Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei În așteptarea Crăciunului

În așteptarea Crăciunului

Un articol de: Adrian Cazacu - 17 Dec, 2018

Luna cadourilor, anotimpul colindelor, vremea copilăriei sunt doar câteva dintre denumirile pe care sărbătoarea Naș­terii Domnului le-a primit­ în­ ulti­mii 10 ani, dacă nu mai bine. La început de decembrie, fiecare colț de stradă, fiecare vitrină, fiecare panou publicitar, programele radio sau TV, internetul cu ale sale rețele de socializare abundă în sfaturi despre cum să-ți petreci Crăciunul. Cozonaci și băuturi răcoritoare, vacanțe în sta­țiunile montane sau, dimpotrivă, în locuri exotice, moși crăciuni rubiconzi care-ți fac șugubăț cu ochiul, oferte, mai ales oferte, toate acestea fac parte din peisajul de iarnă al țării. Cu cele mai multe dintre ele ne-am obișnuit atât de mult, încât mesajul îmbietor nu mai percutează, fiind nevoie de soluții inedite pentru a da un plus de culoare unei sărbători paradoxal prea terne, în ciuda strălucirii ei.

Dincolo de această poleială, s-a sedimentat de-a lungul timpului o veritabilă cultură a pregătirii pentru sărbătoare, cu cele două probe majore, cea a împodobirii casei și bradului și cea a pregătirii mesei. Nu există gospodină care să nu transforme noaptea în zi, pentru ca totul să fie impecabil în momentul în care orologiile vor anunța ziua cea mare a sărbătorii Crăciunului. Finalitatea acestor eforturi, raportată la intensitatea pregătirilor, este adesea dispro­porțională, ba chiar nedreaptă. Oboseala răpește din frumusețea și strălucirea mesei, fiecare colț al casei pare să strige după liniște, cei mici se lasă cu greu convinși să guste din bucate, câtă vreme sunt mai preocupați de darurile Moșului, cei mari sunt prea osteniți și tot mai deciși să lase petrecerea pentru a doua zi sau, mai bine, pentru noaptea de Anul Nou. În urmă se așterne tăcerea, luminițele par să strălucească în van, în timp ce toți ai casei cad ușor pradă somnului și odihnei după o perioadă atât de lungă de pregătire.

Cam pesimistă imaginea, veți spune, și nu sunteți departe de adevăr. Există însă mereu o notă dubitativă în astfel de sentințe, o excepție ce nu confirmă regula, așa cum cer părelnicele uzanțe, ci o schimbă întru totul. Este excep­ția ce trimite către adevărata regulă, către noima tuturor lucrurilor.

Astăzi, preferăm să vorbim despre sărbătorile de iarnă, optând pentru o incluziune neutră și comodă a sărbătorilor religioase de la sfârșitul fiecărui an. Ele sunt însă momente de maximă concentrare, timpi de tensiune majoră, de dramatism și înălțare sufletească, de bucurie și jertfă, de slavă dumnezeiască și de smerenie atât de adâncă, pe care numai Dumnezeu Fiul o poate arăta prin întruparea Sa. Acum se pregătește o altfel de masă și aprinderea luminilor trimite către o altfel de făclie, către o strălucire pe care toate milioanele de beculețe ale lumii acesteia nu o pot înlocui.

Luna decembrie este luna sărbătorii Nașterii Domnului, luna sărbătorii Întrupării Cuvântului, luna în care cerul și pământul își unesc cugetarea și cântarea în același imn de slavă. Nu timpul dă tonul sărbătorii, ci sărbătoarea este cea care preface timpul, din curgere monotonă, tragică spre moarte, în șuvoi iute întru nădejdea mântuirii și a vieții veșnice. „Să vă fie masa-ntinsă!”, spune colinda, însă nu este urarea festinului pantagruelic, ci este ospățul euharistic, chemarea la Sfânta Împărtășanie, la primirea cu vrednicie a Trupului și Sângelui Domnului Hristos. Primenirea casei este primenirea sufletului și a trupului, împreună cu acesta. Este lucrarea și lupta postului, este lepădarea de răutate și de patimă, este efortul solidarității în rugăciune și în păstrarea dreptei cre­dințe. Darurile de sub pomul împodobit reprezintă darul mântuirii pe care Dumnezeul îl face oamenilor prin întruparea Fiului Său, Cel Unul Născut.

Veți spune că toate acestea nu sunt nimic altceva decât cuvinte frumoase și nimic mai mult. Ce ar fi însă dacă am transforma timpul ce ne-a mai rămas până la sărbătoarea Nașterii Domnului în perioadă de încercare?! Să alăturăm efortului curățeniei pe cel al curățirii. Să acceptăm nu doar urările de circumstanță, tastate neglijent și expediate rapid, ci și răbdarea și îndemnul duhovnicului în scaunul de spovedanie. Să aprindem mai întâi candela și lumânarea, să primim Sfânta Îm­păr­tășanie și apoi să ne bucurăm de rezultatele priceperii culinare a soțiilor, mamelor și bunicilor noastre. Să împărțim daruri nu doar celor care știu că vor primi ceea ce vor, ci mai ales celor care nu mai au nici o speranță să primească ceva sub un brad, cel mai adesea imaginar. Să dăm un telefon îndelung, din toată inima, părinților și bunicilor pe care i-am cam neglijat în ultima vreme, să-i cercetăm pe cei pentru care iarna este veșnică, soră bună cu bătrâ­nețea și cu singurătatea.

Oferta pe care o propun nu este a mea, nici măcar nu este o ofertă. Este glasul Bisericii, este chemarea către Hristos, este singura realitate în care truda și tihna, tumultul și liniștea, nevoința și bucuria, cumpătarea și belșugul fac casă bună. Locuința aceasta nu este împodobită cu plastic, metal sau sticlă, ci cu nădejde, credință și dragoste. Lumina ei se revarsă asupra lumii întregi, cuprinzând totul, pentru ca totul să primească darul înnoirii celei după Dumnezeu. Urările și colindele sunt deopotrivă rugi și cuvinte de mângâiere și de întărire. Liniștea Bisericii este taina Dumnezeieștii Liturghii și înnoirea nu este doar cea a trupului și a cărnii, ci mai ales a sufletului și a cugetului. Cum să ajungem aici? Urmați cu luare aminte cuvântul Scripturii: „Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui!” (Mt. 3:3)