Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial Smerenie și pocăință, trecut și prezent

Smerenie și pocăință, trecut și prezent

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 02 Apr, 2017

În bogata literatură niptică-filocalică a Răsăritului Ortodox întâlnim foarte des termeni precum pocăință, înfrânare, post, smerenie. Termeni care în forme sau extensii diferite sunt așezați în imnuri liturgice, texte de sinaxar și cuvinte de învățătură rostite în biserici.

Biografia Cuvioasei Maria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului, care abundă în aceste cuvinte, atrage, cucereşte prin frumuseţea stilului, dar și prin înălţimea imaginilor acestor realități pe care le zugrăveşte. Pocăința, smerenia..., care cheamă firescul, care caută normalitatea.

Într-o epocă a socializării tehnicizate, a comunicării şi a marketingului productiv în care aproape toți suntem mai mult sau mai puţin victime ale unei perspective dominant exterioare, în care ne îngrijim foarte mult de ceea ce se vede, şi nu de ceea ce nu se vede, aceste imagini-cadru devin din ce în ce mai greu de înțeles, de explicat, de înfăptuit. Într-o continuă foame de apreciere așezăm aceste realități specifice unui anumit mod de viaţă în gesturi superficiale, cu convingerea că astăzi putem da „update” la orice, oricând. Ținerea poruncilor nu este încadrată în perspectiva comuniunii cu ceilalţi, se transformă într-o practică pur juridică, care atrage după ea ispita îndreptăţirii de sine, făcând victime sigure şi ucigând conţinutul relaţiei interpersonale. Patimile sunt proclamate normalitate şi nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor (poate doar cei puţin ciudaţi), ba mai sunt uneori şi votate.

Zarva nesfârşită de la serviciu şi agitaţia cotidiană, regulile sociale, aşezate de cele mai multe ori împotriva bunului-simţ, sunt argumente inepuizabile şi de neclintit pentru lenevirea întregii noastre fiinţe într-o lume în care, deși suntem creștini, vorbim uneori prea în șoaptă despre pocăință, smerenie, înfrânare pentru că indiferent de subiect, în orice ai crede, oricine ai fi, sau chiar în orice situație, e mai confortabil să fii politically correct.

Modul în care se comportă oamenii, felul în care se îmbracă, modul indiscret de a se afişa sau a vorbi în orice fel deranjează pe prea puțini. Astfel, cuvinte precum bună-cuviință, înfrânare, smerenie, pocăință nu sunt mesaje de interes public și nu sunt „recomandate în fiecare zi”. Mai trist, uneori, ele sunt folosite în forme inovatoare pentru a așeza sub rama lor neputința de a renunța la cele ale noastre. Toate aceste forme de exprimare sunt înnoite (sau deformate) din dorința de a rămâne creștini ortodocși dar și oameni ai timpului, în pas cu moda… Suntem smeriți dar nu e rău dacă se știe...

Nu, nu sunt împotriva dinamicii firești a societății, dar de asemenea nu cred că nivelarea sau coborârea standardului Bisericii este soluția pentru neputința noastră de a ne smeri, de a ne pocăi, de a ne înfrâna cu adevărat.

Dacă nu facem schimbarea esențială de orientare dinspre această epuizată lume înspre lumea duhovnicească, înspre lumea lui Dumnezeu, tot efortul nostru este zadarnic. Zbaterea esențială trebuie dusă la nivelul gândului, la nivelul deciziei lăuntrice. Postim chinuindu-ne pentru o zi, două sau mai multe trupul, dar dacă acest efort făcut de fiecare după putinţă nu îndepărtează osândirea aproapelui, nu ne ajută să lepădăm certurile cu fraţii noştri, nu ne face să nu mai întoarcem spatele semenilor, nu suntem prea aproape de adevăratul post plăcut Domnului şi Stăpânului vieţii noastre.