Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Chemarea Crucii

Chemarea Crucii

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 22 Mar, 2020

Conţinutul Crucii nu e suferinţa, ci dragostea. Dacă nu pricepem asta, nu putem pătrunde nici taina Crucii și nici trăi ca adevărați creștini.

Când mă însemnez cu semnul Sfintei Cruci, Crucea mă susţine pe mine, nu eu pe ea. E ca şi cum aş pune în faţa trupului meu o nevăzută stavilă pentru toate poftele şi gândurile mele întinate. Când fac cruce, mă agăţ de Cer, aşa cum braţul orizontal este prins pe cel vertical. Cum orizontala tinde către vârful Crucii, depărtându-se de baza ei, tot aşa şi eu, om în trup fiind, mă tot desprind de cele materiale. Răspund chemării de a fi mai aproape de înălţimi, de cele nevăzute, decât de cele văzute – de care nu mă despart, dar care nici nu mă mai ţin legate.

Nu întâmplător diavolul se teme de Cruce. Pe el nu-l impresionează, desigur, geometria celor două braţe perpendiculare unul pe celălalt. Îl înfricoșează această dragoste nebună, această iubire cruciformă a lui Dumnezeu pentru oameni. În plus, Crucea îi mai aduce aminte diavolului şi de smerenia lui Iisus Hristos, de iubirea Sa jertfelnică. Adică exact ceea ce demonul nu suportă deloc.

Fiind Iubire, voia lui Dumnezeu e ca toţi „să fie una” (Ioan 17, 21). Voinţa omului, coruptă prin cădere şi ascultare de satana, e însă orientată către sine (egocentrism) şi către cele create (lăcomie). Cele două voiri – divină și umană – nu se puteau întâlni niciodată decât în Cruce. Și, iată, cum voia sfântă a lui Dumnezeu şi voia oamenilor stăpâniţi de „duhurile răutății” se intersectează, atunci când Mântuitorul de bunăvoie Se lasă răstignit, împlinind şi voia lui Dumnezeu-Tatăl şi pe cea a oamenilor desfigurați de ură pătimașă. Cutremurător locul în care Domnul puterilor şi omul căderilor se regăsesc: Crucea!

Crucea apare și când văd în mine însumi întretăierea celor două voinţe: a lui Dumnezeu, spre care tinde „omul lăuntric” , şi a vrăjmașului care mă ispitește să-i fac voia. Mă asum integral doar într-un mod cruciform, precum a fost învățat și Sfântul Siluan Athonitul: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” Aceeaşi mişcare fac atunci când voiesc să mă întâlnesc cu celălalt, cu aproapele. Îl cuprind în inima mea, în pofida rănilor pe care mi le face. Îl rabd de dragul Celui ce a zis: „Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5, 39). Asta înseamnă „a-mi lua crucea”. A-mi tăia voia proprie ca să fac voia lui Dumnezeu sau ca să mă smeresc în fața aproapelui. La început, Crucea are gust a durere, e amară. Însă iubirea pe care o aduce de la Domnul ne covârșește cu dulceața harului. Suferința poate să nu dispară, dar dragostea e din ce în ce mai puternică și aprinde toată ființa noastră.

Dragostea de Cruce îmi deschide, așadar, drumul către Dumnezeu şi către inima aproapelui. Dragostea de Cruce este singurul leac pentru toate suferinţele, neîmplinirile, dorurile, plictiselile. Dragostea de Cruce dă sens vieţii mele. Rănit de această Dragoste, mă vindec de toate rănile pe care mi le-a făcut lumea sau pe care mi le-am făcut eu însumi. Și așa, cu rana pe rană călcând...

Citeşte mai multe despre:   Sfanta Cruce