Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Mângâierea Crucii

Mângâierea Crucii

Un articol de: Pr. Florin-Cătălin Ghiţ - 11 Mar, 2015

Ce înseamnă crucea pentru omul de azi şi cum e ea a­su­ma­tă de credincios? În genere, privită oarecum din afa­ra sferei credinţei, crucea ar putea fi considerată un simplu sim­bol religios sau, mai precis, un semn distinctiv confesional, ale cărui prezenţă şi funcţie în spaţiul public ar putea pune e­ven­tual unele probleme legate de libertatea de conştiinţă a mem­brilor unei comunităţi. Din această perspectivă exteri­oa­ră asumării existenţiale a Predaniei Bisericii, crucea ar putea fi asociată, pe baza unor simple informaţii conceptuale, exclusiv suferinţei sau durerii provocate de instrumentul de tortură spe­cific unei epoci, devenit emblemă religioasă cu o oarecare sem­nificaţie spirituală. În aceste condiţii nu mai este decât un pas până la acţiuni seculare concertate de evacuare a crucii şi icoa­nelor din spaţii publice şi şcoli, dimpreună cu ora de religie şi orice manifestări religioase. În aceste împrejurări, pentru cr­e­dincioşi manifestarea firească a credinţei devine o cruce lă­un­­trică, spirituală, asumată de bunăvoie şi ale cărei roade veş­nice nu întârzie să apară.

Spre deosebire de cealaltă mare sărbătoare a Crucii, ca­re celebrează Înălţarea ei (14 septembrie), în duminica a treia a Postului Mare este pus în evidenţă un aspect prea uşor trecut cu vederea sau mai puţin luat în seamă, mai ales de că­tre omul contemporan, legat de sensul profund al Crucii în viaţa credinciosului. În mod paradoxal, această sărbătoare ac­­centuează şi o dimensiune mângâietoare a Crucii, compa­ra­tă în Sinaxarul Utreniei cu „un copac umbros“, sub care „ne­vo­in­ţele ni se uşurează“ şi „cei care călătoresc pe o cale aspră şi lun­gă [cea a Postului, s.n.], zdrobiţi de oboseală…, se odihnesc pu­ţin, aşezându-se sub el, şi, oarecum refăcuţi, termină şi res­tul drumului… Nevoinţele ni se uşurează când ni se a­min­teşte şi de nădejdea slavei ce ni s-a adus prin Cruce. După cum Mântuitorul nostru, urcându-Se pe Cruce, a fost slăvit prin felul necinstit în care s-au purtat oamenii cu El şi prin a­mă­răciunile pe care i le-au pricinuit, tot aşa trebuie să facem şi noi ca să fim slăviţi împreună cu El…“ Crucea este, prin ur­ma­­re, şi mângâiere în încercări, şi greutăţi, pentru ca, refă­cuţi, să putem continua şi restul drumului, iar prin extensie în­treaga viaţă.

Într-un oarecare contrast cu atmosfera aparent „apăsă­toa­re“ a perioadei de nevoinţe a postului, credinciosul nu ra­tea­ză oca­zia unui „dans“ interior, duhovnicesc, pricinuit de ce­lebra­rea Crucii, pentru a rosti împreună cu făcătorul de cântări: „Dăn­ţuind cu lira de cântări, să ne bucurăm, astăzi popoare, în­tru închinarea Crucii, slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a răstignit pe ea…“ (Cântarea a 7-a, Utrenia Duminicii Sfintei Cruci).

Lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei Cruci îndulceşte a­mă­răciunea postului şi ne mângâie în pustia lipsurilor: „În­dul­ceşte postul nostru!“ (la Slava Cântării a 9-a din miercurea care precede Duminica Crucii) „Mântuitorule, îndulcirea cea a­de­vărată, Cel Ce ai îndulcit oarecând apele Merei celei ama­re, închipuind atunci lemnul dumnezeieştii Cruci…“ (Stihiră a Vecerniei din vinerea dinaintea Duminicii Sfintei Cruci).

Pe scurt, Crucea a înflorit lumii mântuirea şi slava vieţii ce­lei veşnice, iar luminatele străfulgerări ale harului Cru­cii se răsfrâng din bunăcuviinţa frumuseţii ei în inimile ce­lor care o cinstesc, făcându-se izvor de har pururea curgător ce­lor ce i se închină.