Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Dărnicia în slujba comuniunii

Dărnicia în slujba comuniunii

Un articol de: Pr. Nicolae Cristian Câdă - 22 Sep, 2019

Cultura contemporană individualistă transformă totul pe măsură, până și generozitatea. În aceste condiții, a dărui ajunge un act egocentric, nu comunitar. Creștinul „recent”, croit egocentric, consideră milostenia o compensație psiho-morală pentru derapajele spirituale personale. A (se) dărui nu mai răspunde chemării lui Hristos întrupate în parcursul Său evanghelic.

Disoluția empatiei este mascată de filantropia degajată emoțional, susținută de politici publice de asistență socială și inițiative nonguvernamentale. Atenuarea penuriei unora rezultă din nevoia celor avuți de a se (re)echilibra psihic și sentimental, fără legătură cu (re)descoperirea sensului comunitar al diverselor corpuri sociale locale, (trans)naționale și, mai ales, eclesiale. Abordată socio-politic sau religios, filantropia nu este motivată și susținută de solidaritate. Nu comuniunea este idealul celor care oferă și al celor care primesc, ci soluționarea eficientă a problemelor individuale prin gestionarea la rece a ceea ce unora le lipsește, iar celorlalți le prisosește. Și pentru unii, și pentru ceilalți, mai importantă decât carența sau surplusul ar trebui să fie relația cu Cel de la Care vin „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit” (Iacob 1, 17) și, în virtutea acesteia, relația cu ceilalți, independent de posibilitățile materiale.

Sfântul Pavel spune despre cel care „dă cu voie bună” că este iubit de Dumnezeu (2 Corinteni 9, 7), Care Se regăsește în cel care I se aseamănă în privința dărniciei nelimitate și dezinteresate, difuzând în primul rând iubire. Dumnezeu face din milostenie prilej de sporire a harului și a dreptății (2 Corinteni 9, 8-10), a comuniunii și a vieții în Hristos.

Îndemnurile apostolului alcătuiesc o întreagă argumentație de inițiere a unei campanii de întrajutorare între primele comunități creștine (2 Corinteni 8-9). Provocându-i pe membrii comunităților creștine înstărite să vină în ajutorul celor sărace, Sfântul Pavel vizează realizarea unui program eclesial de solidarizare în Duhul Sfânt odată cu rezolvarea unei probleme sociale maligne care, din antichitate până la începutul modernității, a reprezentat pentru umanitate unul dintre principalii factori de extincție (alături de războaie și boli incurabile).

Exigențele filantropice pauline recomandă generozitatea articulată euharistic (2 Corinteni 9, 11) în circuitul relațiilor eclesiale intra și intercomunitare: „Pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlinește lipsurile sfinților, ci prisosește prin multe mulțumiri în fața lui Dumnezeu; slăvind ei pe Dumnezeu, prin adeverirea acestei ajutorări, pentru supunerea mărturisirii voastre Evangheliei lui Hristos și pentru dărnicia împărtășirii către ei și către toți, se roagă pentru voi, și vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce prisosește la voi” (2 Corinteni 9, 12-14). Altfel spus, nu dau deoarece am de unde și aștept să primesc ceva în schimb, ci împărtășesc celorlalți ca, prin mulțumirea generată astfel, să experimentăm laolaltă bucuria și slava comuniunii Duhului Sfânt.

Același tip copleșitor de munificență îi determină pe cei din grupul de pescari ai lui Simon să părăsească îndeletnicirea cotidiană pentru a-L urma pe Hristos (Luca 5, 1-11). Finalitatea este împreună-aducerea la un mod de viață verificat prin dărnicia în slujba comuniunii în Dumnezeu și în Biserică și simbolizat de captura covârșitoare atât pentru plasele, cât și pentru corăbiile pescarilor.