Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Educația religioasă și ordinea morală

Educația religioasă și ordinea morală

Un articol de: Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci - 10 Ian, 2016

Istoria României consemnează realizări și pierderi deopotrivă. Dintre realizările veacului trecut, subliniem România Mare, dintre pierderi, democrația politică și instalarea regimului stalinisto-ateist. După 1989 s-a ivit posibilitatea de a vorbi de încă o etapă de realizări și pierderi. Am primit libertatea, dar suntem pe punctul de a ne pierde identitatea. În fapt, identitatea poate deveni o iremediabilă pierdere dacă vom continua să fim indiferenți la contestarea valorilor perene, a istoriei țării și a educației religioase. Lupta dusă împotriva formării sănătoase nu e una dreaptă, armele sunt aparent inofensive, dar letale: sofismele, prezente în discursul refractar, manipularea media și mai ales setea trusturilor de presă după bani și cotă de piață, sunt armele și distribuitorii lor. Adevărate trupe de gherilă, girate în mod tacit de finanțatori anonimi, urmăresc cu încăpățâ­nare lovirea unei singure ținte: ordinea morală.
Într-o survolare a trecutului modern și contemporan al Europei, mai precis al secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, observăm cum trei mari idei răstoarnă ordinea morală bazată pe ideile iudeo-creștine. K. Marx, S. Freud și proasta receptare a teoriei relativității a lui A. Einstein. Doi ideologi, unul care-a poleit căile ateismului printr-o „filosofie științifică”, celălalt care-a încurajat revoluția sexuală și dezbrăcarea de pudoare a omului creștin; și un fizician, a cărui teorie, prea complicată pentru a fi explicată în cuvinte simple vulgului, a devenit teoria relativismului.
Dacă totul este relativ, pe cale de consecință Dumnezeu și Biserica sunt relative, deci, Marx are dreptate, religia e „opium pentru popor”, concluzionau acoliții. Freud, într-o eschivă bine calculată, „salvează” omenirea invitând-o la depășirea frustrărilor, printr-o viață în care trebuie să-și împlinească toate fanteziile sexuale, refuzate de o morală creștină, „austeră”, „antiumană” și relativă.
Aceste idei au pătruns în mediul intelectual cu precădere, care, adesea, arăta că mai prețioasă este ideea decât omul, estetica decât morala; mai credibile erau teoriile freudiene sau marxiste (care, pretins științifice, nu acceptau să fie testate pentru a fi validate sau nu) decât Dumnezeu, ideile de stabilitate morală, de valoare perenă, verificate pe parcursul secolelor prin beneficiile aduse celor care le-au însușit în mod corect. Omul nou se creiona ca un om fără educație religioasă, fără Dumnezeu, un om cerebral, condus doar de rațiune și de ceea ce putea fi atins. Viforul sufla cu putere dinspre Vest spre Est.
Contestatarii ordinii morale proferau eliminarea educației religioase și își asumau rolul de apostoli ai anarhiei morale. Discipolii lor fac la fel. Pariul este ambițios, miza e uriașă, costurile umane nu contează, doar câștigul pecuniar, controlul maselor, puterea. Istoricul P. Johnson sublinia într-una din lucrările sale: „Există un mit că tineretul european a fost sacrificat cu cruzime la 1914 de către o generație egoistă și cinică”; 2014 s-a dorit la fel pentru România? Dar 2016?… deci ne întrebăm: Pentru cine educație religioasă…?
Pentru familie, în primul rând. Criza familiei are la bază vacuumul moral ce trădează lipsa educației religioase asumate. Absența constantă de la biserică, lipsa meditației prin rugăciune, necultivarea iubirii prin comuniunea euharistică duc în timp la rupturi iremediabile, la intoleran­ță, la frustrare, la incapacitatea de a depăși momentele dificile. Când ne întrebăm elevii cine le-a marcat viața religioasă, majoritatea ne vorbesc despre bunici, iar pe ei dacă-i vom întreba ne vor răspunde: părinții. Făcând un simplu calcul, cei care au trecut ororile războiului și ale comunismului nu le-ar fi trecut, și Biserica nu ieșea atât de întărită în anii ‘90, dacă n-ar fi avut oameni bine formați religios, prin Școala interbelică și Biserica necenzurată, cu efecte asupra unei generații întregi.
Astăzi unde este familia? Încotro se îndreaptă? De cine se lasă educată? Estetica marxistă și hedonismul învăluit în libertinajul freudian au fost mult mai atractive și mai adevărate pentru tânărul comunist, dar nu par a fi repugnante nici pentru cel de astăzi; cel puțin o parte din educația livrată e categoric infectată cu filosofiile amintite. Din nefericire, ei sunt cei care gustă din fructul otrăvit al unei educații fără Dumnezeu.
Pentru societate, în al doilea rând. O familie bolnavă moral conduce la îmbolnăvirea societății. Fără stabilitate morală, omul este predispus autocenzurii și gândirii corecte politic în detrimentul adevărului. Societățile de tipul acesta sunt obsedate de cantitate și producție, sunt profund materialiste, promovează libertinajul și blamează abstinența. Omul nu mai este om, ci individ, raționând într-un „limbaj de programare” specific, e un fel de cyberman, fără sentimente, fără spirit critic real, extrem de egoist și individualist. Societatea își pierde busola și, mai devreme sau mai târziu, falimentează moral.
Pentru Biserică, nu în ultimul rând. Biserica pune la temelia moralei iubirea. Fără a înțelege iubirea în logica biblică, nou-testamentară, omul ajunge la cultivarea urii, la persecutare, la crimă (a se vedea regimurile bolșevic-comuniste). Formarea religioasă îl învață pe om iubirea. Fără ea nu vom înțelege cum trebuie tratată criza refugiaților, nici miza războiului din Siria, nu vom înțelege de ce oamenii trebuie să se iubească indiferent de etnie și religie, nici de ce nu trebuie să susținem proiectele aberante ale religiei laicității europene. Biserica suntem noi!
Familia a fost susținută îndeaproape de Biserică, epicentrul educației religioase, iar Școala, despre care putem vorbi cu adevărat doar din veacul al XX-lea în forma în care o știm noi, a secondat și armonizat lucrurile. Ce ne oprește astăzi să susținem cu toată ființa componenta religioasă a educației?