Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Gândurile insistente sunt neserioase

Gândurile insistente sunt neserioase

Un articol de: Paul Siladi - 20 Feb, 2019

Poate cel mai bun criteriu pentru a re­cu­noaște autenticitatea textelor din Pateric este surpriza, lipsa de previzibilitate, întorsătura care nu este născută din cuvinte potrivite, ci dintr-o gândire vie, alertă și lipsită de conformism. Uneori, în mijlocul celor mai serioase avertismente, când se discută despre temele profunde, care ating praguri intime ale ființei, te poți aștepta să găsești acolo și un zâmbet discret, însoțit de îndemnul subiacent de a nu te lua prea în serios.

De la avva Pimen ne-a rămas și următorul sfat: „Dacă îți vine vreun gând despre nevoile tru­pești, iar tu poruncești o dată și el revine iarăși, și tu poruncești și a doua oară, și el vine și a treia oară, nu-l mai lua în seamă. E un gând neserios”. În general practica ascetică este structurată de gândul că trebuie să faci tot ce îți stă în putere, să te lupți până la sânge, dar mereu Dumnezeu are ultimul cuvânt, cel decisiv, pentru că în El „trăim și ne mișcăm și suntem” (FA 17, 28). În mijlocul acestei tensiuni se petrece întreaga viață a creștinilor. Și totuși, chiar dacă iei foarte în serios această tensiune, care pare a fi însăși semnul vieții creștine, nu e nevoie să îți iei prea în serios gândurile. Gândurile, așa volatile și lipsite de consistență cum sunt, au o forță teribilă și adesea pot să te dărâme. Marele avva Antonie ne apare pentru prima dată în apoftegme fiind „căzut pradă acediei și apăsătoarei întunecimi a gândurilor”. Prăbușirea lui Antonie, de care Dumnezeu îl slobo­zește, era opera gândurilor, a acestor impulsuri care nasc gesturi și fapte.

Pe asceții din deșert nu îi putem surprinde niciodată râzând în hohote, dar nimic nu ne împiedică să îi vedem adesea surâzând în pace. Cu zâmbetul în colțul gurii avva Pimen vorbește despre felul în care trebuie concediate gândurile insistente cu privire la nevoile trupești. Cu alte cuvinte, dacă un gând nu este rezonabil și nu cedează după ce îl ignori de două ori, nu are rost să mai încerci să îl elimini. Pur și simplu trebuie să nu îl bagi în seamă. Nu e un partener de dialog, e absolut inu­til, un gând neserios.

Implicit avva Pimen mai zice că nevoile trupești nu reprezintă realitatea noastră cea mai adâncă. Că mintea poate să stăpânească gândurile sâcâitoare, dacă nu prin confruntarea directă, atunci prin ignorarea lor atunci când trec dincolo de o anumită limită. Și, mai ales, că puțin umor în anumite momente poate să fie o soluție cât se poate de bună. Că atunci când prea multă tensiune se acumulează s-ar putea să fie nevoie de un surâs relaxat pentru a dezamorsa negura gândurilor.