Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Mironosițele și lecția de credință

Mironosițele și lecția de credință

Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 12 Mai, 2019

Femeile mironosițe, cele purtătoare de mir, aveau multe virtuți, dar mai importantă decât toate era credința că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Credința este condiție sine qua non pentru mântuire, ne spun Sfinții Părinți, iar mântuirea este scopul oricărui creștin. Dar până acolo este un urcuș greu de parcurs care cere multă condiție, nu fizică, ci sufletească. Credința nu lasă loc pentru jumătăți de măsură. Nu are grade de comparație, nu poate fi mai puternică sau mai slabă. Credința este lucrare harismatică, comuniune cu Dumnezeu, afirmă Sfântul Isaac Sirul. Este treaptă duhovnicească către mântuire, treaptă pe care femeile purtătoare de mir au reușit să o atingă. Nu din cunoaștere omenească, ci pentru că aveau sufletul simplu și curat. Numai așa poate fi atrasă lucrarea harului în suflet și a dobândi credința, ne confirmă Sfinții Părinți din propria lor experiență.

Numeroase înțelesuri se pot desprinde din viața mironosițelor pentru femeia creștină de astăzi și care, în esență, accentuează valorile materne în societate, rolul educației religioase a copiilor, evlavia, atașamentul față de Biserică. Dincolo de acestea, însă, este iconomia dumnezeiască, mai presus de particularizare, a cărei pedagogie vizează toată creștinătatea. În acest caz, învățătura se referă la dobândirea credinței că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În acest context, mironosițele devin model universal de credință. Ele oferă lecția adevăratului curaj pe care îl răsplătește Iisus Hristos, acela izvorât din credință, și nu din cunoaștere rațională. Cunoașterea conceptuală poate doar să insufle curajul afirmării adevărurilor unei vieți creștinești, a unor virtuți. Doar credința șterge orice urmă de teamă, încât și calcularea riscurilor pentru viața proprie este neglijată. Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza, Salomeea, Suzana, Marta și Maria, cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Veronica, care I-a dăruit Mântuitorului pe drumul spre Golgota un ștergar pentru a-Și șterge fața, sunt nume ale unor mironosițe, în fruntea cărora stă Maica Domnului, pe care Sfânta Scriptură le menționează ca mărturie pentru curajul lor. Ele au fost prezente la pătimirile, răstignirea, moartea și apoi îngroparea lui Iisus Hristos, în timp ce apostolii, de frică, L-au părăsit, iar Petru s-a lepădat de El. Pentru credința lor primesc și răsplata. Hristos Cel înviat li se arată mai întâi mironosițelor, astfel că ele devin primele martore ale mormântului gol și ale vestirii îngerului că Iisus Nazarineanul, Cel răstignit, a înviat (Marcu 16, 6). Mai mult, ele sunt primele întâmpinate de Hristos Cel înviat din morți, pe când se întorceau acasă de la mormânt, cu cuvintele „Bucurați-vă! Nu vă temeți!” (Matei 28, 9-10).

Câți dintre noi, creștinii, care ne-am bucurat la praznicul Învierii Domnului, ne-am și despovărat de temeri, de grijile lumești? De fiecare dată, în duminica în care Biserica Ortodoxă le cinstește pe Sfintele Mironosițe, recapitulez lecția lor de credință cu nădejdea că măcar voi întrezări vârful urcușului spre mântuire.