Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Ieroglifele sacre ale clipelor - postumele monahului Daniil de la Rarău

Ieroglifele sacre ale clipelor - postumele monahului Daniil de la Rarău

Un articol de: Elena Dulgheru - 27 Aug, 2016

Numele părintelui Daniil (Sandu Tudor) a intrat ca o trombă de lumină și adevăr mărturisitor în cultura noastră postdecembristă. Am fost tentată să specific, legitim, „cultura creștină” ori „cultura sfinților închisorilor comuniste”, dar poetul-monah martirizat de la Rarău este un colos care depășește astfel de delimitări și categorisiri înțelese în sensul lor comun.

Monumentalitatea alurii sale am simțit-o cu toții – în primul rând cei din preajma pridvorului și Altarului - imediat după evenimentele din decembrie 1989, inițial indirect, din contactul cu Imnul Acatist al Rugului Aprins, prima sa scriere care a luat efectiv cu asalt pangarele de cărți bisericești, apoi și rafturile librăriilor, ca un strigăt eliberator de frumusețe teologală.

Probabil, cea mai reprezentativă scriere a sa, penetrată cel mai stabil în mentalul colectiv și în categoriile cele mai variate de public creștin, mica broșură imnografică, distribuită în tipărituri de toate felurile, pretențioase și populare, circulată clandestin și înainte de 1989 în cercuri restrânse, în samizdat, s-a impus ca o regală sfidare a ideilor preconcepute din mediile literar-universitare asupra mediocrității literaturii mistice ortodoxe.

Amvonul intelectual, mistic și literar pe care a înălțat părintele-poet de la Rarău specia elevată odinioară, apoi căzută în derizoriu a acatistului, este unic în literatura creștină românească; și am argumente să cred că și în cea universală.

Viața și în special martiriul lui Sandu Tudor au ajuns abia ulterior a fi cunoscute, odată cu redeschiderea dosarelor mișcării Rugului Aprins de la Antim și cu popularizarea biografiei principalilor ei reprezentanți.

Mai multe edituri s-au întrecut în a tipări, mai haotic sau mai organizat, culegerile de poezie mistică (în special acatiste) și caietele de cugetări ale cuviosului părinte de la Rarău. În acest sens, volumele Editurii Christiana, îngrijite de profesorul Alexandru Dimcea, au rămas un reper important.

Impresionează la Daniil (Sandu Tudor) în primul rând personalitatea polivalentă, statura sa martirică mărturisitoare și neangajarea politică în curentele extreme ale vremii – dovada unei lucidități rare printre colegii săi de generație și de destin. Dar, dincolo de datele istorico-biografice, rămâne opera sa. Ea îl înscrie cel puțin în aceeași măsură în empireul românesc și creștin din eternitatea lui Dumnezeu, ca și viața sa.

Despre cele câteva zeci de pagini ale imnurilor sale acatiste (închinate Bunei Vestiri, Rugului Aprins, Cuviosului Dimitrie Basarabov și Sfântului Calinic de la Cernica) s-au scris lucrări științifice de filologie (precum cele ale distinsei cercetătoare prof. Aurelia Bălan-Mihailovici), care nu au epuizat nici pe departe universul de noutate, erudiție și mister al textelor.

Densitatea semantică și mistică a textelor ieroschimonahului martirizat și ucis la închisoarea de la Aiud sunt unice în literatura română, iar capacitatea lor de a fecunda gândirea și sensibilitatea creștină contemporană nu și-a dat încă nici pe departe întreaga măsură.

Toate acestea schițează trăsăturile unei personalități monumentale și a unui om de legendă, cum rar a avut literatura română modernă; va fi nevoie de mai multe generații spre a înțelege și digera genialitatea acestui colos și hristofor al gândului și literei românești.

Dar iată că, atunci când mulți credeau că toate cele ce ar fi fost de adus la lumină din opera lui Daniil (Sandu Tudor) au fost tipărite, editura clujeană Renașterea ne propune un volum inedit de texte din arhiva Alexandru Mironescu, revenit astfel din Elveția în România după un traseu dramatic și întortocheat, prin bunăvoința familiei acestuia de la Geneva.

Volumașul de versuri postume ale monahului de la Rarău se numește „Hrisovul clipelor. Versuri” și a fost publicat cu binecuvântarea IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului, și îngrijit de protos. Benedict Vesa. A fost scris în 1958 și dat spre păstrare lui Alexandru Mironescu, înainte de arestarea din același an a ambilor, împreună cu tânărul Șerban Mironescu, fiul savantului și mărturisitorului de la Antim. Este postfațat de acesta din urmă cu un excelent text, scris încă din 2002, pe când - așa cum povestește acesta - fiica savantului, Ileana Mironescu, începuse să stabilească legături cu editorii din România în vederea publicării operei tatălui său și a ieroschimonahului Daniil din arhivele acestuia.

Scrise, așadar, ulterior celebrelor imnuri acatiste, versurile din „Hrisovul clipelor” continuă spiritul mistic al acestora și uzitează de același tip de lexic savant-arhaicizant, dar diminuează tonul doxologic (proslăvitor) în favoarea unei mai mari interiorizări, axate spre surprinderea în cuvânt-simbol a marilor taine ale isihiei creștine. Această deplasare mistică a cuvântului spre stadiul de iero­glifă-simbol, plasticizat în rime și rezonanțe în care pitorescul popular se îmbină cu ermetismul greu decriptabil, constituie, cred, noutatea poetică de bază a acestui volum – în primul rând în bibliografia lui Sandu Tudor, dar și în literatura română în genere. Volum mic cât o nucă, dar la fel de dens. Și despre care ar mai fi multe-multe de spus…