Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Exerciții spirituale

Exerciții spirituale

Un articol de: Nicușor Deciu - 26 Aug, 2019

Trebuie să recunoaș­tem că trăim, în postmodernitatea noas­tră, o epocă extrem de interesantă din perspectiva practicilor religioase. Acum poți împrumuta din orice tradiție absolut tot ce vrei, orice pare potrivit sinelui tău, fără să-ți mai pui problema de a respecta întreaga tradiție sau cultură pe care a generat-o acea religie. Astfel, afli despre o anumită practică cultică ce ți se pare interesantă și te apuci pur și simplu s-o exersezi. Aceasta pare a fi soluția unei civilizații, ca cea actuală, dominată de ten­din­ța de a relativiza tot ce ține de religie și cultură. Iar această modă a împrumuturilor din alte tradiții spirituale a început să „prindă” inclusiv în spațiul românesc. Așa se face că putem afla rapid despre cursuri de yoga, taekwondo, tai chi, jiu-jitsu, meditație zen, meditație transcendentală, me­dita­ție de relaxare etc., în mai toate­ orașele țării.

Desigur, cea mai prezentă și mai complexă practică de acest fel, însușită de unii ca un fel de paliativ universal, e yoga, care a ajuns să fie folosită inclusiv în unele corporații, drept metodă de diminuare a stresului și optimizării randamentului la locul de muncă. Mulți tineri o adoptă ca fiind cea mai la îndemână formă de relaxare sau ca set de exerciții fizice cu virtuți în menținerea sănătății fizice. De obicei, nici unul dintre cei ce recurg la yoga nu se gândește vreo clipă la ce implică adoptarea chiar și a unei simple tehnici, desprinsă dintr-un sistem religios străin de cultura spațiului în care el s-a născut. Lucrurile stau și mai bizar cu cei ce practică yoga și în același timp se declară a fi creștini. Oare statutul de creștin ortodox e compatibil cu yoga sau cu vreo altă practică orientală? Oare yoga e doar o simplă tehnică fizică, fără nici un fel de conse­cințe psihologice asupra celui ce-o practică? În spatele fiecărei practici se află sistemul teologic și filosofic din care a fost luată și de care e indisolubil legată. Se poate observa aceasta din studiul comparativ al religiilor, dar și din micile întâmplări ale vieții.

Nu aș fi abordat această temă dacă n-aș fi dat peste un caz emoționant. Vizitând un prieten, absolvent al unei facultăți tehnice, am avut ocazia să discut în casa lui cu un lector de la aceeași facultate, ce trecuse printr-o experiență yoghină. Lectorul a mers din pură curiozitate la un curs de yoga și, deși i s-a părut teoria un fel de „ghiveci spiritual”, s-a decis totuși să practice acasă un set de exerciții pentru confortul său fizic. În acea perioadă lucra la o carte de specialitate, ce urma să-l ajute să avanseze. Lucrurile au mers destul de bine până într-o zi când a început să perceapă lucruri noi: lumea din jurul său începea să-și piardă consistența și sensul; viața prezentă, la rândul ei, părea o iluzie și nu mai ducea nicăieri; cartea la care lucra nu mai avea nici o noimă, deși o începuse cu multă dăruire. Ajunsese într-un impas sufletesc pe care nu mai reușea să-l gestioneze. Mai ales faptul că nu mai simțea nici un imbold pentru finalizarea cărții, de care depindea avansarea, l-a pus serios pe gânduri. În frământările din acea perioadă i-a venit însă ideea că poate starea respectivă vine de la exer­cițiile yoga și astfel a decis să le întrerupă. Surpriza a fost că, după renunțarea la exerciții, i-a revenit dispoziția de a lucra la carte și a început să vadă iarăși viața drept o realitate palpabilă.

Cazul de mai sus este un exemplu elocvent că o tehnică desprinsă dintr-o religie cu intenția de a o practica independent nu e neutră, ci, fiind legată de întregul din care face parte, va conduce, mai devreme sau mai târziu, la stările și ideile specifice acelui sistem. În filosofia yoga lumea și viața prezentă sunt socotite iluzii, lucruri lipsite de consistență, iar yoga nu e un set de exerciții, ci o cale spre „mântuire”, percepută, precum în toate religiile hinduiste, drept o realizare a sinelui; adică realizarea faptului că omul, în ființa sa, e un dumnezeu, dar care ignoră aceasta. Astfel, tot efortul yoghinului e să ajungă la cunoașterea faptului că lumea e iluzie, iar singura realitate e sinele său identic cu Dumnezeu.

În final, nu poți să nu te miri de naivitatea celor ce se lasă prinși în această înșelare, dar și de necunoașterea ascezei și învățăturii ortodoxe, chiar și de oameni cu carte. Pentru că altfel, doar cu puțină atenție ar fi distins în filosofia yoga, sub mantia unor așa-zise idei „metafizice”, vechea ispită a trufiei demonice: „Veți fi ca Dumnezeu” (Facerea 3, 5). Iată de ce, din perspectiva Bisericii, yoga nu e o tehnică neutră și niciodată nu va putea fi socotită compatibilă cu Creștinismul.