Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Marea vieții și societatea lichidă

Marea vieții și societatea lichidă

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 24 Sep, 2017

Marea și muntele nu reprezentau pentru cei din ­vechime destinații de vacanță sau oportunități de petrecere a timpului liber. Erau mai degrabă repere existențiale ale curgerii și statorniciei. De altfel, nici noțiunea de timp liber nu prea pare să fi avut loc în succesiunea ­răsăriturilor și apusurilor de soare.

Parabolele spiritualității creștine pun în analogie călătoria pe mare cu viața noastră de fiecare zi în această lume. Pânzele corabiei în care plutim pe valurile vieții au uneori vânt bun la pupa; alteori norii negri de furtună se abat asupra noastră din senin, amenințându-ne cu naufragiul. Căutăm disperați uscatul, pământul care nu fuge de sub picioare, pentru că avem nevoie de stabilitate, de certitudine și de sens. Sau, în cheie ecleziastică: „Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin ­alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, Mult-milostive”.

Într-adevăr, pentru omul credincios, de ieri și de azi, singura certitudine pe marea acestei vieți trecătoare este Persoana divino-umană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El aduce liniște ucenicilor înspăimântați de furtună, încurajează pe Apostolul Petru să meargă pe valurile mării, ajută pescarilor să-și umple mrejele cu pește, după o noapte în care nu prinseseră nimic. Limanul pe care ni-l dăruiește face și astăzi pe mulți să se întrebe: „Cine este Acesta, că și vânturile, și marea ascultă de El?” (Matei 8, 27).

Întrebarea revine și în timpurile noastre, în societatea postmodernă caracterizată de sociologul britanic Zygmunt Bauman ca fiind „societate lichidă” - expresie adoptată ­ulterior și de alți gânditori contemporani. Lichefierea relațiilor interumane în societatea globală se resimte atât în plan public, cât și în spațiul privat. Marile narațiuni nu mai au aceleași temeiuri de referință, valorile majore de altădată sunt pe cale de dizolvare în crizele ideologiilor. Vedetismul și vizibilitatea merg mână în mână cu neîn­crederea și absența reperelor. Individualismul și concurența consumistă fisurează proiectele comunitare de amploare, iar imersiunea în realitatea virtuală slăbește legăturile sufletești din viața reală. „Iubirea lichidă”, „teama lichidă”, „sinceritatea lichidă” au lichefiat ceea ce odinioară avea altă durată și consistență. O grabă permanentă îi face pe oameni să fie conectați mai degrabă la fluxurile informaționale și la mirajul „noutății” decât la consolidarea ascetică a relațiilor interumane „față către față”.

Dar la o reflecție prea pesimistă, cineva ne-ar putea recomanda lectura Glossei eminesciene („Căci acelorași mijloace/ Se supun câte există/ Și de mii de ani ­încoace/ Lumea-i veselă și tristă”) sau versetul biblic: „Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se ­întorc din nou la locul din care au plecat” (Ecclesiastul 1, 7).

Alte corăbii străbat valurile vieții în societatea lichidă. Însă cuvântul Celui care a potolit furtuna pe mare se aude și astăzi, cu blândețe mustrătoare: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31).