Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Familia creștină, unitate versus divorț

Familia creștină, unitate versus divorț

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 31 Mai, 2016

În Duminica a 5-a din perioada pascală, numită a Samarinencei, Sfânta Biserică, prin pericopa evanghelică citită la dumnezeiasca Liturghie, ne-a amintit de întâlnirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineană la fântâna lui Iacob. Neținând seamă de apartenența ei la un neam detestat de evrei, de faptul că se complăcuse într-o viață de promiscuitate - se căsătorise de cinci ori, trăind acum nelegitim cu un al șaselea bărbat -, Hristos, Preaînțelegătorul și Desăvârșitul Duhovnic, a tămăduit-o de adânca dezordine sentimentală ce i-a marcat viața în mod nefericit. De aceea textul dumnezeieștii Evanghelii ne oferă un îndreptățit prilej de a medita asupra importanței fide­lității în familie și asupra gra­vității păcatului nestatorniciei în iubirea conjugală, îndeosebi în contemporaneitate, când pe cei căsătoriți îi „asediază” încontinuu nenumărate primejdii, unele parcă într-adins create în vederea distrugerii familiei creștine.

Precepte, instituții şi așeză­minte foarte bine statornicite în matca lor de sute de ani sunt date peste cap. Se pun sub semnul întrebării valori socotite imuabile până nu demult. În iureșul acesta amețitor, printre realitățile cărora nu li se acordă valoarea şi atenția meritate, se găsește şi familia. Auzim arareori vorbindu-se de familie, în schimb se pomenește mereu de „cuplu”: alcătuit din persoane de sexe diferite sau din persoane de același sex, socotite legitime, în virtutea „drepturilor omului”. Familia, ca instituție sfântă, întemeiată de Dumnezeu în Rai, se vede supusă astăzi la inimaginabile presiuni și umilințe, devenind din ce în ce mai vulnerabilă. Statisticile creionează un tablou îngrijorător: în România, în ultimul deceniu, rata divorțurilor se află într-o ascensiune îngrijorătoare. Numai în 2014, aproximativ 28 de mii de familii s-au destrămat. Printre motivele separării, cel mai frecvent invocate se numără: infidelitatea, alcoolismul şi violența.

Carevasăzică, una din cauzele distrugerii celor mai multe căsnicii este adulterul sau infidelitatea, care, după învățătura Sfintei noastre Biserici, este o faptă extrem de gravă având conse­cințe devastatoare pentru familia creștină. Încă din Antichitate, societatea omenească a condamnat această scădere cu multă vehemență. Bunăoară, împăratul August, într-una din legile emise, declara adulterul drept o crimă socială, iar pe făptași îi osândea la exil. Mai târziu, pentru adulter oamenii primeau pedeapsa cu moartea. Sancţionarea păcatului respectiv a deținut un loc important și în legislația împăraților creștini. De exemplu, Sfântul Constantin cel Mare a înăsprit pedepsirea infidelității conjugale: soțul dovedit ca adulter era exilat sau chiar condamnat la moarte. Poate careva ar considera astfel de pedepse mult prea aspre, mai ales pentru zilele noastre când, pentru unii, viața de familie se află sub constrângerea omniprezentă a teluricului, a plăcerilor ieftine, a dezordinii. De aceea dragostea, fidelitatea, responsabilitatea, respectul, întrajutorarea, jertfelnicia se află mereu sub asediul devalorizării necruțătoare. Dacă în familie se trece destul de ușor peste anumite scăderi, neînțelegeri, tensiuni, se pare că infidelitatea constituie una din cele mai traumatizante trăiri din viața cuplului, încât poate fi socotită un fenomen nefericit, producând frecvent scindarea iremediabilă a relației.

Sfânta Scriptură se proclamă ferm în privința adulterului, de la porunca a șaptea din Decalog până la învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Atât în Predica de pe munte (Matei 5, 31-32), cât și în convorbirea avută cu fariseii despre legătura dintre soți (Matei 19), Mântuitorul Hristos arată că oricine va lăsa pe femeia sa, afară de cuvânt de desfrânare, acela îi dă prilej la desfrânare (Matei 5, 31). Pe lângă faptul că infidelitatea conjugală creează nenumărate dezbinări sociale, ea provoacă și o ruptură sufletească între soț și soție, care, în lipsa remedierii rapide și profunde, duce la distrugerea căsniciei. Vasăzică scindarea căsătoriei din motive de adulter nu reprezintă o poruncă pentru cel nevinovat. Clemența Domnului față de femeia prinsă în flagrant o arată limpede. De aceea, Sfinții Părinți recomandă să se caute îndreptarea celui căzut prin hotărârea lui de a nu-şi repeta greșeala.
Canoanele Bisericii confirmă gravitatea infidelității conjugale prin asprimea penitenței la care îi cheamă pe cei căzuți astfel. Există unele clauze, bunăoară, ce prevăd chiar excomunicări pentru cazuri de adulter, atât ca pedeapsă, dar și ca mijloc de conștientizare a penitentului asupra gravității faptei sale.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Adulterul este un mare păcat, o gravă încălcare a voii și Legii lui Dumnezeu, el este întotdeauna preadesfrânare, abatere de la Lege, lăcomie și hoție; este furt, neascultare față de Dumnezeu și împreună lucrare cu diavolul”. Adulterul necinsteș­te trupul, făptura lui Dumnezeu, mădular al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt, sluțește și deformează natura umană, desfigurând până și natura virtuților - dragostea - și-l coboară pe om într-o viață de promiscuitate. Adulterul constituie un păcat care se introduce acolo unde a domnit harul, distrugând esența tainică a căsătoriei. Dar tot Sfântul Părinte recomandă reculegerea imediată, curățarea sufletului în baia lacrimilor de remușcare și frângerea inimii prin Taina Spovedaniei, rugăciune stăruitoare și, îndeosebi, urârea păcatului săvârșit și punerea hotărârii ­ne­strămutate de a nu se mai ­întoarce la el.

Citeşte mai multe despre:   divorţ