Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Despre berze

Despre berze

Un articol de: Ștefan Mitroi - 22 Mar, 2019

Cine o fi împărțit berzele pe țări, spunându-le: Voi vă opriți în Bulgaria, voi, în Serbia, iar voi în România? Celor trimise în țara noastră, cine le-o fi zis: Voi, mergeți în nord, voi, în sud, iar voi, în zonele din centrul țării?
Nu cred să existe sat în care să nu vină berzele, primăvara. Unele dintre acestea au ales câte o margine de oraș, crezând c-au ajuns la țară. Și nu s-au înșelat prea mult, pentru că orașele românești mai păstrează pe chipul lor semne ale lumii vechi, de odinioară.
Există, oricât de greu ar părea de crezut, chiar și în București, trei cuiburi de barză. Cuiburi locuite, nu aflate în paragină, cum sunt, din păcate, destule case.
Berzele se iau după oameni, nu după casele lor. Ele ocolesc locurile din care a dispărut viața.
Nu întâmplător li se spune copiilor c-au fost aduși de berze pe lume. Berzele chiar asta sunt, de fapt, aducătoare de viață. Pe lângă faptul că umplu cuiburile, părăsite în toamnă, cu pui, răspândesc bucuria vieții pe ulițele satelor în care sunt locuitoare de drept, chiar dacă primăriile nu le trec în registrele lor. Sunt trecute în registrul mai mare al cerului.
Cerul, n-am nici o îndoială în privința aceasta, știe absolut totul despre ele. Unde se duc, când pleacă, toamna, de la noi. Câte ajung, primăvara, înapoi. Câte își întrerup zborul, căzând cu aripile frânte pe pământ. Fiindcă se întâmplă și asta. Doar că nu știu să existe vreun cimitir al berzelor pe undeva.
M-aș duce, dacă aș afla unde este, să îngenunchez la căpătâiul lor. Și să le spun că n-au fost chiar de tot singure, cum li s-a părut, pe ultimul drum. C-au fost însoțite de bătăile inimii mele. Și-au mai bătut, întristate, pentru ele, și alte inimi.
Nu sunt eu singurul om de pe lume care se gândește cu toată lumina din gândurile lui la berze.
Când le văd înapoindu-se, primăvara, la cuiburi, simt cum lumina aceasta mi se întoarce, de zeci de ori mai multă, în gânduri. Cum să nu-mi fie drag de ele? Și cum să nu strig cu bucurie din capătul acestor rânduri: Am văzut primele berze de anul acesta! Începe să fie din nou frumos pe pământ!