Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Duodecimo anno

Duodecimo anno

Un articol de: Teodor Baconschi - 29 Sep, 2019

Timpul eclezial și cel profan au calendare diferite. Primul tinde spre orizontul de după lume: e un timp care conține, printr-o dinamică ascunsă, premisa propriei aboliri, la scară eshatologică. Celălalt e vechiul timp cosmic, orientat către un viitor imanent. Și de aceea apar „divergențe” între Biserică și lumea seculară, de vreme ce ritmul și finalitatea fiecăreia nu sunt neapărat compatibile. Reamintesc aceste locuri comune pentru a arăta că împlinirea a doisprezece ani de slujire patriarhală, în cazul Preafericitului Părinte Daniel, trebuie măsurată deopotrivă în optica imediatului - adică printr-un bilanț „cantitativ” de etapă - și în perspectiva lungă, potențial infinită, a condiției care desfide cotidianul. Nu sunt, firește, în măsură să schițez cele înfăptuite în ordinea strict pragmatică: o vor face, pesemne, cu necesară acuratețe, colaboratorii direcți ai Patriarhului, care-i cunosc programul zilnic, realizările deja înfăptuite și proiectele. Biserica implică azi o administrație complexă și acaparantă. A crescut la adăpostul libertății democratice, și-a extins infrastructura, a creat instrumente de comunicare socială moderne, o rețea filantropică, trusturi media, noi facultăți de teologie (destul de inegale ca per­formanță), precum și o elită clericală, dublată de una mireană, prin care se decantează argumentele unei primenite apologetici. În contextul celor văzute se adaugă silueta impunătoare a noii Catedrale Naționale, vis aproape ruinat sub circumstanțe istorice ostile și totuși, iată, dus aproape de impozanta sa de­săvârșire.

M-aș concentra în schimb asupra părții nevăzute, de mai mare finețe, pe care împlinirile „palpabile” riscă să o escamoteze. Prima observație: e tot mai greu să asumi funcția de Întâistătător (și pe aceea de Păstor de suflete) în prezența unor transformări socioculturale galopante, care remodelează mentalități și atitudini, schimbă prioritățile și practicile, modifică reprezentările colective despre faptul religios și solicită o adaptare „din mers”, care poate deruta orice strategie. Aș nota, apoi, paradoxul noului nostru ciclu istoric (după ce s-au consumat deceniile tranziției postcomuniste): avem interesul național de a ne ancora în civilizația euro-americană, păstrând totodată ethosul răsăritean pe care l-am moștenit. Or, nu e deloc simplu să pledezi pentru dimensiunea structural generoasă, deschisă și liberă a Occidentului fără să preiei, din aceeași arie de influență, excesele consumiste, materialismul hedonist, narcisismul stimulat de social media și duhul utopiei postumaniste. În fond, cu același paradox se confruntă și creștinii romano-catolici sau protestanți din Europa de Vest și America de Nord. Spre deosebire de ei, însă, noi - fiii singurei Biserici Ortodoxe autocefale de limbă și cultură romanică – ne confruntăm și cu ispita de a nu confunda fidelitatea față de crezul nostru cu demonizarea Occidentului, în numele doctrinei eurasianiste, oficios promovată în aria slavă. În vreme ce creștinii occidentali sunt critici doar cu excesele secularismului și cu ideologia progresismului radical, noi avem de stopat și derivele culturale care ne-ar slăbi ancorarea în UE și NATO (pentru care vârfurile generației postcomuniste s-au luptat cu succes). Altfel spus, trebuie să apărăm specificul unui creștinism răsăritean compatibil cu democrațiile euro-americane, fără să alunecăm într-un revizionism postsovietic, instrumentalizat sub o fațadă pravoslavnică.

Socotesc că atât prin formația sa intelectuală, cât și prin viziunea unui patriotism judicios, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel rămâne omul potrivit în această complicată echilibristică regională. Buna sa situare „strategică” pe o hartă a Ortodoxiei jalonată de fracturi, disensiuni jurisdicționale și evoluții politice adesea contradictorii reprezintă, în lectura mea, un avantaj comparativ esențial, pe care nu voi înceta să-l privesc ca pe un ajutor al Proniei pentru poporul român. Firește că Părintele Patriarh Daniel nu e singur: acționează în logica sinodalității, primește informații și analize de la oamenii pe care-i prețuiește și rămâne cu siguranță receptiv la glasul tainic al marilor duhovnici, singurii care îmbină rugăciunea cu intuiția profetică. Important e nu doar că face aceste lucruri, ci și că, în urma unei reflecții personale mature, înclină deciziile spre direcția cea mai justă. Evident că în societatea-spectacol și vacarmul „opiniilor” de toate felurile sau calibrele, această adecvare de adâncime riscă să treacă neobservată și tocmai de aceea am insistat aici asupra ei.

Când aud la Sfânta Liturghie în ectenie îndemnul la rugăciune pentru Patriarhul României, îi acord mereu cel mai sincer ecou sufletesc. Știu că toate privirile se îndreaptă spre dânsul, cu bune sau mai puțin bune intenții. Știu că presiunea de a reprezenta la vârf o mare Biserică e omenește greu de dus, aproape ca o cruce. Am destule motive să celebrez modestul istoric personal al relației cu Preafericirea Sa, căruia îi doresc viață lungă și răbdare, sănătate și putere de muncă, optimism și inspirație de la Domnul Hristos, Cel în numele căruia viețuim și sperăm, sub pavăza Duhului Sfânt și binecuvântarea Tatălui Ceresc. Întru mulți ani!