Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Focul și iradierea patimii

Focul și iradierea patimii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 02 Septembrie 2019

S-ar fi cuvenit poate ca în analizele noastre să ne aplecăm mai mult spre lucrurile înalte, spre comorile inepuizabile ale înțelepciunii Ortodoxiei, care s-au născut din cunoașterea lui Dumnezeu, o experiență fără hotar, după cum mărturisesc Sfinții Părinți. În acest punct își arată valoarea și superioritatea credin­ța ortodoxă, întrucât ridică demnitatea făpturii umane la statutul de fiu al lui Dumnezeu după har, capabil, așadar, și de grăire împreună cu Ziditorul său.

Însă viața cotidiană, cu ispitele ei, te silește de cele mai multe ori să fii cu luare aminte mai curând la manifestările patimilor care ne întunecă mintea decât la uimitoarele experiențe mistice ale sfinților. Iar aceasta mai ales astăzi, când societatea seculară, prin exponenții ei, se ridică sistematic împotriva învățăturilor Bisericii și ale vieții duhovnicești a creștinului. Aceasta, întrucât viața duhovnicească are nevoie de un anumit climat pentru a se desfășura în condiții optime. Însă de acest climat se folosește uneori vrăjmașul diavol pentru a-i zădărnici creștinului râvna și osteneala pentru cunoașterea lui Dumnezeu, viciindu-l cu idei și practici păcătoase. Iar un exemplu elocvent în acest sens constituie și vocea care a exprimat de curând, în media, nefericita idee a legalizării prostituției în societatea românească - vezi, Doamne!, ca să poată fi controlat mai eficient traficul de persoane. Desigur că acesta constituie un argument diversionist pentru a justifica o anomalie ce va înrâuri o întreagă societate, și nu într-un sens bun. Pentru că, de altfel, cu ce ar putea să împiedice autoritățile competente să-și facă datoria în combaterea traficului de persoane lipsa legalizării propuse? Cu nimic! Desigur că, pentru cine dorește și caută adevărul, este demn de luat aminte precedentul țărilor care au legalizat deja prostituția, unde, în ciuda acestui fapt, exploatarea femeii și traficul de persoane, departe de a fi stopate, s-au agravat.

Dar să lăsăm deontologia fiecărei instituții pe seama conști­in­ței funcționarilor ei și să privim lucrurile și dintr-o altă perspectivă. Spre pildă, cum ­s-ar vedea legalizarea prostituției, prin urmare, a unei patimi și a unui păcat, din punctul de vedere al tradiției creștine, al Bisericii? Decalogul spune limpede, fără apologii viclene: „Să nu curvești” (Deut. 20, 14), poruncă pe care Mântuitorul o reînnoiește, de asemenea, și o nuanțează: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Mat. 5, 27-28). În plus, tradiția ascetică a Bisericii, unde s-a analizat foarte atent impactul distructiv al fiecărei patimi asupra sufletului, vorbește alternativ când despre patimi, când despre duhuri ale răutății, fapt ce arată că, în cazul patimilor egoiste, ceea ce duce la săvârșirea lor este o împreună-lucrare între voia liberă a omului și demoni, așa cum în săvârșirea virtuții există o împreună-lucrare a voii libere omenești cu harul lui Dumnezeu. Așadar, dacă ar fi să dăm crezare textelor patristice, și în cazul legiferării prostituției avem de-a face cu o influență a vrăjmașului în mințile celor care propun oficializarea unui păcat. Aceasta face să fie în patima în cauză un foc a cărui iradiere poate să ardă întreaga lume, mai mult chiar decât o focoasă nucleară; pentru că cea din urmă arde trupurile, pe când patima pârjolește sufletele!

Așadar, nu poate cineva să fie creștin și să susțină prostituția! E cu totul absurd. Iar cei care recurg la astfel de afirmații nu fac altceva decât să se folosească de ipocrizia fariseică pentru a înșela conștiința poporului credincios. Civilizația pe care o propune Creștinismul se bazează pe iubirea și prețuirea persoanei, iar nu pe exploatarea imorală și inumană a femeilor și a copiilor. Și să nu uităm, mai ales ultimul lucru e urât în ochii Mântuitorului, Care zice: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Mat. 18, 6). Prin urmare, dacă factorii de decizie ai momentului doresc o asanare reală a societății, se cuvine să afle că aceasta se poate realiza doar prin urmarea învățăturilor mântuitoare ale lui Hristos. Și numai dacă s-ar împlini aceste porunci ale Sale, se vor putea soluționa toate spinoasele probleme ale epocii noastre și vom scăpa de ipocrizia ce ascunde după perdea interesele meschine ale unei lumi aflate într-o vădită disoluție morală.