Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Editorial „Ziarul Lumina” și imaginea satului românesc

„Ziarul Lumina” și imaginea satului românesc

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 10 Feb, 2019

În anii din urmă, imaginea satului românesc se combină cu cea a „satului global”, caracterizat prin mobilitatea populației și influențe reciproce între oameni și comunități. Nici pe departe nu ne mai întâlnim cu „sămănă­toriști” care să ne insufle nostalgia vieții la țară, paseismul, idilismul sau sentimentul adânc al dezrădăcinării, cântat în poemele lui Octavian Goga.

Codrii și izvoarele din ținuturile copilăriei eminesciene, țăranii din povestirile lui Creangă sau din poeziile lui Vlahuță și Coșbuc au rămas tablouri mirifice în rame ale amintirilor. Satul evoluează, cu certitudine, odată cu societatea, însă și în zilele noastre are o mai mare aderență la statornicie. Chiar dacă astăzi puțini bunici mai povestesc nepoților lor despre Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos din lacrimă sau Prâslea cel voinic și merele de aur. Cei mici cresc cu povestirile de pe canalele tv de desene animate...

Majoritatea parohiilor și mănăstirilor ortodoxe din România se află în mediul rural. Așa cum a fost întotdeauna, Biserica noastră este legată prin mlădițele ei, în mod ființial, de comunitățile sătești de munte, de deal sau de câmpie. Sunt sate în care lipsesc alte instituții publice, fiind deservite de centrele comunale, însă unde prezența locașurilor de cult aduce ocrotire spirituală, mângâiere și speranță.

Bisericile din satele românești sunt cele mai vechi așezăminte care păstrează istoria locurilor și, de foarte multe ori, monografiile parohiale sunt cel mai bun ghid pentru cunoașterea unor zone despre care se știu puține lucruri. Avem astfel o adevărată comoară în moștenirea trecutului: înfăptuiri de seamă ale obștilor sătești, personalități ilustre care au împlinit responsabilități importante în viața Statului și a Bisericii Ortodoxe Române. Marii noștri istorici Vasile Pârvan și Nicolae Iorga erau fascinați de căutările lor în așezări modeste de țară, dar care adăposteau mărturii de netăgăduit despre vredniciile înaintașilor. Cu valoare de aforism sunt cuvintele lui Iorga: „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac și vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belșug și de trecere a oștilor... Apți pentru cea mai înaltă civilizație și siliți de a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alții s-ar fi risipit în lume... Noi am rămas”.

Satul este și astăzi un barometru al societății. Avem sate românești care și-au găsit cadența în acord cu standardele civilizației occidentale, cu așezăminte de educație și asistență socială care funcționează. Dar există multe așezări rurale în care declinul demografic, lipsa locurilor de muncă, depopularea prin migrație spre alte zone au devenit probleme serioase.

Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari este și pentru mass-media bisericească o provocare. Avem datoria să nu uităm niciodată virtuțile și împlinirile trecutului și să le cultivăm. Și, totodată, să privim cu realism și speranță către prezent și viitor. Icoana „sfântului preot de la țară” se află în multe dintre parohiile noastre, chiar dacă uneori vredniciile slujitorilor bisericești rămân cunoscute și prețuite doar în spațiul strict local. Este datoria noastră, a redactorilor și fotoreporterilor noștri să-i punem în lumină.

Se poate verifica prin date statistice că biserica satului este cartea de vizită a comunității. Acolo unde biserica este îngrijită, și școala, și primăria, și alte instituții locale confirmă zicala că „omul sfințește locul”.