Deci, mai bine de 10 milioane de români accesează internetul, au acces neîngrădit la informație. În acest context al întâlnirii cu „idei contrare credinței”, ce iau forme atrăgătoare și savuroase, omul este invitat să gândească, să ra­ționeze, să se poziționeze, să-și formeze propria părere.

Omul timpului nostru, cu precădere tânărul, datorită accesului la educație și informație, este un tip care raționează. Și de ce să nu ne bucurăm că este așa? Gândirea, rațiunea, este darul lui Dumnezeu. Numai că aici și acum trebuie să gândim mai apăsat. Sfântul Iustin Popovici sublinia cu o anumită ocazie că „gândirea, orice gândire, este chinul cel mai mare care există sub cer, până ce nu se va transforma în gândire de Dumnezeu, în gândire de Hristos, adică până ce nu se va logosifica și raționaliza”. Cu alte cuvinte, gândirea se împli­nește ca dar în Hristos-Adevăr, altfel se întunecă în minciună, deci devine contrară seminței cre­dinței și generează „idei contrare”.

În acest context înțelegem și mai bine de ce părintele Dumitru Stăniloae folosește un ton atât de grav când pronunță ideea răspândirii unor „idei contrare cre­dinței ce s-au răspândit prin mijlocirea scrisului și a altor forme”. Cu alte cuvinte, pentru o gândire care nu e maturizată în „gândire de Dumnezeu”, o gândire necoaptă, întâlnirea cu ideile infectate duce la patologie, iar o gândire în afara lui Dumnezeu este o gândire schizofrenică.

Acestei precizări părintele Stăniloae îi mai adaugă un element ce-i privește cu precădere pe teologi; și, continuă el, „neaprofundarea de către teologi a minunii evidente a naturii, a ființei omului și a ideii de Dumnezeu”. În acest sens, Sfântul Iustin ne ajută să înțelegem, teologi și laici deopotrivă, că a aprofunda înseamnă a gândi sănătos, a genera idei vii, adevărate și necontrare credinței.

Departe de orice duh panteist, părintele Stăniloae a atras aten­ția asupra unei preocupări nefi­rești pentru descoperirea lui Dumnezeu de către teologi, pentru gândirea, cugetarea lui Dumnezeu. Mulți dintre noi căutăm să ne definim ca teologi în relația exclusivă cu teologia academică, științifică, să avem o gândire academică. Or, tocmai acest lucru sărăcește, ne îndepărtează de ceea ce-ar trebui să fim și, în ultimă instanță, ne slăbește credința. Prioritățile noastre ar trebui să fie puțin diferite. Textul din Romani 1, 20, deși ne sugerează că cel care a vrut dintre păgâni să-l cunoască pe Dumnezeu a putut să o facă printr-o puternică reflecție asupra naturii, dovedeș­te faptul că adesea chiar teologul (uneori suficient sieși) nu mai este capabil să-L slăvească pe Dumnezeu prin natură. E incapabil să reflecteze pentru că gândirea lui nu e o gândire „în Dumnezeu”, ci „pentru a-L explica” pe Dumnezeu obiectiv.

În acest sens, Sfântul Iustin se exprimă chiar dur: „Fără Dumnezeu-Logosul, gândirea omenească se găsește continuu într-un delir, în acea smintită autoasigurare satanică, gândirea pentru gândire, așa cum spunem artă pentru artă”, spunea același sfânt.

Căutarea lui Dumnezeu numai în cărți, în studiile sofisticate occidentale și chiar autohtone, în conferințele lipsite de duh, mai mult decât în zestrea patristică, mai mult decât în rugăciune, în acceptarea și iubirea celui de lângă noi, îl face pe părintele Stă­niloae să atragă atenția asupra „neaprofundării ideii de Dumnezeu”. În fapt, el nu invită la nimic altceva decât la găsirea gândirii sănătoase, acea gândire unită cu simțirea adevărată ce provoacă aprofundarea lui Dumnezeu, deci regăsirea credinței; invită la un exercițiu de triere a informației, la un efort de clădire lucidă a edificiului omului gânditor.