Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Experimentul Breaking News

Experimentul Breaking News

Un articol de: Alexandru Pripon - 12 Iul, 2011

Motoare ambalate şi portiere trântite cu năduf. Claxoane şi sirene. Strigăte şi fluierături. Înjurături şi figuri încruntate. Aceasta este viaţa noastră de zi cu zi, în mediul urban şi în cel rural, deopotrivă. O combinaţie neinspirat explozivă de stres şi izbucniri nervoase, desprinsă, parcă, dintr-un film noir cu buget redus drastic.

A fost o vreme, nu chiar îndepărtată, în care amatorii de senzaţii tari aşteptau, nerăbdători, în fotoliu, "ştirile de la ora 5". Acel grupaj de crime, violuri, morţi, răniţi şi abuzaţi... Lucruri foarte grave, este drept, prezentate în stil telenovelistic, cu exagerări nefireşti şi prim-planuri cumplite, pe un fond muzical zguduitor, inspirat de cele mai negre coşmaruri. În ultimii ani, însă, totul s-a schimbat. Avem parte de aceste relatări impresionante oricând, la orice oră din zi şi din noapte, incluse în oferta de bază a tuturor firmelor de cablu şi DHT.

Senzaţionalul este reinventat ceas de ceas, adăugându-i-se nuanţe tot mai dramatice şi tuşe tot mai groase, menite să atragă atenţia. Chiar dacă am ţine televizorul scos din priză, ignorând şi celelalte canale media, simpla întâlnire cu un cunoscut ne va pune în posesia celor mai "fierbinţi" informaţii, cu sau fără voia noastră. În ritmul acesta, va veni, curând, momentul când ne vom saluta pe stradă nu cu tradiţionalul "Bună ziua", ci cu titluri de "Breaking News", precedate de avertismentul elegant: "Şoc!" sau "Senzaţional!".

În 1971, psihologul Philip G. Zimbardo a demonstrat că forţa contextului social poate fi extrem de mare, anihilând capacitatea de a se opune a unei persoane. "Experimentul Stanford" consta în desemnarea aleatorie a unor studenţi pentru rolul de gardian sau deţinut al unei închisori. "Gardienii" au devenit atât de brutali şi "deţinuţii" atât de afectaţi, încât experimentul s-a încheiat după doar şase zile, în loc de două săptămâni. În cartea sa, The Lucifer Effect (Efectul Lucifer), profesorul Zimbardo explică fenomenul cu mijloacele puse la dispoziţie de psihologia modernă, arătând că un om bun poate deveni rău, cedând presiunilor sociale, şi compara cumplitul rezultat cu transformarea suferită de îngerii căzuţi.

Fără a expune vreo opinie legată de metodele şi concluziile profesorului de la Universitatea Stanford, îmi permit să remarc faptul că apetenţa noastră spre senzaţional tinde să ne otrăvească felul de a fi şi să ne modifice percepţia până dincolo de limita normalităţii. Ne obişnuim, dezumanizându-ne, cu răutatea şi urâţenia sufletească, transformându-le, din nedorite excepţii, în manifestări ale firescului cotidian. Şi, urmărind permanenta vânătoare de subiecte şocante, devenim, fără voia noastră, actori în acest experiment al nesfârşitelor "ştiri de la ora 5". Nimic nu ne mai mişcă, nimic nu ne mai convinge, privim cinici această viaţă ca pe o închisoare în care putem fi gardieni (căutători de senzaţional) sau prizonieri (participanţi la faptul senzaţional). Simplul spectator, neimplicat, nu există.

Şi mă întreb, deloc retoric: oare, când va veni momentul, ce realizare de-a noastră vor prelua, cu predilecţie, generaţiile următoare, spre a o completa, îmbogăţind-o? Nervozitatea excesivă? Dispreţul? Ura? Căci despre alte lucruri cu greu se mai vorbeşte. Iar dacă, vreodată, vor dispărea toate izvoarele istorice care descriu perioada aceasta, rămânând doar înregistrările mass-media, urmaşii noştri vor descoperi dovezi amănunţite în presă că am fost o generaţie de criminali şi violatori sadici, delapidatori şi politicieni corupţi, cu doar câteva excepţii, în pauzele de publicitate. Ceea ce, oricât de senzaţional ar suna, mi se pare că reprezintă nu doar o glumă uşor neizbutită, ci şi un semnal de alarmă. A sosit, cred, timpul să redevenim, din spectatori ai şocantului transformat în banal oameni normali, la adăpostul firescului, îndepărtând tot ceea ce ne înstrăinează de noi înşine.