Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Editorial Lipsa de viziune

Lipsa de viziune

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Editorial
Un articol de: Pr. Bogdan Ivanov - 11 Decembrie 2016

Puţini sunt oamenii care au o proiecţie asupra viitorului ce depăşeşte nivelul câtorva ani, şi mult mai puţini sunt cei care se pot gândi la un timp în care nu vor mai fi. Majoritatea preferă soluţia facilă a zilei de mâine, a timpului limitat şi probabil, care într-un fel sau altul tot va veni. A şti la ce să te aştepţi sau a putea anticipa anumite situaţii şi, poate mai ambiţios spus, a putea gestiona prin decizii înţelepte un timp care nu va mai fi al tău ţin nu doar de înţelepciunea vieţii, ci în primul rând de responsabilitatea și curajul pe care trebuie să ţi le asumi faţă de cei care vor veni după tine.

Viaţa personală şi publică a fiecăruia se consumă între cerinţele de moment ale prezentului şi ambiţia viitorului, cu obligaţia de a ne onora vocaţia de oameni pentru generaţia căreia îi aparținem, dar mai ales faţă de generaţiile viitorului, în faţa cărora faptele noastre îşi vor confirma adevărata lor valoare. Toate aceste diferenţe ţin, în primul rând, de viziunea asupra propriei vieţi şi de curajul de a ne asuma puterea de a ne schimba şi de a ne gestiona viitorul. În acest sumar exerciţiu de autoevaluare, întrebarea de la care trebuie să pornim fiecare este: cum mă vad peste 10, 20 sau, de ce nu, 30 de ani, şi la fel, cum văd lumea în care trăiesc?

Viitorul nu este al tuturor, ci el aparţine doar acelora care au curajul să îl gândească, nu atât pentru ei, cât mai ales pentru cei care le vor urma. De aceea există oameni care îşi depăşesc propriul timp, prin faptul că nu îl privesc doar prin prisma propriei persoane şi a propriilor interese, ci îl gândesc, proiectându-şi idealurile și acțiunile în perspectiva celor care vor veni după ei şi care le vor judeca. Din aceste idealuri s-au născut generaţii care au visat şi au construit lumea în care trăim, clădită pe viziuni și speranțe, dar care suferă astăzi de o paradoxală lipsă de viziune şi de orizont. Nu mai ştim încotro ne îndreptăm şi nici ce lume dorim să construim pentru generaţiile viitorului. Nu avem un proiect de societate care să poată coagula toate energiile creative ale ţării noastre şi care să dea coerenţă mult doritei societăţi civile, și aceasta în absența unor lideri care să inspire încredere și siguranță. Facem totul pe termen scurt, improvizat, fără coerență, fapt ce amplifică și mai mult confuzia. De fapt, lipsa de viziune a liderilor înseamnă în primul rând lipsă de orizont pentru oamenii simpli, marasm, descurajare și plictis.

De pildă, gândim și dorim un sistem de învăţământ din care lipseşte tocmai elevul, în care oferta educațională nu este deloc racordată la piaţa muncii, cu programe analitice gândite pripit și cu profesori tot mai lipsiți de motivație și concurați de o lume ce nu promovează educația și drumul drept, ci abilitatea de a te descurca, câștigul fără muncă și devenirea fără repere solide. Căutăm resurse pentru un sistem medical performant, care să ne ofere siguranță, din care lipsește tocmai bolnavul. Ne dorim medici buni și capabili să ne aline suferințele, dar nu îi motivăm suficient și nu îi invităm să descopere în pacientul pe care îl au în față nu un organ bolnav care trebuie tratat, ci pe un semen de-al lor cu speranțe și așteptări, ce are nevoie de compasiune.

Vrem să ne construim bunăstarea pe o economie puternică bazată pe exploatarea eficientă a resurselor proprii, dar nu ne gândim la frumusețea lumii în care trăim și pe care am pustiit-o inconștient și nici la faptul că o parte din comorile pe care pământul le ascunde trebuie să le oferim și generațiilor care vor veni.

Toate acestea își au originea în lipsa de viziune individuală și colectivă, atât a celor care ne reprezintă, cât mai ales a oamenilor simpli, dar și în faptul că facem proiecte și instituții fără a ne gândi mai întâi la oamenii care le vor popula sau vor beneficia de ele. În absența omului, instituțiile și sistemele economice sau sociale nu reprezintă nimic, ci doar cel mult caricaturi ale unor palide încercări de a construi o lume pentru noi și pentru viitor.

Viitorul, chiar dacă este un proiect colectiv, începe gândit ca marele proiect individual al fiecăruia, în împlinirea căruia stă, de fapt, câștigarea pariului cu viața.