Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Casă, țară și țăran, o lume cu caracter metafizic

Casă, țară și țăran, o lume cu caracter metafizic

Un articol de: Costion Nicolescu - 21 Apr, 2019

Spațiul este un dat fundamental al existenței noastre. Dat prin misterul creației. Spațiul este o față a vieții, un aspect al existenței lumii, un cadru, o categorie și o formă elementară de explicație.

Elementul prim al spațiului este locul. La țăran acesta nu este niciodată neutru, nu este abstract, ci încărcat de un anumit duh. Există loc bun și există loc rău. Într-un fel sau altul, el a ajuns să fie astfel încărcat. Adesea, locul bun este legat de posibilitatea sfințeniei, iar cel rău de cea a păcătuirii. Locurile rele sunt predominante în lume în raport cu cele bune. Ele pot deveni rele în urma unor manifestări ale naturii sau a păcătuirii oamenilor. Sunt nefaste nu numai omului, ci și vietăților sau plantelor. Mai este și locul ferit, un loc bun care nu poate deveni rău (biserica, grădina, mormântul).

Există zone concentrice de locuri importante pentru viața țăranului. În centru se află casa cu ograda sa. Ne spune Ernest Bernea: „Omul vechilor noastre așezări vedea în casă un obiect nu numai material, ci și spiritual, nu numai de întreținere a vieții cotidiene, ci și de promovare a unor valori spirituale tradiționale”. Casa și curtea au un rost de obârșie și „sunt îmbibate de un fond moral”. Casa constituie un loc bun, „generator în sens material și spiritual”. Ea asigură transmiterea moștenirii părintești, constituind un canal al tradiției (n.n., în acest sens, este de luat în considerare și încărcătura noțiunii de „casă părintească”). O casă are o încărcătură cu totul personală, care o deosebește de oricare altă casă. De aceea țăranul își părăsea cu mare greutate și chiar cu îndurerare casa, iar casele cu totul părăsite deveneau locuri rele. Trecând la cercul următor, sunt observate preajma și vecinătatea. Vecinătatea constituia o manieră mai organică de grupare în satul arhaic decât ulița, reprezentând „o prelungire a spațiului familial”. Vecinii îți devin într-o anumită măsură ca și rudele. Următorul cerc îl constituie satul și hotarul său. De la satul său „omul își trage substanța, care îi dă putere și sănătate, mai mult decât atât, îi dă libertate și certitudine”. Cât despre hotar, el „este o limită a ceea ce constituie viața satului și a omului său”, având atât un conținut material, cât și unul spiritual. Hotarul este păzit adesea prin acte rituale magice. Noțiunile de localnic și venetic fiind extrem de strâns legate de spațiu, veneticul nu va fi niciodată integrat, oricât ar locui într-un sat în care el ajunge să trăiască. Ernest Bernea conchide că fiecare loc are „caractere proprii, care dau o întreagă gamă de valori și sensuri”, a căror amprentă o poartă omul pe tot parcursul vieții lui. Țara este și ea un spațiu, cu înțeles de pământ al strămoșilor. Cât despre cosmos, țăranul și-l reprezintă „complex și viu”.

Se pleacă dintr-un loc sau se ajunge la el pe un drum. În principiu, drumul este un loc bun, mai ales dacă este un drum drept. Drumurile „sucite” (ascunse, șerpuite, întortocheate, frânte) sunt, dimpotrivă, periculoase. Fiecare drum este particular, are caracteristicile sale anume. Orice deplasare, orice schimbare de loc, constituie ab initio o aventură deodată spațială și spirituală. Orice întrerupere a drumului (pod, punte, pârleaz, gard) este rău văzută de țăran. Tot așa, răscrucea și răspântia sunt locuri periculoase (chiar dacă și locuri de popas). Pentru îmblânzirea lor se pun cruci sau fântâni. Autorul stăruie asupra diferenței de nuanță între drum și cale, numai până la un punct sinonime. Cale se numește și „mijlocul prin care poți ajunge la un scop”. Dacă trecem de hotarul satului, dăm peste spațiul vast pe care-l reprezintă lumea. „Nu lumea e în spațiu, ci spațiul e în lume”, iată o concepere a lumii cu caracter metafizic.