Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial O altfel de ereditate

O altfel de ereditate

Un articol de: Bogdan Ivanov - 07 Apr, 2019

Atunci când facem apel la ereditate invocăm biologia ca explicaţie pentru trăsături, gene sau comportamente, mai mult sau mai puţin înţelese. A devenit aproape un clişeu să pui pe seama eredităţii tot ce nu poţi înţelege din evoluţia biologică sau din comportamentul unui om, care astfel se absolvă pe sine în faţa unor realităţi de care nu este responsabil. În privinţa eredităţii bolilor, lucrurile sunt asumate de medicină, care încearcă să înţeleagă profilul biologic al unui om în relaţie strânsă cu rudele mai apropiate sau mai îndepărtate. Ereditatea nu ne plasează doar într-un lung şir de existenţe umane, dar este responsabilă şi de tragedii, atunci când ne pune în faţă boli sau suferinţe ce au ca geneză tocmai moştenirile biologice ale strămoşilor. Dintre acestea, singura ereditate din faţa căreia nu poţi să te sustragi este moartea. Pentru aceste suferinţe e greu să găseşti explicaţii logice sau morale şi de cele mai multe ori sfârşesc ca revolte ale omului în faţa lui Dumnezeu. Exemple tragice de astfel de înrudiri ale suferinţei, prezente în literatura universală, conduc spre concluzia că omul trăieşte de fapt prin ceilalţi şi că de felul în care îşi construieşte propria viaţă transmite sau nu o ereditate pozitivă.

Dacă această lege dramatică a eredităţii biologice există, şi pe care de multe ori nu o putem influenţa, trebuie să ştim că există o lege a eredităţii sufleteşti, de care suntem direct răspunzători. Prin naştere, sufletul unui copil moşteneşte şi zestrea genetică a sufletelor părinţilor lui, din care nu lipseşte păcatul strămoşesc, dar şi predispoziţia celorlalte păcate ale lor. Păcatul originar este expresia acestei eredităţi, pe care omul o moşteneşte şi o transmite ca un dat al fiinţei lui, dar pe care este chemat să o depăşească printr-o asumare sfântă a vieţii. Ereditatea sufletească este moştenirea implacabilă sub povara căreia omul este condamnat să se prăbuşească. Dacă vorbim de ereditatea sufletească trebuie să ştim că botezul pe care îl administrăm copiilor reprezintă tocmai scoaterea lor de sub povara acestei eredităţi şi responsabilizarea lor faţă de propriile acţiuni viitoare.

Practic, omul scapă de o povară care este ereditatea şi dă peste o alta care este libertatea. Din acest moment, omul devine responsabil asupra propriilor fapte, de care trebuie să fie conştient că le trăieşte nu doar din perspectiva propriei existenţe, cât mai ales din responsabilitatea pentru ce transmite sufleteşte celor care vor trăi după el. Dumnezeu şi Biblia accentuează o anumită ereditate a păcatului, perceput ca o pedeapsă de care riscă să se facă vinovaţi şi cei care vor trăi la multe generaţii după cei care au greşit şi, în special, copiii. Cu ce este vinovat un copil pentru felul imoral în care a trăit părintele său? Este o întrebare la care Dumnezeu nu ne răspunde direct, dar o face indicând că este util şi pedagogic, când suntem pe marginea unei ispite, să ne gândim că poate alegerea noastră va influenţa multe generaţii de după noi. Aici putem fi siguri că vieţile noastre se înlănţuie şi că toţi suntem moştenitorii faptelor făcute de cei care au trăit înainte de noi. Evident că această exprimare are un caracter moral, ce vine să accentueze responsabilitatea omului pentru răul pe care îl poate face şi despre care trebuie să ştie că nu apasă doar asupra lui, ci şi asupra celor care vor trăi după el. Omul atunci când face răul nu se întinează doar pe sine, ci pe toţi cei care trăiesc împreună cu el.

Este greu să scăpăm de ereditatea biologică, dar putem scăpa de ereditatea sufletului, dacă alegem să transmitem copiilor noştri, alături de exemplul personal, propria noastră sănătate sufletească, de care au atâta nevoie.