Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Familia Bisericii

Familia Bisericii

Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 19 Iun, 2013

La data la care aceste rânduri vor vedea lumina tiparului, pro­ba­bil că se va fi conturat deja, în procesul de revizuire a Con­sti­­tuţiei, o anume perspectivă asupra statutului familiei în Ro­mâ­nia. Dar, chiar şi dacă vom avea bucuria de a sesiza o întărire a acestei instituţii vitale pentru orice naţiune, eventual prin definirea ei ca în­te­me­indu-se pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe­ricolul nu va fi pe deplin înlăturat. Faptul că există deja 14 ţări în care este posibilă o „căsătorie“ între persoane de acelaşi sex, ce­le mai multe dintre ele chiar din Uniunea Europeană, şi că există pre­siuni continue pe această temă în ţara noastră ne îndreptăţeşte să ne aş­tep­tăm la o campanie şi mai intensă în această direcţie. Fă­ră în­do­ia­lă, vom găsi în agenda publică, vreme îndelungată, subiectul „mino­ri­tăţilor sexuale“, respectiv al dreptului homosexualilor de a încheia, le­galmente vorbind, nu doar „parteneriate civile“ (într-o pri­mă etapă), ci chiar „căsătorii“.

Atitudinea fermă a Bisericii pe această temă a fost un semn de spe­ranţă tonic pentru aceste vremuri de relativism moral. Abia acum poate că încep să înţeleagă (mai ales) factorii de decizie din a­ceas­tă ţară că, pentru Biserică, familia nu este un subiect oare­ca­­re, ci este însuşi fundamentul pe care se clădeşte viaţa noastră în Dum­nezeu. Omul a fost creat ca o familie formată din bărbat (Adam) şi fe­meie (Eva), iar relaţia Domnului cu Biserica Sa este una a cărei (cea mai adecvată) analogie o reprezintă Taina Nunţii. Co­mu­ni­unea care se creează între credincioşii din Biserică este una de tip fa­m­i­li­al. Imediat după Cincizecime, cele „ca la trei mii de suflete“ bo­te­zate au adoptat un mod nou de viaţă, nemaicunoscut de istorie, căci „toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi îşi vin­deau bu­nu­rile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea ne­voie fiecare“ (FA 2, 44-45). Aşadar, trăiau ca o familie lărgită cu mult faţă de nu­mă­rul obişnuit de membri pe care-i cuprindea casa cui­va.

Ulterior, pe parcursul istoriei, comunităţile de creştini nu au mai fost organizate în astfel de obşti, ci în familii separate, în­să ei se simţeau, în continuare, parte a „Bisericii din casa lor“ (cf. Rom. 16, 5 şi I Cor. 16, 19). Este ceea ce îl determină pe Sfântul Ioan Gură de Aur să numească familia ca fiind nimic altceva decât „Biserica de a­casă“ („Ecclesia domestica“). Nici atunci când creştinii au început să aleagă vieţuirea în comunităţi monastice caracterul de familie nu s-a pierdut; dimpotrivă, a căpătat sensuri profund duhovniceşti. În­tr-un cuvânt ţinut în 2011, an dedicat familiei creştine (fiind Anul oma­gial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii), PF Părinte Pa­tri­arh Daniel sublinia faptul că „termenii de bază din Biserică precum: pă­rinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spiritu­a­lă, fiu şi fiică spirituală sunt preluaţi din vocabularul prin care de­sem­­năm membrii familiei conjugale. Prin urmare, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii ca familie duhovnicească a iubirii frăţeşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc, în Care primim în­fie­rea prin lucrarea Sfântului Duh din Sfânta Taină a Botezului“.

Iată de ce familia este esenţială pentru viaţa oricărui creştin. A re­­nunţa la a lupta pentru o recunoaştere legală a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu pentru om este similar cu a renunţa la u­nul dintre a­devărurile de credinţă. În cadrul aceluiaşi cuvânt a­min­­tit în pa­ra­gra­ful anterior, PF Părinte Patriarh Daniel constata, pe bună dreptate: „În ciu­da multor păcate şi primejdii abătute asu­pra neamului omenesc, to­tu­şi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie“. As­tăzi ne a­flăm în­să în faţa unei ofensive ce vizează ta­man destabili­zarea acestei in­s­ti­tu­ţii, dorindu-se prin asta a înfige o săgeată o­tră­vi­tă şi în inima Bi­se­ri­cii, şi în cea a neamului românesc. Ce nu iau în cal­cul aceşti arcaşi din văz­duhuri întunecate este că, pentru orice creş­tin, ispita şi prigoana nu sunt decât minunate prilejuri de a se î­n­cu­nuna muceniceşte. Iar cei că­să­toriţi au datoria acum de a-şi aduce aminte că li s-a cântat, la sluj­ba cu­nuniei, troparul: „Sfinţilor mu­ce­nici care bi­ne v-aţi ne­vo­it şi v-aţi încununat...“