Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei De la Tradiţia Bisericii la presa scrisă postcomunistă

De la Tradiţia Bisericii la presa scrisă postcomunistă

Un articol de: Pr. Nicolae Cristian Câdă - 28 Decembrie 2014

29 decembrie 1989 este ziua când apare Ves­­titorul Or­to­­­doxiei Româneşti, prima de­nu­­­­mire a periodicului Pa­tri­ar­hi­ei Române. Sfârşitul de an a­du­­cea în societatea ro­mâ­neas­că schim­bări politice majore, in­­spi­rate de libertatea pre­fe­ra­tă chiar cu preţul morţii. Ves­ti­to­rul Ortodoxiei Româneşti re­pre­zen­ta tocmai expresia ecle­si­a­lă a darului libertăţii recu­pe­­rat pen­tru români prin e­ro­i­ca schim­bare din decembrie '89.

Împlinirea unui sfert de se­col de Vestitorul Ortodoxiei, nu­mit pen­tru o perioadă scurtă de timp de la apariţie şi Ves­ti­to­rul, re­prezintă şi un pretext pen­tru mar­carea, fie şi în linii mari, a u­nor repere ale întâlni­rii şi re­la­ţiei dintre teologie şi co­mu­ni­ca­rea publică, Scriptură şi cotidian sau jurnal, Biserică şi mass-media. În fapt, interva­lul celor do­uă­zeci şi cinci de ani de Ves­ti­to­rul coincide şi cu istoria raportu­ri­lor factorilor enumeraţi…

În Biserică, apariţia periodi­cu­lui de informaţie biseri­ceas­că, te­ologie şi spiritualitate al Pa­­tri­ar­hiei Române a condus că­tre pu­blicarea unor periodice lo­cale. A­proape fără excepţie, de la un an la altul, fiecare centru e­par­hi­al a replicat condensat experi­en­ţa editorială de tip ga­zetăresc din redacţia Ves­ti­to­ru­lui. A­ceas­tă experienţă a decurs firesc din cea a Telegra­fu­lui Român şi a a­vut ca ultimă con­secinţă a întâl­ni­rii rodnice din­tre Vestea cea Bu­nă şi mij­loa­cele de comunica­re ale presei scrise moderne a­pa­ri­ţia coti­di­anului Ziarul Lumina şi a săp­tămânalului Lumina de Du­­minică.

Publicarea unui cotidian creş­tin a fost un deziderat per­ma­nent al tuturor celor care încă din zilele lui decembrie '89 s-au ostenit la apariţia Vesti­to­ru­lui. De pildă, recurenţa acestui ideal-necesitate apare for­mu­lată explicit la fiecare moment aniversar al periodicului. În acelaşi gând, la trecerea în mi­leniul trei, Teodor Baconski, doc­torand şi redactor în cadrul E­diturii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Or­t­o­do­xe Române, atunci când a par­ti­­cipat la publicarea primelor nu­mere ale Vestitorului, obser­va într-un eseu că, la zece ani de la căderea comunismului, nu exista încă în România un co­tidian creştin sau un săp­tă­mâ­nal „menit să cântărească zi­ua din perspectiva eterni­tă­ţii“ („Evanghelia şi ziarul“, în Is­­pita binelui. Eseuri despre ur­­­banitatea credinţei, Anas­ta­sia, 1999, pp. 82-87, aici p. 82).

Pe de altă parte, într-o eva­lu­­are a primilor zece ani ai sis­te­­mului mass-media din Ro­mâ­nia postcomunistă se arăta, prin­tre altele, că presa scrisă a tre­cut de la „o creştere rapidă şi ha­­otică a numărului de titluri, a tirajelor şi a tipurilor de pu­bli­­­caţii“ la „o scădere semnifi­ca­­tivă a acestor parametri“. Fe­no­­menul a fost dublat de ta­blo­i­dizarea presei, adică de tran­s­for­­­marea presei scrise dintr-un in­strument de informare şi dez­ba­tere politică într-un instrument de divertisment (analiza, pe larg, la Mihai Coman, Mass Me­dia în România post-comu­nis­tă, Polirom, 2003, mai ales pp. 77-95). Cert este că sunt les­ne suprimate principiile de ba­ză ale presei scrise concen­tra­­te în libertatea de opinie şi de expresie, respectarea demni­tă­ţii persoanei şi angajarea res­p­on­sabilă în orice act jurnalistic şi de comunicare publică.

În acest timp, după cum o a­ra­tă concluziile primului seminar dedicat presei bisericeşti, des­­făşurat la Cluj în perioada 17-19 mai 1994 (informaţii în Ves­­titorul Ortodoxiei, nr. 117/ 1994, pp. 1-2), Biserica Orto­do­xă Română era preocupată de po­­sibilitatea de a regăsi în mass-media „o cale eficientă de a­c­tivare a dimensiunii sale pro­fe­­­tice, a capacităţii de abordare şîn cheie duhovniceascăţ a sem­ne­­­lor timpului“ şi de lectură te­o­­logico-mistică a temelor de ma­re actualitate, „de redes­chi­de­re a canalelor de comunicare în­tre di­feritele structuri şi segmente“ ale corpului eclesial, de re­cu­pe­ra­re a valenţelor irenice ale E­van­gheliei pentru o socie­ta­te de­fi­nită conflictual şi a vo­ca­ţiei di­a­­logice, în sens formativ-catehe­tic şi misionar pentru cultura con­temporană. Biserica ve­dea în presă un spaţiu al măr­tu­ri­si­rii şi o formă de dia­co­­nie.

Astfel că, după cincisprezece ani de Vestitorul, publicarea pri­mului cotidian creştin din Ro­mânia a constituit cu fiecare e­diţie un laborator al comuni­că­rii întru comuniune, după titlul unei cărţi deschizătoare de dru­muri în domeniul mass-me­di­ei eclesiale (Preot Nicolae Das­­călu, Comunicare pentru co­muniune. O perspectivă orto­do­­xă asupra mass media, Tri­ni­tas, 2000). În peisajul unui sfert de veac de presă scrisă post­comunistă, publicistica Bi­se­ricii Ortodoxe Române a în­sem­nat astfel un efort continuu de vestire a tainei Cuvântului Vie­ţii veşnice în termenii tra­di­ţiei eclesiale: fidelitate faţă de a­devăr şi transmitere a ade­vă­ru­lui în cadrele culturale cu­ren­te, în ambele sensuri, limbajul şi informaţia slujind mis­ta­­gogic cuminecării (împăr­tă­şi­rii) şi părtăşiei (participării).