Exerciţii de contemplaţie: Un rege, un lider, un şef

În mitologia lumii, axa cosmică susţine cerul şi are funcţia de a lega cele două straturi ale cosmosului şi de a permite comunicarea între ele. Regele trece prin el însuşi tot ceea ce coboară din cer pe pământ şi tot ceea ce suie de pe pământ către cer: doleanţe şi influenţe, rugăciuni şi ofrande. Egiptenii vedeau în faraon receptacolul unei anumite puteri divine concentrate în el şi emanate ulterior. În China, cele trei realităţi existente, pământul, cerul şi omul, erau legate de o axă, în care virtutea regală strălucea cu plenitudine. Regele avea peste tot în lume un prestigiu formidabil, care nu intra nici o clipă în contradicţie cu investitura sa divină, ci deriva din aceasta. Poziţia socială şi cea religioasă nu se limitau reciproc, ci se amplificau, în perfectă armonie.

Regele nu era un dictator, prezenţa lui era acceptată din iubire. Plutarh era convins că Alexandru a fost legea însăşi, pe care oamenii o urmau cu drag, nu pentru că s-ar fi simţit sclavi ai unei politici deşarte. Pe măsură ce au trecut secolele, a fost tot mai evidentă relaţia strânsă dintre popor şi regele său, relaţie care ajungea deseori până la asimilare completă, fapt cu două tăişuri. În Muştele, Sartre evidenţiază tocmai identificarea regelui cu poporul său. După ce Oreste şi-a săvârşit fapta, mulţimea vine să îl ucidă. El, însă, spune: „Acum, sunt dintre voi, o, supuşii mei! Suntem legaţi prin sânge. Merit să fiu regele vostru. Greşelile şi remuşcările voastre, neliniştile voastre nocturne, crima lui Egist, totul îmi aparţine. Iau totul asupra mea“.

În Biblie este ilustrat regele păstor, ceea ce arată postura complexă, de umilinţă în putere, pe care trebuie să o reprezinte „liderul“. Poporul lui Israel îi spune lui David: „Tu vei paşte pe poporul meu Israel şi tu vei fi povăţuitorul lui Israel.“ (II, Regi, Samuel,V,2). În Psalmi, XXIII, se spune: „Domnul e păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic: în păşuni verzi m-a aşezat, la apa odihnei m-a călăuzit“. Merită să observăm că pe vremea lui Samuel, înaintea instituirii sistemului monarhic, poporul evreu nu-l avea ca suveran decât pe Iahve. Cu toate acestea triburile nu trăiau în anarhie şi îşi găseau întotdeauna şefii potriviţi – Abraham, Moise sau chiar Samuel. Aceşti conducători erau călăuziţi direct de Dumnezeu. Erau intermediari între Iahve şi popor. Când i se propune să devină rege, Ghedeon răspunde: „Nici eu nu voi domni peste voi, ci Domnul să domnească peste voi“ (Judecători, VII, 23).

Dacă asta a fost investitura, cum se face că lucrurile s-au schimbat atât de mult în rău? Liderii de azi, conducători de stat, de partid sau de instituţie, sunt, în majoritate covârşitoare, preocupaţi să-şi cultive imaginea, relaţiile, puterea. Unde sunt regii de altădată?

Valurile istoriei au periclitat poziţia regelui, ca şi pe cea a lui Dumnezeu. Dacă la începutul vremurilor lumea era relativ liniştită, pentru că era încărcată de sens, iar războaiele ameninţau doar imperiile, nu şi sufletele, această situaţie privilegiată s-a pierdut în favoarea alteia, nedorite, care a dus la desacralizare şi alienare. Peste tot în lume, de-a lungul mileniilor şi meridianelor, regele, deşi se considera centrul lumii, trebuia la un moment dat să cedeze locul altuia. (Acum nimeni nu cedează de bunăvoie.) Istoria umanităţii a fost monarhică până la revoluţia americană din 1783 şi cea franceză din 1789. Începând de atunci, regele a cedat scena Regelui-Om. Aceste evenimente esenţiale pentru istoria omenirii au schimbat lucrurile radical, punând în centrul atenţiei omul, mai exact Omul nou, cu întreaga sa filosofie de viaţă, divergentă total faţă de ideea de sacralitate. Este Omul care, lipsit de instanţa divină, se declară el însuşi Dumnezeu, şi puterea lui devine pe cât de mare, pe atât de imorală, într-un univers desemantizat, în care nimeni nu trebuie să dea socoteală nimănui. Religia eternităţii s-a transformat în religia degringoladei şi a bucuriilor efemere. Puterea dă divorţ de Dumnezeu, considerând că prezenţa socială, singuratică, a individului este suficientă pentru a umple lumea.