Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Eroii noştri spirituali

Eroii noştri spirituali

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon - 09 Iunie 2007

▲ Poporul nostru a avut şi are, desigur, eroii săi naţionali, alături de poeţi, scriitori, artişti etc., de incontestabilă valoare, dar trebuie să se ştie limpede că are un mare număr de sfinţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, pe care noi i-am numi eroi spirituali, pentru viaţa şi misiunea lor exemplară ▲

Pomenirea sfinţilor ne aduce întotdeauna în minte frumoasa şi inspirata exclamaţie a psalmistului David: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!“ (Psalm 67, 36), deodată cu îndemnul liturgic al aceluiaşi: „Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui!“ (Ps. 150, 1). Acestui îndemn urmăm şi noi în duminica sfinţilor români.

Cu dreaptă socotinţă, părinţii Bisericii răsăritene au rânduit ca prima duminică după Rusalii să se numească duminica tuturor sfinţilor, sfinţenia fiind un dar al Duhului Sfânt, pogorât în creaţie în duminica Cincizecimii. Urmând acestui exemplu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, ca pentru sfinţii români să se facă pomenirea în duminica următoare, a 2-a după Rusalii, tot ca o expresie a darului Sfântului Duh. Până nu demult, în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuţi doar sfinţii din alte ţinuturi, fapt care a creat impresia, pentru creştinii mai puţin informaţi, că noi, românii, nu am fi avut sfinţi... Adevărul se cunoaşte bine acum: nu am avut sfinţi canonizaţi oficial şi trecuţi în calendar, dar în conştiinţa şi evlavia românilor, ei au fost cinstiţi fără încetare. De aceea, canonizările din anii 1955 şi 1992 au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut. În aceste condiţii, când, iată, au trecut câţiva ani buni de când calendarul românesc îi menţionează, cu zile speciale de pomenire, este de mirare că un intelectual român, şi nu de rând, ci însuşi preşedintele Academiei Române, prof. Eugen Simion, a putut face o afirmaţie cu totul neaşteptată: în ziua de 15 iunie a.c., în cadrul academic festiv de comemorare a trecerii în veşnicie a lui Eminescu, domnia sa a afirmat (citez din memorie): „Întrucât românii nu au avut sfinţi, ei şi-au manifestat cinstirea pentru eroii neamului, pentru marii poeţi, între care, desigur, Eminescu are locul său unic...“ Am aşteptat să completeze „nu a avut sfinţi canonizaţi, recunoscuţi oficial...“ etc. etc., dar n-a făcut precizările ce se impuneau. Dacă este vorba de o simplă scăpare (în fond, errare humanum est!) sau un punct de vedere intenţionat exprimat, nu putem şti. L-am consemnat ca atare şi ne simţim datori să facem noi completările cuvenite: poporul nostru a avut şi are, desigur, eroii săi naţionali, alături de poeţi, scriitori, artişti etc., de incontestabilă valoare, dar trebuie să se ştie limpede că are un mare număr de sfinţi, cunoscuţi şi necunoscuţi, pe care noi i-am numi eroi spirituali, pentru viaţa şi misiunea lor exemplară. Despre mulţi dintre ei ştim puţine lucruri, pe alţii nu-i cunoaştem încă, dar când Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veşniciei, îi vom întâlni, cu voia Domnului, pe toţi, vom vorbi cu ei şi ne vom bucura de vederea lor. Căci aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului: comunicarea cu Dumnezeu şi cu sfinţii (spre deosebire de tristeţea iadului care constă, între altele, în necomunicare, sau comunicare doar cu duhurile respingătoare ale întunericului).

Aşadar, până când Dumnezeu ne va ferici cu vederea, faţă către faţă, a sfinţilor noştri, să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-i cu evlavie, desigur pe cei cunoscuţi, dar neuitând să îndreptăm un gând cucernic şi către cei necunoscuţi. Spaţiul limitat, propus pentru a-i evoca nu ne îngăduie să înşirăm amănunte din viaţa şi faptele lor.

Reţinem însă că, aşa cum dovedesc toate canonizările din 1992 şi până acum, dar şi cele de mai înainte, ţinutul românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu şi cu sfinţi, nu doar cu eroi, poeţi, academicieni etc., cu care, de altfel, ne mândrim fără rezerve. De aceea, încheiem, rugând pe toţi sfinţii români, cunoscuţi şi necunoscuţi (încă), să se roage lui Dumnezeu pentru noi!