Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Despre o curiozitate care mântuiește

Despre o curiozitate care mântuiește

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 04 Feb, 2019

Îmi amintesc de un cuvânt spus de Einstein: „Majoritatea oamenilor se vor opri după ce au găsit proverbialul ac în carul cu fan. Eu aș continua să caut, să văd dacă nu mai sunt și alte ace”. Poate că de aceea strălucitul om de știință a descoperit teoria relativității, pentru că a fost curios. În genere curiozitatea este o noțiune care încă stârnește controverse. Unii o înţeleg ca pe o modalitate de pro­pășire a uma­nității, considerând știința drept fructul ei. Ba au socotit-o chiar generatoare de progres, pretinzând că este fitilul din lumânarea învățării. Alții, dimpotrivă, o tratează ca pe un păcat, zicând că „nu are morală; e poate cea mai imorală dorinţă a omului”. Dacă vedem în ea modul de perfec­ționare, de dezvoltare a culturii, civilizației, a societății în general, este, cred, bine-venită. O curiozitate manifestată în cu­noaș­terea propriei persoane, cu scăderile ori lipsurile inerente omului, în scopul de a le învinge sau atenua, nu poate constitui ceva rău în sine. La fel, interesul acordat naturii, fenomenelor ei, din dorința de progres, de adaptare, face din noțiunea de curiozitate un mod de supraviețuire. Dar atunci când prin aceasta ne mani­festăm, cu o sete nestăvilită, dorin­ța de a afla amănunte insolite din viața și preocupările semenilor noștri, cu precădere ale persoanelor publice, o mai fi benefică? Dimpotrivă, într-o astfel de situaţie ea declan­șează reacții contradictorii: ură, repulsie, invidie, bârfă sau altele asemenea lor. Din curiozitate, unii au descoperit America, iar alții au ascultat pe la uși, au uneltit, au șantajat, au intrat cu picioarele în intimitatea unui cuplu ori în viața unui popor. Cu ceva timp în urmă auzeam că o televiziune de știri a realizat un documentar despre pustnicii României. Ce gândiţi? O fi fost o ini­ția­tivă sinceră de a prezenta fru­mu­sețile Ortodoxiei? Tind să cred că nu. Mai degrabă o rever­berație a curiozității născătoare de rating.

Gândindu-mă la Zaheu din Evanghelia ce s-a citit ieri, m-am întrebat ce fel de curiozitate l-a stăpânit de s-a urcat într-un copac ca să-L vadă pe Dumnezeu? În orice caz, nu una iscoditoare, izvorâtă doar din dorința de a-L privi pe Cel înconjurat de mulți­me. L-o fi cuprins invidia că un Om, Care nu era bogat ca el, stârnea admirația poporului? Nu! Cu siguranță că funcționarul fiscal al acelor vremuri aspira la ceva mai înalt. La Zaheu a fost vorba de o sfântă râvnire de a-L cu­noaște pe Hristos, Creatorul Celor văzute și nevăzute. Unii magnați ai zilelor noastre, care cred că banii oferă totul omului, s-ar întreba, cuprinși de indignare: Avea de toate! Bogăţie, poziție socială și cele ce decurg din acestea. Ce-i trebuia să-L mai caute Dumnezeu? Și nu doar atât, ci l-ar dojeni as­pru: Vezi, întâlnirea cu Hristos te-a făcut insolvabil. Ai împărțit averea, ai întors datoriile la cei pe care i-ai delapidat, ce mai, ai rămas săracÎntâlnirea cu Hristos te-a falimentat! La prima vedere s-ar părea a fi un raționament pragmatic.

Finanțiștii consideră falimentul drept moartea unui agent economic. Și, totuși, făcând abs­tracție de enunțul general valabil al acestui termen specific economiei capitaliste, putem să afirmăm că există și un alt fel de faliment, ca al vameșului Zaheu. Dar, să recunoaștem, e un faliment fericit! Zaheu și-a împărțit averea, dar s-a îmbogățit în Dumne­zeu. Ce bine ne-ar prinde tuturor o astfel de întâlnire cu Mântuitorul Hristos! Totul depinde de noi, de interesul nostru de a-L întâlni pe Dumnezeu.

Curiozitatea lui Zaheu transformată în oportunitate de mântuire le spune scepticilor, și nu numai, că avuţiile, onorurile, slava acestei lumi nu ne satisfac nici pe departe setea după veș­nicie. Zaheu trăia într-o aparentă fericire, căci nu-L avea pe izvorul fericirii, pe Dumnezeu. Dar, din momentul în care L-a văzut și primit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, sub acoperișul casei sale, dar mai ales după ce El i-a adresat nepieritoarele cuvinte  „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, curioasa gazdă și-a dat seama că nimic din bucuriile lumii trecătoare nu valorează mai mult decât să stai la masă cu Bucuria, să auzi din gura Dumnezeului tău sentința de înveș­nicire întru iubirea și fericirea Sfintei Treimi.

Credeți că Zaheu a devenit sărac, insolvabil? Socotesc că nu! Au falimentat doar orgoliul din el, goana după câștiguri ilicite, setea după putere, neomenia. Gândesc că întâlnirea cu Mântuitorul Hristos l-o fi transformat într-un func­ționar cinstit, un apărător al celor săraci, un primitor de străini și, în fine, un candidat la cereștile locașuri.

Dacă printre noi sunt doritori de așa falimente, atunci să re­curgem la „curiozitatea” lui Zaheu, să ne urcăm pe înălțimi duhov­nicești, ca întâi să-L zărim, apoi să-L poftim pe Hristos, veșnic pelerin la ușa sufletelor noastre, să cineze împreună cu noi în „cămara cea dinăuntru”. Să urmăm pilda vameșului evanghelic, falimentând în noi tot ceea ce ne desparte de voia și iubirea nesfârșită ale lui Dumnezeu. Ce bogați vom deveni când Preasfântul nostru oaspete ne va spune şi nouă: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”!