Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Impasul relației dintre profesori și elevi

Impasul relației dintre profesori și elevi

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 15 Mai, 2019

Filosoful englez John Locke spunea: „Edu­cația este aceea care dă strălucire tuturor celorlalte însușiri și le face folositoare celui care le posedă, pentru că atrage asupra lui stima și bunăvoința tuturor celor cu care vine în contact. Dacă cineva are toate celelalte calități, afară de o bună educație, ele nu pot decât să-l facă să treacă drept un om plin de sine, încrezut, superficial sau ridicol” (apud ***, Proverbe, cugetări, definiții despre educație, ediție îngrijită de Eusebiu Mihăileanu, pref. de Nicolae Radu, București, Ed. Albatros, 1978, p. 113).

Trăim o vreme în care elevii au început să devină din ce în ce mai vocali cu privire la condițiile învățământului. Există plângeri legate de mediul în care trebuie să-și desfășoare activitatea - de la toaletele în curte, pereții scoro­jiți, lipsa materialelor de studiu și până la absența cadrelor didactice sau lipsa de interes a aces­tora în ceea ce privește edu­cația lor. Există plângeri legate de materiile care se predau și care au ajuns să fie foarte multe ca număr, compacte ca materie și aproape imposibil de predat și de reținut în decursul unui an școlar sau mult prea dificile în ceea ce privește conținutul lor.

În ceea ce-i privește pe profesori, plângerile sunt mai vechi și, probabil, mai greu de rezolvat: elevii sunt neascultători, folosesc un limbaj colorat, sunt total lipsiți de motivație, nu sunt deloc atenți la ore, nu-și fac temele și, mai presus de toate, mint cam peste tot, și acasă, și la școală, și la locul de joacă.

Elevii se plâng de tot ceea ce înseamnă partea exterioară a procesului de educație. Profesorii se plâng de tot ceea ce înseamnă partea interioară a procesului de educație.

Și totuși, există în tot acest conflict mocnit - care se „rezolvă” adeseori, prea adeseori, cu țipete, cuvinte urâte și eternele corecții fizice, la care se adaugă notele slabe și lipsa realizării unei legături sincere și corecte - un punct comun: neacceptarea celuilalt ca persoană, cu bunele și relele sale.
Elevii îi critică pe profesorii prea aspri, profesorii le răspund cu aceeași monedă. Toți se judecă unii pe ceilalți, se arată cu degetul, își proferează acuze. Iar acolo unde vorbim de școala primară, locul elevilor este ținut cu brio de părinții lor.

Nimeni nu își asumă vreo vină. La mijloc, îi regăsim întotdeauna pe profesorii și elevii buni. Ei se află permanent în acel spațiu în care focul încru­cișat provoacă doar victime. Profesorii buni se străduiesc să le prezinte elevilor informația într-un mod corect, să îi motiveze, să îi înțe­leagă și să crească niște oameni, nu persoane care învață de teamă că mâine li se va strica media. Elevii buni se străduiesc să nu-și dezamăgească profesorii, învață uneori din plăcere, alteori doar din teamă - de părinți, de profesorii nepotriviți, de viitorul tot mai sumbru care planează asupra tuturor și pe care ei îl resimt cu o intensitate încă mai mare.

Actul de a fi om în școala românească a devenit o raritate. Sunt cazuri în care copiilor li se adresează apelative scandaloase, sunt cazuri în care profesorii sunt agresați fizic de cei care vor fi „oamenii” de mâine. O ură viscerală crește și amenință să înghită totul. Iar toate acestea se petrec pentru că am uitat de ce este atât de important ca profesorul să fie mai întâi asemenea unui părinte, iar apoi asemenea unui pedagog. Părintele mângâie, iartă și iubește. Pedagogul disciplinează, formează, are o viziune pe termen lung. Primul clă­dește omul, al doilea îi oferă un scop pentru a trăi. Însă profesorul care nu este nici pedagog, nici părinte pentru elevii săi și-a ratat complet vocația.

Cât despre elev, dacă uită că este dator să își respecte profesorii, să îi asculte, să se străduiască să le urmeze îndemnurile și să învețe, atunci, dincolo de toate lipsurile școlii române de astăzi, el nu va avea nici o scuză pentru faptul că va ajunge o persoană lipsită de caracter.

Un sfat foarte bun pentru profesori, cei care trebuie să fie modele ale elevilor, a oferit părintele Porfirie Kavsokalyvitul: „Pentru fiecare copil pe care îl vedeți să vă rugați, iar Dumnezeu Își va trimite harul și-l va uni cu Sine. Înainte de a intra în clasă, mai ales în clasele cele mai dificile, să spuneți rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoa­se...». Intrând, să-i îmbrățișați cu privirea pe toți copiii, să vă rugați și abia apoi să le vorbiți, dăruindu-vă lor cu întreaga ființă. Făcând această jertfă în Hristos, veți afla bucurie. Așa vă veți sfinți și voi, și copiii. Veți trăi întru iubirea lui Hristos și în Biserică, fiindcă veți ajunge buni în lucrarea voastră”  (Sf. Porfirie Kavsokalyvitul, Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor, trad. pr. Gabriel Mândrilă, București, Ed. Sophia/ Metafraze, 2016, pp. 50-51).