Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial „Doamne, ajută!“

„Doamne, ajută!“

Un articol de: Costion Nicolescu - 29 Aug, 2013

Întâi septembrie înseamnă începutul unui nou an bise­ri­cesc. Mulţi îl ignoră, dar şi cei ce-l ştiu trec peste el cu destulă discreţie. Biserica îl cinsteşte cu cântările cuveni­te în cuprinsul slujbelor. Tradiţia veche ne spune că în a­ceas­tă zi Hristos a intrat în Sinagogă şi luând Cartea a des­chis-o la Isaia, la locul (61, 1-2) în care profetul vorbeşte în nu­mele Său: „Duhul Domnului este peste mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei cu ini­ma zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate: să dau de ştire un an (s.n.) de mi­los­ti­vire a Domnului“ (Luca 4, 18). După care, în­chi­zând Cartea, tot El a adăugat: „Astăzi s-a împlinit scriptura a­ceasta în ure­chi­­le Voastre“ (Luca 4, 21). Este începutul pro­povăduirii Sale, du­pă ce a biruit ispitele pe Muntele Ca­ran­taniei.

De la acest moment a conceput Biserica cu înţelepciu­ne toată rânduiala sărbătorilor sale. Potrivit ar fi să se ţină seama de aceste sărbători şi să înlocuim în calenda­rul nostru „civil“ un număr din sâmbetele libere prin săr­bă­to­rile ce au un evident temei spiritual. În săptămânile în ca­re sunt praznice înscrise „cu roşu“ în calendarul bisericesc, a­cestea să ia loc sâmbetelor respective ca zile libere, de sărbătoare. Nu am deveni fundamentalişti prin aceasta, ci ne-am reintegra numai într-o tradiţie benefică, care de altfel la ţară este în mare respectată şi acum.

Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“ El e spus într-un fel apăsat, care nu la­să loc nici unei superficialităţi. Dincolo de aceste do­uă cu­vin­­te, de simplitatea paradisiacă a acestui salut este te­zau­ri­­zată o întreagă adâncă teologie. Este invocat nu­me­le lui Dum­nezeu, care nu poate fi luat în deşert. Dum­nezeu ne es­te Domn. Este recunoscută atotputernicia lui Dum­nezeu şi li­mita puterilor omului, imposibilitatea lui de a reuşi cu a­de­vărat fără Dumnezeu. Este exprimată cre­dinţa în putinţa de a obţine ajutorul, nădejdea că acest aju­tor va fi de folos, iu­birea faţă de Cel de la care ajutorul este totdeauna dezin­te­­resat, absolut şi neumilitor. Ţă­ra­nul se arată astfel des­chis spre lucrarea sinergică cu Dum­nezeu, prin acceptarea e­nergiilor Sale necreate. Este un stri­găt după Dumnezeu-Dom­nul, făcut cu calm şi cu pace. Conform promisiunii e­van­­ghelice, când doi se întâlnesc, ei sunt împreună în nu­me­le Domnului: Acesta e cu ei. „Doam­ne, ajută!“ este un sa­lut, dar şi o rugăciune nu numai pentru cei ce se întâlnesc, dar pentru toată lumea, neprecizându-se persoana, în sensul că „Dumnezeu să fie cu noi, cu toţi“. „Doamne, ajută!“ cu­prinde mai mult decât „Doam­ne, miluieşte!“. Exprimă de­să­vârşirea omului făcut spre relaţie personală cu Creatorul său. „Doamne, ajută!“ în­seamnă şi punerea unui „început bun“, pornirea la orice în­făptuire cu ajutorul lui Dumnezeu. În ultimă instanţă, „Doamne, ajută!“ este rugăciunea isi­has­­tă a satului nostru, conducând prin pomenirea cât mai dea­să a numelui Dom­nului la liniştire şi trezvie. De aceea el este, în accepţiunea cea mai deplină a cuvântului, un salut, o piatră pusă la temelia salvării, a mântuirii.

Să nădăjduim într-un „an al milostivirii Domnului“ pen­tru toată lumea şi să spunem la acest început de an, odată cu ţăranul, „Doamne, ajută!“.