Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Icoana Maicii Domnului „cu două guri” de la Schitul Vovidenia

Icoana Maicii Domnului „cu două guri” de la Schitul Vovidenia

Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 13 Aug, 2019

Binecuvântat fie Bunul Dumnezeu, Care a rânduit-o ocrotitoare pe Fecioara Maria atâtor așezăminte monahale de pe pământul nostru! Printre ele, și Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț stă, de peste trei secole, sub proteguirea Prea­sfintei Fecioare Maria, care nu contenește să-și reverse prea marea milostivire asupra întregului popor, dar și a tuturor vie­țui­torilor Vovideniei, asupra închinătorilor ori pelerinilor sosiţi în Poiana liniștii spre a se întâlni cu Hristos, Dumnezeu, și cu Preasfânta Sa Maică.

Deși primele dovezi scrise despre Schitul Vovidenia datează de la începutul secolului al XVIII-lea, totuși tradiția locului vorbește despre viața monahală de aici încă din veacul al XVI-lea. O veche istorisire glăsuiește că Maica Domnului a încredințat spre pază și ocrotire câtorva monahi pustnici un izvor cu apă tămăduitoare, aflat nu departe de actuala așezare monahală; aici venea însuși Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, folosind apa binefăcătoare pentru a-și obloji rana de la picior, dobândită în anul 1462, în lupta de la Chilia, pe când încerca să readucă vechea cetate de la gurile Dunării în stăpânirea Țării Moldovei. Nenumărate și mari minuni a săvârșit Maica Domnului prin acest izvor cu apă sulfuroasă, fapt dovedit și de hidronimul cu care a fost „botezat” în ținutul Neamțului: „izvorul tămăduirii”.

Păzitorii neprețuitului dar primit de la Împărăteasa cerului au ridicat în tihnita poiană din preajmă un mic așezământ monahal, numit inițial chiar Schitul Slătiorul, după numele pârâia­șului cu apă sărată și sulfuroasă care se „naște” din izvorul tămăduitor dăruit de Maica Preacurată locuitorilor binecuvântatului ținut nemțean. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, la schitul amintit își începea noviciatul în viața călugărească cel care avea să devină Episcopul Ioanichie al Romanului. Aflat în scaunul vlădicesc al fostei capitale a Moldovei de Jos, evlaviosul vlădică nu a uitat locul devenirii sale duhovnicești, rectitorindu-l prin zidirea unei biserici noi. Nutrind o evlavie deosebită către Maica Domnului, şi-a redenumit ctitoria „Vovidenia”, așe­zând-o sub oblăduirea Împărătesei cerului și a pământului, adusă în templu la vârsta de trei ani, ca să se pregătească spre a deveni ea însăși, mai târziu, Biserică vie a prezenței lui Hristos în lume.

Pentru noua casă a lui Dumnezeu, vlădicul a dispus confec­țio­narea unei catapetesme unice în zona Neamțului, precum și a unei icoane a Maicii Domnului, cunoscută astăzi sub denumirea de Maica Domnului „cu două guri”. Nu se știe dacă pictorul a realizat icoana astfel sau dacă ne aflăm înaintea unei minuni. Un lucru rămâne cert: în urmă cu două decenii, la restaurarea icoanei, specialiștii au spulberat ipoteza că ea ar fi suferit o modificare la începutul secolului al XX-lea, odată cu adăugirea ferecăturii de argint aurit. În general, iconarii, dorind să fixeze vizual o minune săvârșită de Născătoarea de Dumnezeu, au adăugat icoanei sale elemente distinctive. În alte situații, chiar Fecioara a lucrat minunat în alcătuirea chipului său. Cât privește icoana aceasta, ea rămâne o taină. Din vechime, monahii spuneau că Maica Sfântă de la Vovidenia se „roagă de două ori”, cu „două guri” la Fiul ei și Dumnezeul nostru, aşadar stăruitor, rămânând nebiruită, adică nerefuzată de Mântuitorul. De-a lungul celor peste două secole şi jumătate de când veghează smeritul schit al Vovideniei, icoana Preacuratei a ocrotit așezarea, ferind-o de multe primejduiri. De exemplu, dacă mișcarea eteristă din 1821 a dus la evacuarea bunurilor din Mănăstirea Neamț, inclusiv a vestitei icoane a Preacuratei, ele fiind ascunse într-un loc ferit din muntele Rusu, Maica Sfântă a avut grijă ca tihnitul schit din proximitatea mănăstirii să scape nevătămat, în timp ce trupele otomane au prădat și incendiat satele din jur.

