Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei De la afișare la mărturisire

De la afișare la mărturisire

Un articol de: Moni Stănilă - 29 Mar, 2020

Felul în care oamenii înțeleg de multe ori să mărturisească o convingere e cel puțin nepotrivit. Ce anume ne transformă în mărturisitori?
Cuvântul, un gest, fapta, atitudinea? Sunt lucruri la care putem răspunde după exemplul altora sau după cum ne îndrumă gândirea noastră.

În Republica Moldova, Basarabia - cum îmi place mie să îi spun, putem vedea diferite forme de afișare ale unor convingeri. În general, politice sau identitare. Cum ar fi pe de o parte tricolorul, pe de alta, panglica Sfântului Gheorghe - cea din urmă pe nedrept numită așa. Pentru că, până la urmă, ce are Sfântul Gheorghe cu un simbol militar rusesc? Dar asta e altă discuție, cum tot altă discuție e și faptul că vine din perioada imperiului rus, nu din cea sovietică, așa cum speră și cred purtătorii ei.

Tinerii unioniști de aici (poate mai corect ar fi să le spun români, nu unioniști) numesc acel simbol, din cauză că e bicolor negru-oranj, panglica de colorado. Nu doar din pricina culorilor, ci și pentru faptul că, în viziunea acestor tineri, cei care afișează acest semn sunt la fel de dăunători cum sunt pentru cartofi gândacii de colorado.

Acest tip de mărturisire poate deveni invaziv - afișarea panglicii respective la vehiculele din transportul public. Sau poate fi simpatic: brățări tricolore la liceeni, mărțișoare, insigne mici și dră­guțe. Însă adevărata bătălie a mărturisirilor dintre cele două tabere se dă pe zidurile orașului, prin lozinci pro-ruse sau unioniste.

Aici, cele două tabere nu se mulțumesc cu afișarea propriilor convingeri. Ci intervin în lucrul celuilalt. Dar să dau două exemple (câte unul pentru fiecare tabără). Unioniștii au scris pe ziduri BASARABIA E ROMÂNIA, iar pro-rușii sau stataliștii au pus un NU înainte de E. Replica unio­niștilor a fost mult mai amuzantă și eficientă. Tinerii socialiști au scris prin tot Chișinăul cu litere de un metru: TINERII IUBESC MOLDOVA. Unioniștii au pus peste tot „.ro” și au deschis un site. Apoi au intervenit din nou și au completat REUNITĂ CU ROMÂNIA.

Din exemplele de mai sus vedem că se întâlnesc forme de mărturisire prin afișarea simbolurilor, dar și prin apartenența la un grup activ. Însă revin la întrebarea de bază a acestui text: Ce anume ne transformă în mărturisitori? Tricolorul, panglica? În cazul creș­tinilor, crucea?

Identitatea noastră trebuie mai întâi definită prin credință, abia după aceea prin apartenența la un neam sau prin afișarea unor convingeri social-politice. Postul Mare ne pune înainte chipuri de sfinți, Cuvioasa Maria Egipteanca și Sfântul Ioan Scărarul, exemple cutremurătoare de mărturisire a credinței, dar și îndemn la po­căință, la metanoia. Scara este una dintre cele mai frumoase opere teologice care, citită, ajută mult atât la ridicarea celor căzuți, cât și pentru mărturisirea credinței adevărate. Pocăința la care ne invită Cuvioasa Maria Egipteanca este totală, fără jumătăți de măsură, iar mărturisirea credinței e însăși viața ei. Noi credem că suntem mărturisitori prin mici gesturi: purtăm crucea la gât, ne facem semnul crucii când trecem pe lângă o biserică (și e, într-adevăr, o mică formă de rugăciune și de mărturie), prin post, prin mersul la biserică. Însă în realitate aceste gesturi, mici eforturi, țin mai degrabă de apartenența la credința creștină decât mărturisirea cre­dinței în fața celorlalți.

Puterea exemplului nu vine din afișarea simbolurilor și nici din efortul de a munci pentru propria mântuire, așa cum înțelege fiecare să o facă. Ci prin schimbarea vieții. Sfânta Maria Egipteanca nu s-a dus prin piețe cu crucea la gât. Din contră, nici măcar nu s-a afișat înaintea oamenilor. Ci a mărturisit adevărul prin viața ei, trăită în discreție absolută.

Viața a devenit mărturisire a credinței abia la sfârșit, când a fost întâlnită de Avva Zosima. Un alt fel de martiriu. În ziua în care s-a hotărât să își schimbe viața, practic a renunțat definitiv la ea. Iar în fața acestei forme de mărturisire suntem neputincioși. Suntem atât de departe de jertfă și de mărturie, de credința vie și
lucrătoare!

Sigur, nu înseamnă că ar trebui să ne lăsăm serviciul și familia și să fugim în pustie. Dar ar trebui să înțelegem mult mai bine că mărturisirea lui Hristos în lume nu se rezumă la afișarea simbolurilor creștine. Ci implică lucrarea de fiecare zi, o lucrare care să ne arate ca buni creștini în fața celorlalți și pentru aceasta avem nevoie de multă dragoste, milostenie, slujirea aproapelui. Astfel încât cei care trăiesc alături de noi să simtă că suntem creștini, nu doar să audă declamații seci, neurmate de fapte.

Văd de multe ori pe rețelele de socializare câte o icoană sau o ima­gine cu motive creștine, cu îndemnuri slăbuțe („Scrie Amin, dacă îți pasă de Iisus”) și mă cuprinde tristețea. Nu e mărturisire de credință acolo, e pur și simplu vorba de traficul online pe care cei care promovează un site sau o pagină vor să îl obțină.

De aceea, când vorbim despre mărturisirea convingerilor proprii, ar fi bine să știm că faptele noastre trebuie să ducă la schimbarea societății în care trăim, iar mărturisirea credinței presupune schimbarea vieții. Să luăm exemple pentru viața noastră nu de pe rețelele de socializare, nu de la televizor, ci de la cei care au fost biruitori. Cum au fost sfinţii pe care duminicile Postului Mare îi pun înaintea noastră.