Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Dragostea Mironosițelor

Dragostea Mironosițelor

Un articol de: Pr. Florin-Cătălin Ghiţ - 22 Apr, 2018

Iubirea față de Dumnezeu-omul Iisus Hristos a fost resortul care le-a făcut pe femei, pe purtătoare de miruri, să facă ceva ce ar putea fi considerat la prima vedere lipsit de sens, neverosimil: să ia miruri și noaptea, înainte de ivirea zorilor, să meargă la mormântul care era închis cu o piatră mare, ce nu putea fi ușor urnită din loc, iar pe deasupra era și pecetluită pentru a nu intra nimeni, iar soldații plătiți de iudei păzeau intrarea peșterii-mormânt, în condițiile în care ucenicii Mântuitorului se ascundeau, de frica iudeilor, și stăteau închiși în casă. Istoricul Titus Livius, într-o epocă în care femeia era privată de drepturi fundamentale, afirma: „De îndată ce femeile ajung egale cu noi, ele ne sunt deja superioare" (Ab urbe condita, XXXIV, 3). Nici întunericul nopții, nici locul unde trebuiau să ajungă, nici soldații, nici șansele reduse de a reuși să intre nu le-au împiedicat să cumpere miruri și să meargă la mormânt.

Așa este dragostea adevărată, depășește raționalitatea imediată, socotelile prea pragmatice, calculele și logica umană. Nu prea ține seama de toate acestea sau, mai precis spus, nu se lasă demobilizată de astfel de considerente. Iubirea adevărată, așa cum arată purtarea mironosițelor, este mai tare și decât moartea și se manifestă concret printr-o nevoie de apropiere și îngrijire a celui prețuit în integralitatea sa, inclusiv a trupului, inclusiv după moarte. Și iată cum model al unei astfel de iubiri se arată femeia.

Demnitatea femeii a fost definitiv restabilită de către Maica Domnului, Noua Evă, care se număra, conform Tradiţiei Bisericii, printre femeile mironosiţe, menţionată cu numele Maria, fără alte precizări. Ba mai mult, Sfântul Grigorie Palama afirmă, în omilia sa la Duminica Mironosiţelor, că Maica Domnului, mereu aproape de Domnul şi în timpul Patimilor şi după Răstignire, a fost prima care L-a şi văzut pe Hristos înviat, nemenţionarea în mod explicit a acestui fapt de către evanghelişti datorându-se dorinţei lor de a nu arunca vreo umbră de îndoială asupra veridicităţii unei mărturii a mamei despre ceea ce s-a petrecut cu Fiul.

Dar faptul că Maica Domnului este cea care l-a văzut prima înviat are şi o explicaţie teologică profundă. Femeia a fost prima care l-a văzut pe Adam după crearea sa și tot ea l-a văzut prima pe Adam cel Nou - Hristos, Cel care a recreat, prin Pătimire și Învierea Sa din morți, natura omenească în Sine Însuși, făcându-Se începătură în toate (Coloseni 1, 18). Eva a dus lui Adam vestea căderii şi tot femeia e cea care duce Apostolilor vestea învierii.

Femeile mironosiţe arată că, prin lucrarea de mântuire şi restaurare a firii omeneşti realizată de Iisus Hristos, statutul firii femeieşti a fost aşezat în cinstea avută înainte de cădere, iar nimeni nu mai poate acuza pe femeie pentru cădere şi încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, femeia a făcut posibilă unirea lui Dumnezeu cu firea omenească în Hristos şi o femeie, Maica Domnului, este cea mai apropiată, dintre toţi oamenii, de Preasfânta Treime în ceruri.