Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Constanta pocăinței

Constanta pocăinței

Un articol de: Pr. Florin-Cătălin Ghiţ - 12 Ian, 2020

Pocăința se află în inima vieții creștine, este începutul și sfârșitul, alfa și omega existenței umane în Hristos. Nu întâmplător, începutul mesajului propovăduit de Hristos constă în îndemnul la pocăință: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Luca 4, 17). Sunt cuvintele cu care a început Hristos să vestească public venirea Împărăţiei, în Persoana Sa - calea de acces la întreaga Sfântă Treime -, înlăuntrul acestei lumi şi modalitatea de a o accesa: prin pocăinţă. 

Împreună cu smerenia, pocăința este starea omului care-i conferă nemijlocit părtășia la lucrarea curățitoare, sfințitoare și îndumnezeitoare necreată a lui Dumnezeu. Pocăința este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru mântuirea omului. Numai pocăința, ca efort al omului și nevoință de întoarcere la Dumnezeu, nu poate mântui în sine, căci este nevoie și de lucrarea mântuitoare a harului dumnezeiesc câștigat nouă de Hristos prin întruparea Sa, răstignirea, învierea și înălțarea Sa la cer, de care ne împărtășim prin Duhul Sfânt. În urma căderii, Adam și Eva s-au pocăit amarnic, însă nu s-au putut întoarce la starea inițială a fericirii din Rai, porțile acestuia fiind închise până când au fost deschise prin răstignirea lui Hristos Cel înviat. Așadar, pocăința subiectivă a lui Adam nu i-a fost de folos fără lucrarea mântuitoare, ontologică, a Fiului lui Dumnezeu, săvârșită în interiorul firii omenești. Deși Adam nu a primit, în timpul vieții sale pe pământ, nici un răspuns la pocăința lui din partea lui Dumnezeu, ea, pocăința, nu i-a fost zadarnică, căci atunci când Hristos a zdrobit porțile iadului, unde erau ținuți toți oamenii după cădere, în urma pătimirii răstignirii Sale, primii pe care i-a scos de acolo, ca un Înviat, au fost Adam și Eva, datorită pocăinței adânci pe care o făcuseră în timpul vieții lor pe pământ în afara Raiului, împreună cu toți drepții, patriarhii și prorocii din vechime. 

Metanoia sau adevărata pocăinţă nu este doar o părere de rău, un regret, o stare sentimentală a sufletului, ceva ce ţine doar de voinţă şi emoţii. Deşi le cuprinde pe toate acestea, pocăinţa este infinit mai mult decât ele, este o schimbare fundamentală a modului de a gândi despre sine, lume şi Dumnezeu, este o conştientizare și asumare a efectelor devastatoare ale păcatului sub orice formă şi o hotărâre fermă, luată în consecinţă, de a o rupe cu viaţa păcătoasă, cu păcatul şi săvârşirea lui. Pocăinţa adevărată implică întreaga fiinţă a omului, trup şi suflet, şi mai ales duhul omului. Ea presupune străpungerea inimii, zdrobirea sinelui egoist şi păcătos pentru a învia eliberat, uşurat şi purificat prin smerenie, care face loc celuilalt și lui Dumnezeu în viața noastră. 

Dar, pe lângă această pocăință profund personală, există și o pocăință colectivă, pe care o comunitate umană o poate realiza în urma unei acțiuni abominabile făcute prin structurile sale reprezentative de conducere. De aceea, chiar dacă organizarea societăților actuale presupune luarea deciziilor de către organele abilitate reprezentative, societatea formată din membri ai Bisericii joacă un rol extrem de important, pe baza conștiinței de sine despre realitatea înconjurătoare și relațiile dintre oameni, în impunerea unei agende publice de recuperare comemorativă terapeutică pentru întreaga colectivitate a victimelor și actelor reprobabile din trecut.

Citeşte mai multe despre:   pocainta