Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Flori de măr

Flori de măr

Un articol de: Ștefan Mitroi - 03 Apr, 2020

În fiecare primăvară, un măr înflorit trece prin curtea casei mele. Zilele trecute, l-am prins chiar asupra faptului. Să știi că nu-ți mai dau drumul să pleci, i-am spus. Abia așteptam să aud asta, mi-a răspuns el. Și-a rămas.

Era spre seară, dar, în loc să se întunece, s-a umplut dintr-odată curtea de lumină. Dimineața, am băgat de seamă că nu mai încăpea înăuntru. Am aruncat cu lopata în stradă, ca pe zăpadă, nămeții de lumină din curte. Creșteau, însă, imediat la loc. Mărul mă privea cu coada ochiului și râdea în hohote. Asta și erau florile de pe crengile lui, hohote albe de râs. Oprește-te, i-am strigat, n-am ce să fac cu atât de multă lumină. Nu mai încape nici pe stradă. Du-o pe străzile vecine, mi-a răspuns el. S-au umplut până la prânz și acestea.

Acum ce fac? l-am întrebat, ­fiindcă văd că tu n-ai nici cea mai mică intenție să te oprești din ­înflorit. Cum să mă opresc? În ­primăvara aceasta e nevoie mai mult ca oricând de lumină!

Umple cu ea tot orașul! De atunci dau la lopată întruna. Nu mai încape nici în oraș. Tu chiar vrei să râzi de ­mine? mă răstesc la mărul ce râde cu și mai multe flori în curtea casei mele din București. Nu vezi ce întuneric e în lume?! Zice. Ai dreptate, spun, și încep să azvârl bulgări mari de lumină spre lume. Chiar dacă mărul o să se oprească din înflorit, eu n-o să mă opresc nici un pic!

Atunci când hohotele lui de râs se vor stinge, o să mă folosesc de lumina din ochii mei. De cât o mai rămâne din ea, când mă voi opri din plâns!