Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Afară din rai

Afară din rai

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 13 Mar, 2016

Înaintea începutului Postului Mare ne amintim de izgonirea lui Adam din grădina Edenului. Această izgonire a fost urmată atât de închiderea grădinii pline de lucruri frumoase, care urma să fie străjuită de un heruvim cu sabie de foc, dar şi de perspectiva sumbră a unui nou început. Despre acest nou început ne aduce aminte Biserica înainte de începerea Postului Sfintelor Paşti. Începutul lucrării pământului, care de acum încolo va rodi spini şi pălămidă şi care doar prin sudoarea frunţii va putea da roade.
Chiar dacă Dumnezeu a sădit sămânţa vieţii, a frumosului şi diversitatea în toată Creaţia, căderea omului, pe care nu o putem cuantifica, dar despre care ne putem doar da seama, a făcut ca natura să-i urmeze în degradare. Cununa Creaţiei a atras după căderea sa şi căderea tuturor celorlalte fiinţe, plante şi minerale. Vedem în jurul nostru că totul tinde să se degradeze, imediat cum se naşte sau cum este clădit artificial de către om. Întreţinerea şi administrarea edificiilor umane sunt costisitoare, dar chiar şi menţinerea curăţeniei într-o casă mică ne duce cu gândul la cât de trecătoare sunt lucrurile în această lume.
Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbea de unirea tuturor creaturilor între ele, iar mai apoi cu Dumnezeu. La fiecare ectenie mare diaconul sau preotul rosteşte cererea către Dumnezeu „pentru unirea tuturor (a toate)”. Toată Creaţia este chemată să redescopere şi să revină la unitatea primordială, iar mai apoi să se unească cu Hristos, pentru că tocmai de aceea El a devenit om, creatură, ca să se poată uni cu întreaga creaţie.
Toate acestea par însă un deziderat atât de îndepărtat pentru noi astăzi, când vedem că omenirea se îndreaptă oriunde, numai spre unire nu. Dezbinările între state, regiuni şi persoane, considerate astăzi un lucru firesc, ne duc cu gândul mai mult la necesitatea intervenţiei lui Dumnezeu pentru a reaşeza lucrurile şi de aceea tot mai mulţi vorbesc despre sfârşitul lumii. Cred că la fel s-a întâmplat ori de câte ori s-au schimbat condiţiile istorice ale omenirii, când s-a trecut la un alt nivel, la o altă epocă. Asistăm, pur şi simplu, la intrarea într-o nouă epocă a istoriei omenirii, iar scenariile apocaliptice au însoţit astfel de treceri cu regularitate. Problema este că acum epocile se schimbă din ce în ce mai des. Felul de a gândi şi a reacţiona al oamenilor se schimbă odată cu progresul tehnologic. Rămâne, totuşi, ceva constant. Sufletul omului, indiferent de modalitatea extravagantă a trupului de a se deplasa sau vieţui, este în continuare însetat de relaţia cu Dumnezeu. Afară din rai, acolo unde ajungem împreună cu Adam, începem noul nostru drum, pentru a înţelege prin ce au trecut atâtea generaţii, pentru a ajunge în Împărăţie, pentru a ajunge la Învierea lui şi cu Hristos, spre care tindem în fiecare zi, dar mai ales în perioada aceasta de înmulţire a pocăinţei, rugăciunii şi smereniei. Astfel, atunci când vom cânta „Hristos a înviat”, nu ne vom mai simţi pe drum, ori afară din rai, ci pur şi simplu „Acasă”.