Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Cum înțelegem slujbele și utilitatea lor

Cum înțelegem slujbele și utilitatea lor

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 03 Feb, 2019

Suntem în atmosfera sărbătorii Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos de către Sfântul și Dreptul Simeon. Un moment emoționant din istoria mântuirii, pe care-l reluăm la fiecare slujbă a Vecerniei, care vine să încheie slujba dedicată rememorării lumii de dinaintea Nașterii Mântuitorului. Cuvintele Dreptului Simeon ne intră în suflet și ne răscolesc, pentru că au fost spuse de un om sfânt, care trăia așteptarea întâlnirii cu Dumnezeul și Mântuitorul lui Israel, a poporului care primește credința în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Templul de la Ierusalim a fost atunci umplut de adierea Duhului Sfânt care a inspirat-o și pe bătrâna Ana să prorocească despre Prunc. Maica Domnului pare un pic nedumerită atât când aude spusele păstorilor, cât și atunci când, după 12 ani, va primi un răspuns misterios din partea fiului ei, însă Sfântul Evanghelist Luca ne tot repetă că ea „păstra cuvintele în inima ei”, ceea ce a făcut cu siguranță și în momentele convorbirii cu Simeon.

Oamenii de atunci ne sunt descriși într-o cheie foarte interesantă, plini de râvnă și dor după ceea ce îi depășea și spre care ei tindeau necontenit. Ce se întâmplă însă astăzi cu noi, cei care facem, an de an, pomenirea acestui eveniment? Cum ne pregătim noi pentru întâmpinarea Domnului în biserică, acasă, în pelerinaje sau în alte părți? Avem oare aceeași râvnă și deschidere pentru primirea în suflet și inimă a Celui Care ne poate oferi pacea și bucuria care nu au sfârșit? Din nefericire, astfel de întrebări sunt privite azi ca retorice, oamenii știind dinainte răspunsul negativ la ele.

Inflația de evenimente care de care mai importante duce uneori la săvârșirea Liturghiei fără a face și pomenirea, prin Vecernie și Utrenie, a sfinților zilei, de parcă Liturghia ar fi doar un instrument puternic în mâna celui care o săvârșește, nemaifiind nevoie de pregătire din partea celor care participă la ea, ca să fie punctul culminant al unei zile de sărbătoare. Sigur, mulți vor spune că oamenii de astăzi nu mai au timp să meargă la Vecernie, că pot sări, simpli credincioși fiind, peste Utrenie și că măcar (ca să vezi?) la Liturghie să participe! Sunt însă convins că problema nu este aceea a lipsei timpului, ci a felului în care înțelegem noi slujbele și „utilitatea” acestora. Ni se pare că slujbele la care trebuie doar să ne rugăm și nu conțin ceva special nu merită efortul nostru de a ne face vreme și de a ne deplasa pentru ele. De aceea au atâta popularitate Maslurile și slujbele cu dezlegări, în defavoarea Sfintei Liturghii. Liturghiile, dacă oamenii nu se împărtășesc, sunt ocolite de unii, atunci când nu este sărbătoare mare. Rămân atunci doar slujbele care furnizează omului „beneficii” instante. Credeți că Dreptul Simeon a așteptat atâta vreme venirea Mântuitorului pentru anumite beneficii? Sau Prorocița Ana L-a slăvit pe Pruncul adus la închinare pentru că urma să se vindece sau să se dezlege de vreo neputință? Erau oameni care trăiau cu toată ființa lor prezența lui Dumnezeu, acolo unde nu mai încap ideile noastre omenești despre ceea ce ne depășește. Oameni care sunt pentru noi exemple de dăruire și îndemnuri de a găsi timp și disponibilitate pentru efort spre a ne umple golul sufletesc, chiar dacă unele „beneficii” vor trebui, cel puțin în mintea noastră, să mai aștepte.