Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Decredibilizarea omului? Vox populi, non vox Dei culpa!

Decredibilizarea omului? Vox populi, non vox Dei culpa!

Un articol de: Bogdan-Aurel Teleanu - 10 Oct, 2010

Un cotidian central anunţa cu emfază zilele trecute faptul că topul instituţiilor în care românii au cea mai mare încredere a marcat anul acesta o premieră: Pompierii au depăşit Biserica şi Armata . Este îngrijorătoare nu atât "erodarea capitalului de încredere în Biserică", cât mai ales transformarea încrederii într-un produs de consum al zilelor prin clamarea victorioasă a încrederii publice potrivit unor interese de nuanţă secularistă.

Sub presiunea psihologică a problemei credibilităţii, omul devine şantajabil, ceea ce denotă gradul de viciere a atmosferei de libertate şi de dezorientare morală a omului mileniului III. În general, se caută capitalizarea încrederii prin aplicarea unor tehnici şi practici de persuasiune cu ajutorul mijloacelor de informare în masă care-i transformă pe contemporanii noştri în sclavii lumii moderne. Practic, aceştia trăiesc într-o realitate-surogat care-i însingurează, devenind victimele unui vagabondaj intelectual şi imaginar ce-i dezumanizează. Cu cât văd mai multe, cu atât pricep mai puţin, confundând realitatea cu ficţiunea, cu cât vorbesc mai tare, cu atât aud mai slab din cauza zgomotului în care trăiesc! Cum vor mai putea oamenii mileniului III să aibă iniţiativa de a deschide uşa închisă la care stă şi bate Mântuitorul nostru Hristos?

Pe cât de importantă este încrederea oamenilor în Biserică, tot pe atât de importantă este şi încrederea pe care Dumnezeu o are în oameni! Din această cauză, fără o cultură teocentrică a comunicării atât a consumatorului, cât şi a difuzorului care să respecte demnitatea umană, cinismul cu care pentru bani şi putere este manipulată opinia publică prin intermediul opiniei publicate periclitează grav climatul de libertate al civilizaţiei mileniului III.

În acest mileniu, putem spune că, datorită amplitudinii la care a ajuns fenomenul comunicării, capacitatea de comunicare a Bisericii este pusă la grea încercare. Principiile de marketing, care condiţionează din ce în ce mai mult accesul în spaţiul public, au dat naştere unei societăţi de consum în care oameni şi lucruri, deopotrivă, sunt considerate nişte produse care au public, preţ şi, mai ales, nevoie de publicitate. Dacă luăm în calcul celebrul măr biblic al cunoştinţei binelui şi răului şi publicitatea făcută acestuia de satana, deghizat în celebrul şarpe biblic pentru a-i convinge pe Adam şi Eva să guste din el, rezultă că, din punct de vedere bisericesc, lupta pentru imaginea publică nu reprezintă o noutate, ci mai degrabă poate fi considerată o realitate istorică şi teologică insuficient analizată până în prezent.

Media culpa, non Trinitas culpa! În contextul unei lumi "orbite" de strălucirea "reclamelor publicitare", relevanţa mesajului Mântuitorului nostru Hristos constituie principala provocare a Bisericii Ortodoxe Române în mileniul III şi, în special, a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. (Ziarul Lumina nr. 230 ş1732ţ, anul VI, luni, 4 octombrie 2010, p. 2)