Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Exilaţi din Europa

Exilaţi din Europa

Un articol de: Nicolae Dima - 19 Ian, 2008

Prezenţa românească în Europa de Vest a fost, încă din anii â90, foarte colorată - la propriu şi la figurat. Au plecat de-a lungul timpului, şi mai ales în primii ani de după 1989, zeci de mii de intelectuali de mare potenţial, care se obişnuiseră să trăiască în România ca într-o celulă de penitenciar. Deschiderea graniţelor a fost pentru ei echivalentă cu eliberarea, aşa încât plecarea lor a fost rezultatul unui gest instinctiv. Gustul libertăţii este acaparator: să te mai întorci în colivie după ce ai gustat zborul fără limite este un gest imposibil, căruia i se poate prefera, la rigoare, moartea. (Iar acest principiu este valabil, fără diferenţe, şi în ce priveşte libertatea spiritului.) Dar au plecat către soare-apune, în aceşti ani care ar fi trebuit să însemne majoratul României, şi categoriile-problemă ale ţării. Dintre ele, cea mai importantă ca număr, dar şi ca frecvenţă a apariţiei pe primele pagini ale ziarelor, este categoria persoanelor aparţinând etniei rrome.

Italia a fost prima ţară europeană care a anunţat că va organiza repatrieri masive de cetăţeni români de etnie rromă. Crima de astă-vară (desigur, încă nedovedită în instanţă) a celui mai celebru dintre rromii emigraţi din România, precum şi insistenţa presei italiene de a evidenţia ilegalităţile comise în peninsulă de către etnici rromi au avut drept rezultat formarea unei opinii negative dominante la adresa acestei minorităţi. Evident, comentariile la această chestiune sunt inutile: orice italian se poate simţi îndreptăţit să se revolte împotriva unor imigranţi care, odată ajunşi într-o ţară renumită pentru patrimoniul ei de artă, pentru fineţea arhitecturii monumentelor păstrate de sute de ani sau pentru frumuseţea peisajelor naturale, ar începe, parcă batjocorind ospitalitatea gazdelor, să fure, să cerşească şi chiar să ucidă. Deci nu atitudinea italienilor faţă de imigranţii români este cea deranjantă, ci un alt lucru: soluţia pe care au găsit-o problemei. Ei îşi imaginează că vor încheia capitolul criminalitate prin repatrierea colectivă a grupurilor de persoane care creează dificultăţile cele mai notabile, iar principala etnie vizată este, evident, cea rromă.

Ei bine, soluţia italiană la una dintre problemele sociale serioase ale Europei este una descalificantă pentru democraţia peninsulară. De ce? Simplu: pentru că nu este o rezolvare a problemei, ci doar o transferare a ei din spaţiul geografic al unei ţări cu disponibilităţi economice şi educaţionale avansate, către spaţiul social-cultural al unei ţări convalescente - şi vă daţi seama că aceasta din urmă este România. Deloc vinovată că este ţara unde s-au născut rromii, România ar deveni astfel şi teritoriul condamnat să îi păstreze în continuare şi să fie martoră atât a succeselor, cât mai ales a eşecurilor lor. Problema cu această atitudine a italienilor este că ea reprezintă refuzul unor europeni cu vechime în a asuma o problemă socială şi a încerca să o rezolve. Repatrierea nu ar rezolva nimic, în fond: infractorii ar rămâne infractori, fără ca ceva din profunzimea mentalităţii lor să-i determine să se schimbe, să-şi trăiască viaţa diferit. Nimic din retorica aspră a Europei de acum 15-18 ani nu se mai regăseşte în frazeologia de acum. Atunci, se reproşa României că este discriminatorie cu minoritarii etnici şi că nu garantează eficient egalitatea de şanse. Acum, când în Italia rromii şi românii infractori nu mai au loc, se pune, desigur, întrebarea dacă Uniunea în care am intrat acum un an este un club al câtorva sute de milioane de oameni disciplinaţi sau este un teritoriu în care respectul pentru om primează - în sensul ultim că nu încercăm să scăpăm de problemele sociale plasându-le într-un alt context geografic, ci rezolvându-le prin educaţie şi prin alternative reale. Mi se pare de bun simţ să cred că în setul de principii care fac viaţa în Europa suportabilă şi chiar dezirabilă trebuie să se regăsească şi acesta.