Însăși Biserica schitului s-a salvat în chip miraculos din­tr-un incendiu ce putea mistui lesne întregul edificiu. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, o casă monahală aflată chiar lângă biserică, în partea de miazănoapte, s-a aprins ca o torță. Tradiția locului povestește că monahii, încercând prin mijloace rudimentare să stingă focul și constatând că nu vor izbuti, în timp ce scoteau apă din fântâna aflată în curtea bisericii, au început să înalțe rugăciuni către a lor Milostivă proteguitoare. Atunci, un vânt de nicăieri s-a pornit, îndreptând întreaga vâlvătaie către partea opusă sfântului locaș, scăpând astfel biserica de focul necru­țător.

Odată cu aceasta, Maica Preacurată a avut grijă ca și izvorul tămăduitor din preajma schitului să nu contenească a revărsa nenumărate vindecări credincio­șilor ce-și puneau toată nădejdea în mila și îndurarea ei. De aceea monahii, „paznici” ai neprețui­tului odor, poposeau adesea la izvor și săvârșeau slujbe de mulțumire către Împărăteasa cerului și a pământului. Anual, se înfiripase chiar o frumoasă tradiție, ca să se facă procesiune cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, adusă de soborul ei și mulțime de credincioși. Într-o emoționantă întovărășire, pe dealul Vovideniei, obștea schitului se adăuga alaiului duhovnicesc cu icoana lor și împreună parcurgeau drumul șerpuind printre falnicii brazi, ajungând în poienița izvorului tămăduitor. Acolo se săvârșea slujba sfințirii apei la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, din săptămâna luminată, iar apoi toți cei prezenți luau apa vindecătoare și o păstrau acasă pentru diferite sufe­rințe ori încercări. La o astfel de procesiune a participat, ca elev seminarist, și vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, pe când învăța la cunoscuta școală teologică de la Mănăstirea Neamț. A lăsat frumoasa mărturie în predoslovia cărții Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Schitul Vovidenia, altarul din poiana liniștii.

Vestea despre binefacerile izvorului tămăduitor de la Vovidenia s-a răspândit în toată Moldova, încât o sumedenie de bolnavi veneau să-și oblojească suferințele cu binefăcătoarea apă. Spre a-i sprijini, părinții schitului au construit chiar mici stabilimente balneare, distruse, din păcate, după începerea ultimei conflagrații mondiale. Când frontul s-a apropiat periculos de satele învecinate mănăstirii, Maica Domnului „cu două guri” a oferit hrană sutelor de locuitori refugiaţi în pădurea din spatele schitului. Teatrul de război se afla la nici 5 km de așezarea monahală, dar, în chip miraculos, Maica Domnului s-a făcut scut de apărare, încât nici un obuz nu a căzut în preajmă. Monahii, întăriți duhovnicește de a lor Ocrotitoare, slujeau sutelor de pribegi, ducându-le mâncare în codru, devenit pentru ei vremelnic adăpost. Până astăzi, drumul forestier din preajma Vovideniei poartă numele de „Trapeze”, după denumirea clădirii din cadrul unei mănăstiri unde călugării primesc masa.

Mărturii neîncetate despre numeroasele și minunatele binefaceri primite de la Maica Domnului „cu două guri” de la Vovidenia le oferă mulțimea pelerinilor, care de-a lungul timpului s-au rugat Preamilostivei Maici, cerându-i ajutorul.

Mulțumindu-i Maicii Domnului pentru știutele și neștiutele daruri revărsate asupra celor ce-și pun încrederea în ocrotirea și milostivirea ei arătate tuturor, să o rugăm să ne facă loc, pe neobositul său braț, lângă Mântuitorul Hristos, Fiul ei și Dumnezeul nostru, și așa, purtați în brațele Preasfintei Maici, să ne hrănim din nesecatul izvor al iubirii, îndurării și mijlocirii sale.