Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Fecioria, păcatul și pierderea omenirii

Fecioria, păcatul și pierderea omenirii

Un articol de: Nicușor Deciu - 22 Iun, 2015

Virtutea fecioriei este oare un subiect care să mai prezinte interes în epoca consumerismului fără limite, caracterizat printre altele de un libertinaj mediatizat la cele mai înalte cote? Se pare că da, aş zice, mai cu seamă din două motive. Primul, deoarece în tradiţia Bisericii fecioria a fost o formă de vieţuire stabilă şi neîntreruptă de la întemeierea ei şi până astăzi, nemediatizată, ce-i drept. Apoi, întrucât fecioria pare să revină cu stringenţă în actualitate, în replică la sexualizarea aberantă a societăţii moderne, ce pune în pericol chiar existenţa speciei umane, şi vom vedea de ce.

Fiind o formă de vieţuire foarte cuprinzătoare, fecioria s-a bucurat de atenţia deosebită a Părinţilor Bisericii, care au scris pe această temă, trasând anumite norme de conduită, astfel încât doritorii să izbândească mai lesne exercitarea acestei virtuţi. Unul dintre aceşti îndrumători în arta fecioriei a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur, autorul unei lucrări speciale în acest sens, din care vom cita în continuare. El vede fecioria drept virtutea prin excelenţă a creştinilor. Deşi fecioria apare şi în alte culturi, ba chiar şi în mişcările creştine eretice, adevărata feciorie se află doar în Biserica lui Hristos. Motivând această idee, Sfântul Ioan desluşeşte totodată caracteristicile şi practica fecioriei.

Aşadar, adevărata feciorie reprezintă asumarea unui mod de viaţă ales din dragoste pentru Hristos şi din dorinţa de a urma pilda vieţii Lui. De asemenea, fecioria, fiind o stare de desăvârşită curăţie sufletească şi trupească, nu poate fi regăsită, aşa cum am spus, decât la creştinii drept-slăvitori, întrucât simpla feciorie trupească nu-l poate mântui pe cel care are sufletul stricat de dogmele eretice.

Fecioria nu se manifestă din ură faţă de căsătorie sau faţă de făptura lui Dumnezeu, aşa cum apare ea la unii gnostici şi manihei. De aceea, subliniază Sfântul Ioan: „Cel ce huleşte căsătoria răpeşte slava fecioriei”.

Căsătoria este bună şi de la Dumnezeu, dar fecioria este o treaptă superioară căsătoriei, constituind înaintarea de la bine spre un bine mai desăvârşit. Aceasta, pentru că fecioria este o petrecere îngerească, ba chiar superioară îngerilor: „Pot merge încă şi mai departe şi să spun ceva mai mult, anume că fecioria este superioară şi stării îngereşti. Îngerii într-adevăr nu se însoară, nici nu se mărită, dar nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, nu locuiesc pe pământ, nu ţin piept unei mulţimi de patimi… nu-i poate atrage frumuseţea oamenilor, nu-i poate vrăji nimic”.

În opinia Sfântului Ioan, pe care şi-o formulează totdeauna explicând Scriptura, fecioria este sta­rea primordială a protopărinţilor şi, de asemenea, starea bărbatu­lui desăvârşit. El vede o cale ascendentă a omenirii de la vârsta copilăriei (starea de după păcat), până la maturizarea deplină, ce de­butează odată cu vremurile eshatologice, inaugurate de venirea Mân­tuitorului Hristos, Care este şi prototipul vieţuirii desăvârşite.

Este foarte interesant răspunsul la obiecţia adversarilor fecioriei: nu cumva din pricina fecioriei, dacă toţi o vor îmbrăţişa, se va stinge neamul omenesc? „Te întreb şi eu - zice Sfântul Ioan -, Adam şi Eva cum s-au născut? Prin căsătorie?” „Dacă Adam ar fi ascultat de porunca lui Dumnezeu, n-ar mai fi fost nevoie de căsătorie pentru înmulţirea neamului omenesc”. Căsătoria este dată de Dumnezeu ca leac împotriva morţii şi este proprie stării actuale a lumii, în vreme ce fecioria este o petrecere cerească.

Din perspectiva fecioriei, promovarea educaţiei sexuale revendicată astăzi de anumite cercuri, care reduc existenţa omului la satisfacerea instinctelor, nu reprezintă nimic altceva decât o invitaţie explicită la construirea premiselor pentru o ulterioară distrugere a stirpei omeneşti, aşa cum reiese şi din tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Potopul de pe timpul lui Noe, care a făcut să dispară de pe faţa pământului oameni şi animale şi într-un cuvânt toate vieţuitoarele, ne-a dovedit că păcatul, împreunările ruşinoase, şi nu fecioria, au dus la pieirea neamului omenesc. Pustiirea aceea grozavă n-ar fi venit peste oameni dacă fiii lui Dumnezeu ar fi pus frâu poftelor lor ruşinoase… Păcatul duce la desfiinţarea neamului omenesc, nu fecioria”.

Iată că responsabili pentru distrugerea omului şi a lumii sunt păcatul necredinţei, adulterul, sodomia, iar nu fecioria, care este mijlocul potrivit omului pentru a ajunge la desăvârşirea la care îl cheamă Ziditorul său şi-l face asemenea îngerilor.