Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Dimensiunile teologiei Bisericii de Răsărit

Dimensiunile teologiei Bisericii de Răsărit

Un articol de: Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada - 28 Iun, 2015

„Spune-mi un cuvânt, Avva, despre cum aș putea fi mântuit.” Cu aceste cuvinte, oamenii s-au apropiat de bărbații și femeile lumii sfinte, de-a lungul epocilor, căutând un cuvânt de mântuire. Ne-am putea întreba astăzi care este cuvântul de mântuire pe care teologia Bisericii Răsăritene, adică teologia Bisericii timpurii nedivizate, îl poate rosti către lumea modernă? Care este unicul cuvânt teologic oferit de Sfinții Părinți ai Bisericii Răsăritene unei lumi care astăzi însetează după plenitudine și vindecare? De la început trebuie să subliniem că teologia patristică nu poate fi redusă la un sistem structurat de adevăruri. Mai degrabă este lumina și harul Sfântului Duh, care dă viață întregii Biserici și care reîntinerește lumea. Într-adevăr, dacă este separată de Biserică și de lume, teologia se dovedește a fi numai un studiu steril al formulărilor dogmatice, și nu o viziune deificatoare a convingerii și a dedicării, capabilă de a transforma întreaga lume. Aceasta era în mod cert situația în Constantinopol, unde viața „religioasă” îngloba fiecare detaliu al vieții „laice”. Cultura teologică încorpora fiecare aspect, manifestare, activitate, instituție, intuiție și realizare literară din societatea bizantină. Acest lucru era posibil deoarece Părinții Bisericii erau în primul rând păstori, nu filosofi. Preocuparea lor principală era de a îndrepta sufletul omenesc și de a transforma societatea, nu de a rafina concepte sau de a rezolva controverse. Poate că tema centrală a teologiei patristice este natura dinamică a învățăturii sale: dogma Sfintei Treimi și dogma hristologică, precum și modul în care sunt înțelese ființa umană și întreaga lume, care nu sunt niciodată percepute ca realități autonome, statice. Această caracteristică a con­stituit atât o experiență înnăscu­tă, cât și o așteptare continuă. Larga cuprindere de care au dat dovadă scriitori precum Sfântul Simeon Noul Teolog și Sfântul Grigorie Palama face parte in­te­grantă din această concepție di­namică despre lume. Fie prin­tr-o analiză complexă a dogmei și prin studiul vieții istorice a Bisericii, fie admirând opere de artă cu valoare perenă, fie chiar repetând frazele liturgice în ru­gă­ciune, descoperim în mod con­stant aceeași unică viziune a unei umanități chemate să-L cunoas­că pe Dumnezeu și să devină Dumnezeu, dar și a unei lumi transfigurate în prezența lui Dumnezeu și pline de Acesta. În acest context, Părinții Bisericii au cutezat să prezinte dogma theosis-ului. Pentru a-l cita pe Sfântul Grigorie Teologul: „Ac­ceptă originile existenței tale. Acceptă originile a ceea ce este mai important dintre toate, că Îl cunoști pe Dumnezeu, că speri în Împărăția cerurilor, că ai contemplat slava Lui. Acceptă - și acum vorbesc cu îndrăzneală - că ai fost creat divin”.

Această concepție pozitivă cu final deschis despre omenire și despre lume implică o transcendere continuă a limitelor, o vo­ca­ție de a-ți împărți viața pe care Hristos o face posibilă prin Sfântul Duh. Toată teologia trebuie să interpreteze și să apere aceas­tă potențială comuniune între Dumnezeu și umanitate, așa cum a fost ea trăită de Apostoli și exprimată de Sfântul Ioan Teologul cu privire la ucenici: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții” (1 Ioan 1:1). Mai mult, trebuie să ne amintim că Părinții Bisericii nu au înțeles niciodată teologia ca pe un monopol al universitarilor de profesie sau al ierarhiei oficiale. Nici o altă epocă nu a cunoscut atâtea discuții și controverse: homoousios sau homo­iousios, două naturi într-o ființă, două voințe sau monotelism, icoane sau iconoclasm, esență și energii. Toate nivelurile - episcopal, monastic și laic - au fost în mod direct și profund implicate în aceste decizii teologice. Nu a existat niciodată vreun criteriu al adevărului care să fie extern, definit din punct de vedere juridic; Ortodoxia era responsabilitatea comună și obligația tuturor. Firește, într-o societate ne-teologică precum a noastră, e greu să ne imaginăm gradul în care religia pătrunsese în societate. Este suficient să ne amintim modul în care a descris Grigorie de Nyssa nesfârșitele discuții teologice din timpul celui de-al Doilea Sinod Ecumenic din Constantinopol: „Ele au cuprins întregul oraș: grădinile publice și piețele; negustorii de haine vechi și vânzătorii de alimente - cu toții sunt ocupați cu dezbaterile. Dacă ceri cuiva să îți dea rest, el filozofează despre Cel Unul Năs­cut; dacă întrebi care este prețul pâinii, ți se răspunde că Tatăl este mai presus de Fiu”. Prin urmare, ce implică această natură dinamică a dogmei pentru rolul teologiei în lumea modernă? În primul rând, ea cere o concepție deschisă despre lume prin care sun­tem chemați să pătrundem tai­na profundă care există în toți oamenii și în toate lucrurile. Există întotdeauna mai mult decât pare la prima vedere atunci când luăm în considerare viața o­mului și mediul natural încon­ju­rător. Trebuie să fim întotdea­una pregătiți să creăm noi deschideri și să construim punți spre ceilalți oameni și spre creație în sine, punți care vor aprofunda întruna relația noastră cu Dumnezeu.